Grupul OMV Petrom a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Dosarul a fost întocmit după ce un minor a murit, în urma unei intoxicaţii cu gaze de sondă de la una dintre conductele companiei petroliere. OMV susține că beneficiază de prezumția de nevinovăție şi va acţiona în vederea demonstrării nevinovăţiei sale. În plus, depune toate eforturile pentru a identifica persoana care a deschis ventilul sondei.

Actual

OMV Petrom, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Instalaţiile erau amplasate lângă imobilul în care locuia familia copilului.

Incidentul s-a petrecut în 2014. Copilul a ieșit din casă, a mers într-o zonă în care era o conductă a OMV Petrom, care alimenta cu țiței o anumită arie. După câteva minute, copilului i s-a făcut rău. A fost descoperit de câțiva oameni care au anunțat medicii, dar în ciuda intervenției acestora, copilul nu a mai putut fi salvat.

Raportul medico-legal arată că intoxicația acută este cauza morții copilului, motiv pentru care compania a fost acuzată de ucidere din culpă.

Procurorii spun că zona în care se află conducta și în care a pătruns copilul nu era încercuită, nu era securizată, și că era de datoria grupului petrolier să facă acest lucru.

La vremea respectivă, reprezentanții companiei spuneau că nu se consideră vinovați de cele întâmplate.

Poziția OMV Petrom

Printr-un comunicat de presă, compania susține că beneficiază de prezumția de nevinovăție şi va acţiona în vederea demonstrării nevinovăţiei sale. În plus, depune toate eforturile pentru a identifica persoana care a deschis ventilul sondei.

“Compania a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracțiuni din culpă în cazul unui accident regretabil care a avut loc în februarie 2014, lângă o sonda de producţie din Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova.
Până la pronunţarea unei hotărâri definitive, de către instanţa de judecată, compania beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi va acţiona în vederea demonstrării nevinovăţiei sale.
Pe tot parcursul urmăririi penale compania a colaborat cu organele de urmărire penală, oferind toate informaţiile şi documentele necesare.
Compania va solicita în continuare şi va depune toate eforturile în vederea identificării persoanei care a deschis ventilul sondei”, se precizează în comunicatul menționat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top