”PSD, UNPR, ALDE şi UDMR au anunţat că nu sunt de acord cu modificarea legii alegerilor locale. În aceste condiţii nu ştiu dacă domnul prim ministru Dacian Cioloş se mai poate gândi că mai are rost să iniţieze în vreun fel sau altul o ordonanţă sau proiect de lege în condiţiile în care o largă majoritate din Parlament nu susţine această idee”, a spus Dragnea, vineri, într-o conferinţă de presă, notează Mediafax.
Liderul PSD a precizat că în cazul în care legea alegerilor locale va fi modificată se va crea ”un precedent foarte periculos”. ”Poziţia noastră a fost, este şi rămâne fermă în acest caz pentru că nu suntem de acord să apară acest precedent foarte periculos. Ne putem trezi la toamnă, în septembrie-octombrie, că vor să modifice şi legea alegerilor parlamentare. Şi de aici încolo, înainte de orice alegeri, se pot modifica alegerile în favoarea unuia sau altuia. (…) Premierul Dacian Cioloş, pe care eu în continuare îl consider un om de cuvânt şi de bună credinţă, s-a angajat în mod oficial că unul din obiectivele Guvernului său este să organizeze alegerile într-un mod corect şi nepărtinitor. Drept pentru care cred că nu va face acest demers”, a adăugat Dragnea.















































