Le puteai citi încă nedumerirea pe chipurile lor în metrou, îndreptându-se la locul de muncă sau oriunde cotidianul vieții îi chema. Cu toții citeau ziarele, nu am mai găsit unul dimineață la metrou, și-și verificau conturile de pe diverse rețele de socializare. La 12.00, în toată Franța a fost un moment de reculegere. Au fost clipe emoționante prin tăcerea și gândul ce ne-a adus pe toți împreună, cunoscuți și necunoscuți. După-amiază președintele François Hollande a cerut Parlamentului prelungirea cu 3 luni a stării de urgență. Ceea ce înseamnă faptul că toate controalele vamale au devenit din aleatorii obligatorii. Franța se află în război a afirmat președintele republicii, însă nu e clar cine e acel adversar. Sub diverse nume Statul Islamic, Daesh (pentru a îndulci un pic lucrurile), acest inamic nu are un chip evident dar a acționat, din nou, foarte simplu și eficient. Discursul de la Versailles a făcut trimitere și schimbarea Constituției dar și la crearea a aproape 9000 noi locuri de muncă în domeniul securității și al apărării, despre o mare coaliție împotriva terorismului alături de Rusia, Statele Unite și G20, dar nimic concret despre o luptă efectivă în interiorul Hexagonului cu fundamentalismul religios și extremele ideologice. Franța a fost, iarăși, atacată din interior. Pe filiera Siria – Belgia dar cu cetățeni francezi, inima Europei a fost din nou lovită. Atacurile în zi de doliu și în zi de duminică pot fi un semn de răzbunare ieftină sau cel mult precipitată.
Cândva, în istoria acestui continent a existat Imperiul Roman. O parte din locuitorii acestui vast spațiu aveau mândria de a fi cetățeni romani prin naștere. Din păcate, mai târziu, tot în acest Imperiu, chiar în timpul acelei binefăcătoare pax romana, cetățenia a început să fie negociată și cumpărată… Controale mai severe la granițe, îndeosebi cea cu Belgia și cine știe ce va urma nu vor rezolva foarte multe. De la visul lui John Lennon la dorința de a vindeca această lume mai e mult. Însă cei din Place de la République spre seară, după 18.00, au mers cu flori în mână spre Bataclan. Erau încolonați și liniștiți. Mergeau acolo în acel loc unde Europa a pierdut iarăși. Iar tot în această seară Turnul Eiffel, închis pentru turiști, a fost luminat în culorile drapelului Franței. Poate e doar un gând al redobândirii tăriei de a crede în valorile europene.
















































