România a înregistrat anul trecut o creștere economică de 3,7% față de 2014, peste estimările Comisiei Europene, care prognoza în toamnă un avans de 3,5%.

Featured

Cu cât a crescut PIB-ul anul trecut

Potrivit estimărilor “semnal” publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), Produsul Intern Brut al României a crescut cu 3,7% în 2015, pe serie brută, comparativ cu anul precedent.

Comparativ cu trimestrul III 2015, PIB-ul în trimestrul IV 2015 a crescut, în termeni reali, cu 1,1%. Raportat la același trimestru din anul 2014, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 3,7% pe seria brută și de 3,8% pe seria ajustată sezonier.

INS precizează că seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii seriilor brute ale PIB trimestrial pentru anii 2012 — 2014 în vederea reconcilierii cu datele anuale (2012 și 2013 — varianta definitivă, 2014 — varianta semi-definitivă) și a includerii estimărilor pentru trimestrul IV 2015, fiind modificată față de varianta publicată pe 15 ianuarie 2016.

Moody’s: Prognoza României, de la stabilă, la pozitivă

“Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB trimestrial pentru anii 2012-2014 în vederea reconcilierii cu datele anuale (2012 și 2013 — varianta definitivă, 2014 — varianta semi-definitivă) și a includerii estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul IV 2015 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2015, publicată în comunicatul de presă nr. 21 din 15 ianuarie 2016. Astfel: rezultatele trimestrului I 2015, comparativ cu trimestrul IV 2014, au fost revizuite de la 101,4% la 101,3%; rezultatele trimestrului II 2015, comparativ cu trimestrul I 2015, au fost revizuite de la 100,0% la 99,8%; rezultatele trimestrului III 2015, comparativ cu trimestrul II 2015, au fost revizuite de la 101,4% la 101,5%”, explică INS.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top