Klaus Iohannis tace şi face: cât şi ce face, cel mai bine știe echipa sa. Noi, restul cetățenilor, putem analiza doar momentele sale de comunicare publică. Restul rămâne sub mantia discreției, aceasta fiind principala caracteristică a primului an de mandat Iohannis.

Revista

Radu Magdin: Klaus Iohannis, Operatorul Discret, la un an de mandat

Venind după un Președinte hiperactiv, care captiva agenda publică, apariția lui Iohannis la șefia statului a fost pentru unii o binecuvântare liniștită, iar pentru alții o pauză până la intervenția, inevitabilă, a plictisului. Cert este însă că primul an a fost pentru noul Președinte așa cum a promis, un drum „pas cu pas”, un an al învăţării şi al reușitelor prin consens în politica românească; modelul Iohannis mai are acum de ținut promisiunea de bază: „România lucrului bine făcut”.

În plan intern, a preferat negocierea confruntării şi a câștigat victorii punctuale prin colaborarea cu Parlamentul şi Guvernul: a bifat votul prin corespondenţă precum şi chestiunile de finanțare şi de acces mai ușor în politică. Ajutat de evenimente, de la cele fortuite (plecarea lui Ponta în Turcia) la cele tragice (cazul Colectiv), a reușit să-şi impună apropiați în poziții cheie precum şi „propriul său Guvern”, atât de invocat în timpul coabitării cu fostul Premier. Este de remarcat că Președintele a debutat cu o mare victorie în 2015: semnarea la Cotroceni a Pactului pentru Apărare, între liderii partidelor parlamentare, adică creşterea alocării bugetare pentru Apărare la 2% din PIB până în anul 2017.

 

Adevărul este că e greu, indiferent de calităţile evidente ale Președintelui – prestanța fizică şi limbile străine – să transformi rapid un primar de oraș mic într-un excelent operator la Bruxelles


În ceea ce privește planul extern, Președintele a confirmat parteneriatele cheie, nu a inovat: a călcat pe căi bătătorite. Adevărul este că e greu, indiferent de calităţile evidente ale Președintelui – prestanța fizică şi limbile străine – să transformi rapid un primar de oraș mic într-un excelent operator la Bruxelles; influenţa vine cu experiența, important e să conștientizeze ca este vital să fie foarte activ în plan extern: vin ani cheie pentru România, inclusiv pregătirea Președinției noastre la UE în 2019. Un prim test cheie în materie de negociere europeană a fost picat, România ajungând în aceeași tabără, minoritară, cu Ungaria în dosarul refugiaților. Va fi interesant de văzut dacă va continua delegarea lui Cioloş la Consiliul European, precum şi felul în care Cotroceniul se va poziționa în presa străină: deocamdată a fost prezent doar reactiv, când i s-a solicitat interviu. La fel, vizitele externe vor trebui să aibă o componentă economică românească mai puternică, precum şi urmare financiară: România are nevoie de mai multe investiții străine.

 

Ce va aduce 2016?

Președintele va trebui să opereze o serie de modificări în stilul său, dacă dorește menținerea popularității: va trebui să fie mai prezent în viața publică internă, precum şi mai vizibil extern. În lipsa creșterii prezenţei pe cele două componente, punctând periodic ca actor politic, va fi greu: să reuşească politic Guvernul Cioloş (deocamdată executivul a scăpat „ieftin” din lupta politică în 2015); să fie considerat o locomotivă electorală pentru PNL; să scape de ştampila în creștere de Președinte Facebook; respectiv să răspundă provocărilor de strategie şi comunicare cu care România se va confrunta în plan internațional într-o vecinătate complicată. De asemenea, Iohannis va vedea începând cu 2016 că românii nu sunt foarte răbdători: acum, fiind încă popular, orice face este văzut ca maxim o scăpare, inclusiv concediile în zone mai calde sau întoarcerea unor legi sensibile în Parlament (de la Codul Silvic la legea dării în plată), dar este posibil să ajungă curând sub tir încrucișat la orice face, cum a păţit şi Victor Ponta.

 

Radu Magdin este analist și consultant, CEO Smartlink Communications. Acesta a lucrat cinci ani la Bruxelles, 2007-2012, înainte să se întoarcă în România. Anterior a fost ziarist la Agerpres.

 

 

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top