Președintele Consiliului Național (CN) al PSD, Rovana Plumb, a declarat luni că nu va mai candida pentru un nou mandat la șefia acestui for, care se va reuni marți la Palatul Parlamentului. Pentru aceată funcție ar putea candida în schimb fostul ministru al Economiei, Constantin Niță.

Intern

Niță ar putea-o înlocui pe Rovana Plumb la șefia CN al PSD

“Eu am fost aleasă pe o altă structură a Consiliului Național, care s-a modificat la congresul PSD din octombrie anul trecut atât în ceea ce privește configurația, cât și modul de funcționare. Și mi se pare firesc ca alte colege sau colegi să preia conducerea acestei structuri. Nu voi mai candida pentru un nou mandat. Eu sunt la muncă zi de zi”, a precizat Rovana Plumb.

Fostul ministru al Muncii a fost aleasă la conducerea CN al PSD într-un moment în care beneficia de susținerea fostului președinte al PSD, Victor Ponta.

Deputatul Constantin Niță, liderul județean al social-democraților brașoveni, a afirmat luni că “este posibilă” o candidatură a sa la funcția de președinte al Consiliului Național (CN) al PSD.
“Este posibilă. Deocamdată este o propunere și vom vedea dacă colegii mei vor fi de acord” , a răspuns Niță, chestionat pe acest subiect de Agerpres.  
Mandatul președintelui CN al PSD este de patru ani. Conform noii structuri, CN al PSD este compus din parlamentari, europarlamentari, președinți și vicepreședinți de CJ, primari de orașe, municipii și câte trei primari ai unor comune din fiecare județ al țării.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top