“PSD nu a făcut nicio propunere domnului Dacian Cioloș, nici de ministru și nici pentru altă funcție administrativă, la nivel central sau local. În schimb, pentru noi, nominalizarea domnului Vasile Dâncu ca vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este un lucru bun, care ne dă încredere că pe acea zonă de activitate destul de vastă programele începute până acum vor continua într-un mod cinstit și corect, fără să aibă influență politică și fără ca cineva să încerce să blocheze dezvoltarea”, a declarat, duminică, Liviu Dragnea, după ședința CExN al PSD, răspunzând unei întrebări pe această temă.
Întrebat în ce măsură a fost influențat votul Comitetului Executiv Național al PSD pentru susținerea Cabinetului Cioloș de faptul că printre cei propuși se află Vasile Dâncu, Dragnea a spus că nu crede că acest lucru a contat mult.
“Cred că nu a contat mult. Și eu am fost foarte curios, pentru că nu s-a vorbit de Vasile Dâncu decât în trecere. Este un lucru bun pentru noi, pentru că ne dă încredere că programele de dezvoltare locală vor fi gestionate în continuare corect, așa cum au fost gestionate și până acum. Dar nu prezența sau neprezența lui Vasile Dâncu ne-ar fi influențat determinant votul într-un fel sau altul”, a precizat Dragnea.
De altfel, Comitetul Executiv Național al PSD recomandă parlamentarilor social-democrați să voteze în favoarea învestirii Guvernului Cioloș dacă miniștrii desemnați vor avea o prestație bună în timpul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului, a anunțat duminică liderul formațiunii, Liviu Dragnea. El a adăugat că viitorul Executiv va beneficia de ‘sprijin punctual’ din partea PSD, social-democrații intenționând să monitorizeze activitatea fiecărui ministru în parte și a Executivului în ansamblu și să sancționeze ‘foarte serios’ orice derapaj al Cabinetului Cioloș de la programul de guvernare asumat.
“CExN recomandă grupurilor parlamentare ale PSD, în condițiile în care mâine și poimâine miniștrii desemnați vor avea o prestație bună în comisii și vor demonstra că sunt oamenii potriviți la locurile potrivite, să voteze pentru învestirea acestui Guvern. În ce privește susținerea ulterioară a Guvernului, PSD își rezervă dreptul de a monitoriza activitatea fiecărui ministru și minister în parte, precum și activitatea Guvernului în ansamblu, pentru a ne asigura că valorile, principiile, măsurile, angajamentele pe care noi le-am luat în ultimii ani vor fi respectate și de viitorul Guvern. Orice derapaj de la angajamentele prezentate în programul de guvernare și de la angajamentele prezentate în cadrul discuțiilor de azi va fi sancționat foarte serios de către PSD. Practic, putem discuta despre sprijin punctual în cazul fiecărui proiect de lege sau act normativ cu care se va veni în Parlament”, a afirmat Dragnea, la Parlament, după ședința CExN al PSD.
Potrivit lui Dragnea, aceste decizii au fost luate de către social-democrați prin vot, fiind exprimate 68 voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ și două abțineri.
Liviu Dragnea a adăugat că, în timpul ședinței CExN la care a participat și premierul desemnat Dacian Cioloș, social-democrații au ridicat în discuție 12 puncte pe care viitorul Guvern ar trebui, în opinia PSD, să le susțină și să le implementeze.
“Este vorba despre asigurarea funcționării imediate a instituțiilor publice și a serviciilor pentru populație, precum și a celor care asigură protecția și securitatea cetățeanului. De asemenea, continuarea programelor și a angajamentelor sociale, financiare și fiscale luate de PSD și aprobate, referitoare la implementarea noului Cod fiscal, la creșterea salariilor și la indexarea pensiilor. De asemenea, susținerea instituțiilor statului de drept și angajamentul că va fi menținută independența Justiției și lupta împotriva corupției”, a detaliat Dragnea.

















































