Featured

Cele mai importante descoperiri științifice din 2015

Apă pe Marte, editarea genelor umane,  tratamente revoluţionare pentru boli grave, crearea creierului uman în laborator, un nou antibiotic din bacterii…  Sunt câteva dintre cele mai impresionante descoperiri științifice ale anului.

Apă în formă lichidă pe Marte

Existenţa gheţii pe Planeta Roșie nu era un secret pentru oamenii de ştiinţă, însă găsirea apei în forma lichidă reprezintă cu adevărat o descoperire majoră, care dă speranţe omenirii că pe Marte poate exista viaţă. Şi chiar dacă nu e vorba de ape curgătoare sau de oceane, totuși, zonele cu sare descoperite sunt, cu certitudine, reultatul unor urme de ape curgătoare. În plus, solul Planetei Marte este acoperit cu un strat de sare, care poate stabiliza apa și o poate proteja de îngheț sau fierbere.

Modificarea genelor embrionilor umani

O echipă de cercetători chinezi a reuşit modificarea genelor embrionilor umani. Experimentul a fost realizat pe embrioni neviabili injectaţi cu o enzimă CRISPR/Cas9, care lipeşte şi desparte ADN-ul în diverse porţiuni. Complexul de enzime poate fi programat pentru a ţinti către o anumită genă afectată, care este apoi înlocuită sau reparată cu ajutorul unei molecule introduse în acelaşi timp. Sistemul a fost folosit în celule adulte umane şi în embrioni de animale, dar nu a fost folosită niciodată în embrioni umani. Procedura ridică numeroase probleme de ordin etic, dar totuși, rămâne una dintre cele mai importante descoperiri științifice din 2015.

Crearea creierului uman în laborator

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Ohio au obţinut primul creier uman aproape complet format în laborator, în cadrul unui studiu care ar putea să ducă la o accelerare spectaculoasă a cercetărilor din domeniul maladiei Alzheimer. Creierul uman, creat pe baza unor celule epiteliale adulte prelevate de la un om şi cultivate apoi în eprubetă timp de 15 săptămâni, are în prezent o mărime comparabilă cu aceea a unei gume de şters din extremitatea unui creion, au precizat reprezentanţii universităţii americane. El are aceeaşi maturitate ca aceea a creierului unui fetus de cinci săptămâni şi conţine 99% din genele existente în creierul unui fetus uman complet dezvoltat. „Dacă îl vom lăsa să crească până la 16 sau 20 de săptămâni, ar putea să devină complet, să genereze şi acel 1% din genele care îi lipsesc”, a spus profesorul Anand. În 2013, cercetătorii de la Institutul de Biotehnologie Moleculară din cadrul Academiei de Ştiinţe din Austria au obţinut în laborator un creier care avea acelaşi nivel de dezvoltare ca un creier al unui fetus de nouă săptămâni, dar care nu era capabil de gândire.

Timpul se scurge atât înapoi, cât şi înainte

Una dintre cele mai importante descoperiri științifice ale anului contrazice o afirmaţie a faimosului savant Albert Einstein care spunea că teoria cuantică avea nevoie să dovedească „o acţiune fantomatică la distanţă” refuzând să accepte noţiunea că Universul ar putea să se comporte “ciudat” şi, aparent, „întâmplător”. Un nou experiment, realizat de un grup de savanţi de la Institutul de Nanoştiinţe Kavli, reprezintă cea mai puternică dovadă găsită până în prezent care sprijină principiile fundamentale ale teoriei mecanicii cuantice despre existenţa unui univers bizar, creat dintr-o „ţesătură” de particule subatomice, în care materia nu se formează până când nu este observată şi timpul se scurge atât înapoi, cât şi înainte.

Un nou antibiotic din bacterii

După o pauză de 30 de ani în care nu a mai apărut nimic important în domeniu, oamenii de știință au descoperit un nou antibiotic, Teixobactina, aflată încă în faza testelor, țintește lipidele pe care bacteriile le folosesc pentru a construi noi pereți de celule și s-a descoperit că are efecte împotriva mai multor agenți patogeni. Tehnologia prin care a fost generat antibioticul este una care permite neurobiologilor să crească bacterii în noroi și care are potențial de a testa milioane de astfel de microorganisme, pentru a descoperi dacă au sau nu proprietăți antibiotice.

Posibile tratamente pentru boli grave

Veninul de la Polybia paulista conține un ingredient care ar putea fi o armă redutabilă împotriva cancerului. Investigațiile asupra toxinei Polybia-MP1 arată că a aceasta poate ținti doar celulele canceroase, fără a le afecta pe cele sănătoase, potrivit celor de la Geek. Paul Beales de la Univesitatea Leeds din Marea Britanie, principalul autor al studiului, a specificat că această toxină nu este un leac în sine. Ar putea fi folositor în diverse terapii, care ar combina simultan mai multe medicamente, astfel încât mai multe părți ale celulei canceroase să fie atacate în același timp. Tot în zonă a descoperirilor medicale se află şi o utilitate inedită a albastrului de metilen, un studiu recent al Universităţii din Maryland (SUA) arătând faptul că doze mici de albastru de metilen pot anula daunele pe care progeria (îmbătrânire prematură a țesutului cutanat) le generează. Efectele benefice ale albastrului de metilen se instalează atât de rapid, încât oamenii de știință o consideră „magică”.

Homo naledi, o nouă specie umană

În peștera sud-africană Rising Cave au fost descoperite rămășițe al căror aspect indică faptul că ar fi aparținut unei ființe extrem de asemănătoare omului. Descoperirile au fost publicate în revista eLife. Au fost găsite peste 1.500 de elemente osoase, asemănătoare cu ale lui Homo erectus – cel mai mare număr de elemente de o asemenea vechime găsite într-un sigur loc in Africa. Faptul că cercetătorilor le-a fost foarte dificil să ajungă la ele i-a determinat pe aceştia să considere că este vorba despre un loc pentru depozitarea cadavrelor aparținând unui ritual primitiv. Creatura a fost numită Homo naledi, „naledi” în limba sud-africană însemnând „stea”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top