În ședința de miercuri a Guvernului pentru bugetul de stat s-a discutat și hotărât care va fi cuantumul ajutorului anual acordat veteranilor de război, văduvelor și accidentaților de război.

Life & Style

Cât merită eroii României

Veteranii de război, văduvele de război, precum și accidentații de război în afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate vor primi un ajutor anual în cuantum de 335 de lei, acordat pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice.

În acest sens, în ședința de astăzi, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern ce stabilește cuantumul ajutorului acordat în 2015, în creștere cu 11% față de cel de anul trecut, respectiv de la 300 de lei la 335 de lei.

Acest cuantum se stabilește anual, în funcție de evoluția prețurilor și posibilitățile de susținere din bugetul de stat.

De ajutorul anual vor beneficia 17.688 persoane, iar plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice se efectuează de către casele teritoriale de pensii publice.

Plata acestui ajutor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite care efectuează plata indemnizațiilor de veteran de război.

Suma necesară este prevăzută în bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top