Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis să respingă contestaţia lui Dan Şova împotriva deciziei din 22 decembrie a aceleiaşi instanţe prin care s-a stabilit prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă, din 3 ianuarie până în 1 februarie 2016.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa supremă a admis în 22 decembrie cererea procurorilor Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA) şi a respins ca nefondată cererea lui Dan Şova de înlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu.
Instanţa supremă va decide definitiv, după judecara contestaţiei lui Dan Şova, dacă senatorul rămâne în arest preventiv până în 1 februarie, dacă va fi plasat în arest la domiciliu sau cercetat sub control judiciar.
Senatul a avizat în 3 decembrie cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, iar în aceeaşi zi senatorul a fost reţinut pentru 24 de ore. În 4 decembrie, instanţa supremă a decis plasarea lui Dan Şova în arest la domiciliu, iar zece zile mai târziu, acesta a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, până în 2 ianuarie 2016, în urma admiterii contestaţiei procurorilor.
În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de fapte de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la dosarul “Turceni- Rovinari”, în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta.

















































