Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost desemnată, miercuri, “persoana anului 2015” de editorii revistei americane Time, informează bbc.com. Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a clasat pe poziţia a doua.

Extern

Time: Angela Merkel, personalitatea anului 2015

Motivându-şi alegerea, publicaţia americană a menţionat rolul jucat de Angela Merkel în criza refugiaţilor sirieni din Europa şi în negocierile referitoare la datoria publică a Greciei. Jurnaliştii americani au citat, de asemenea, atitudinea cancelarului german faţă de intervenţia Rusiei în Ucraina.

“Doamna Merkel a asigurat în mod constant un leadership moral, într-o lume care duce lipsă de aşa ceva”, a declarat Nancy Gibbs, managing-editor al revistei Time.

Potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters, Angela Merkel a ocupat primul loc pe lista scurtă a finaliştilor pentru această distincţie, care i-a mai inclus pe politicianul american Donald Trump, clasat pe locul al treilea, dar şi pe Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic, clasat pe locul al doilea.
Revista americană desemnează o personalitate a anului începând din 1927.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top