David Grossman: Fac șanțuri în covor când scriu

Erați la Paris când s-au petrecut recentele atentate care au șocat întreaga lume. Cum ați perceput evenimentele de la fața locului?

Mâncam cu soţia într-un restaurant când au început să se audă sirenele. I-am spus: „Nu seamănă cu Parisul pe care-l cunosc“. Apoi, prieteni din Israel au început să sune să întrebe dacă suntem bine. Am stat înăuntru toată noaptea, privind cu disperare ştirile de la televizor.

Cum credeți că ar putea fi combătut fenomenul ISIS?

Oricât de mult am urî războaiele, democraţia trebuie să se apere, pentru că ISIS a declarat război Franţei şi Vestului. Vestul şi Rusia sunt ţintele ISIS. Occidentul  trebuie să lupte împotriva ISIS, să-şi unească puterile şi să facă ceea ce trebuie, pentru că ISIS nu este o organizaţie mare. Este o situaţie ciudată, căci aici este vorba despre o armată fără oameni, ei nu au oameni, au doar persoane pe care le forţează să accepte islamul extrem, dar majoritatea oamenilor nu au dorit asta, ci le-a fost impus. Eu cred în dialog. În aproape toate situaţiile în care sunt implicaţi oamenii e loc pentru dialog, dar, uneori, trebuie să admitem că există și oameni cu care nu poţi purta un dialog. Este și cazul acestor persoane ermetice, care nu te ucid pentru că vor să schimbe felul tău de a fi, ci din convingerea fermă că Allah le-a ordonat să-i distrugă pe toţi cei care sunt necredincioşi. Te omoară pentru ceea ce eşti! Un dialog cu acești oameni este absolut imposibil.

V-ați gândit să abordați și problematica teroriștilor islamiști în cărțile dumneavoastră?

Eu cred că a fi scriitor înseamnă să te identifici profund cu personajul despre care scrii, nu poţi să-l urăşti, decât dacă scrii despre însuşi diavolul. Nu cred că voi scrie despre oamenii din Daesh (Statul Islamic, n.n.), pentru că aceștia sunt persoane ermetice pentru mine. Nu simt o apropiere față de ei. Şi, dacă prin absurd m-aş apropia de ei, cred că ar fi foarte plictisitori. Despre toţi despre care am scris în cărţile mele am scris cu dragoste.

Am fost forţat să fac lucrul pe care chiar voiam să îl fac: să scriu

Înainte de a deveni scriitor ați lucrat la radio. Aveți amintiri interesante din media?

Am lucrat în radio încă de când eram copil. Spre finalul carierei mele în radio eram gazda principalului jurnal din Israel. Obişnuiam să îi trezesc pe israelieni în fiecare zi şi să le spun: “Treziţi-vă, oameni buni, avem veşti groaznice minunate pentru voi”. Cred că odată am spus că tot ce am transmis eu într-o oră, de la 7.00 la 8.00, ar fi putut fi suficient pentru un secol: dramele, războiul, violenţa, ocupaţia, teroarea, totul fierbea acolo în Israel. Îmi doream ceva plictisitor, să nu se întâmple nimic. Apoi, radioul a fost guvernamental şi eu publicasem o “The Smile of the Lamb”, prima carte israeliană despre ocupaţie, şi atunci nu prea m-au mai plăcut. În cele din urmă, am avut o dispută cu cei din conducere, motiv pentru a mă concedia, fapt care m-a determinat să mă reorientez către literatură. Acum pot spune că le sunt recunoscător celor care m-au concediat pentru că am fost forţat să fac lucrul pe care chiar voiam să îl fac: să scriu. Am fost foarte norocos, pentru că nu eram sigur că o să pot să îmi sprijin familia atunci, dar lucrurile s-au reglat între timp.

Cât de importante sunt rețelele sociale pentru democrație şi care este impactul lor asupra societății actuale?

Impactul lor este enorm, pentru că rețelele de socializare pot schimbă realitatea. Ceea ce numim “primăvara arabă” a început pe internet. De exemplu, cazul Egiptului. Revoluția din Egipt a început pe Facebook și pe Twitter. A început, de fapt, în Maroc, apoi în alte ţări şi a ajuns ulterior în Egipt. Oamenii au scris pe internet şi apoi s-au adunat în piaţă, dar, foarte curând, a devenit clar că aceia care sunt influenţaţi de internet sau de rețelele de socializare sunt foarte puţini din populaţia Egiptului. Majoritatea egiptenilor nu doar că n-au internet, dar n-au apă curentă şi electricitate şi sunt mai mult pro-religia extremistă, fundamentalistă, ei au pus imediat un alt preşedinte după ce l-au dat jos pe Hosni Mubarak. Internetul, deși foarte tentant, nu ne face să acţionăm. Pentru a schimba mersul lucrurilor este nevoie de ceva mai mult, nu ajunge doar să apeși butonul like. Trebuie să mergi pe stradă, să priveşti oamenii în ochi, să mergi la demonstraţii, să te zbați, cu alte cuvinte să te pui în pericol.

Fac șanțuri în covor când scriu

Fiecare scriitor are tabieturile și felul său de a se consuma în timpul scrierii unei cărți. Cum scrie David Grossman?

Toți avem ciudățeniile noastre, este adevărat. Eu, de exemplu, scriu în timp ce merg și merg în timp ce scriu. Merg tot timpul, nu pot să stau. De abia când am toată ideea formulată, stau. Ideea este că merg tot timpul pe perioada scrierii unei cărți. Sunt o persoană foarte relaxată, dar atunci când mă apuc de scris devin hiperactiv. Acum am un loc în afara casei, fără telefon, fără conexiune la internet, şi-mi petrec zilnic acolo mai multe ore. Încep fiecare dimineaţă împreună cu soţia. Ne trezim la ora şase şi ne plimbăm pe o distanţă de cinci kilometri. Apoi, ne întoarcem şi încep să mă plimb prin camera de lucru ca un prizonier. Fac kilometri întregi mergând prin casă, pentru că atunci când merg, ştiu că voi scrie bine. Soţia râde de mine spunându-mi că am facut şanţuri în covor.

La ce lucraţi în prezent?

Am două idei de roman care sunt foarte diferite, dar foarte puternice. Iar de această alegere a poveștii pe care o voi scrie depinde și ce fel de viaţă voi avea în următorii ani. Pentru că una este mai luminoasă și veselă, iar alta este dură și dureroasă. Încă nu știu ce decizie voi lua, dar sunt convins că voi lua decizia corectă.

* * * * *

„Până la capătul pământului” – Povestea impresionantă a bestseller-ului său

David  Grossman a început să scrie „Până la capătul pământului” în primăvara lui 2003, cu un an și jumătate înainte ca mezinul său, Uri, să înceapă serviciul militar. Uri s-a îndrăgostit de povestea scrisă de tatăl său. Era în armată de un an și ceva când, în vara lui 2006, a început războiul între Israel și Liban. A fost ucis în aceeași vară, cu doar o zi înainte de încetarea ostilităților. Tatăl său a reușit să termine cartea, care a ajuns un bestseller internațional.

„Până la capătul pământului este capodopera lui Grossman. Flaubert a creat-o pe Emma, Tolstoi pe Anna, iar acum o avem pe Ora lui Grossman, protagonista unei cărți zguduitoare, superbe, memorabile,” nota Paul Auster. La Editura Polirom au apărut până acum trei dintre cărțile sale: „Până la capătul pământului”, „Căderea din timp”, „Un cal intră într-un bar”.