EximBank a fost desemnată ”Banca anului” pe segmentul corporate în cadrul Galei “Financial Leaders’ Hall of Fame 2015”, organizată de publicaţia Business Arena Magazine, distincție decernată pentru creșterea gradului de susținere a economiei într-o perioadă dificilă pentru piața finanțărilor corporate.

Actual

EximBank, desemnată ”Banca anului” pe segmentul corporate

“EximBank se află acum într-un moment aparte al existenței sale, anul 2015 marcând două etape importante în dezvoltarea băncii. Pe de o parte, ne aflăm la finalul unui amplu proces de modernizare și adaptare a produselor și serviciilor oferite la standardele și practicile bancare actuale, și, mai ales la cerințele clienților. Produsele și serviciile pe care le oferă EximBank au atins standarde de calitate care ne permit să concurăm de la egal la egal cu celelalte bănci comerciale și să devenim un partener bancar preferat pentru companii. Pe de altă parte, marchează demararea procesului de asumare a unui rol amplificat în dezvoltarea economiei prin extinderea mandatului EximBank cu atribuții specifice unei bănci de dezvoltare. Este un proiect extraordinar despre care ne vom aminti peste ani, cu mândria că am fost parte a acestui proces care introduce în premieră pe piața românească un nou model de structurare de facilități financiar-bancare”, a spus Paul Ichim, vicepreședintele executiv al EximBank, în cadrul galei de premiere.

Oficialul băncii a menționat că, în ceea ce privește demersurile privind preluarea atribuțiilor de bancă de dezvoltare, procesul de revizuire și actualizare a cadrului legislativ este aproape finalizat și și-a exprimat convingerea că EximBank va avea complet operațională această zonă de business în prima parte a anul viitor.

”Mulțumesc echipei EximBank pe care o felicit pentru toate lucrurile bune pe care le-am realizat împreună și fără de care n-am fi reușit să demonstrăm comunității de afaceri că banca funcționează după principiile oricărei instituții financiare private de pe piață și că ne putem poziționa ca un partener viabil pentru orice companie”, a mai spus Paul Ichim.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top