Papa Francisc şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, au deplâns vineri, într-o istorică declaraţie comună semnată la Havana, “pierderea unităţii” dintre creştini şi s-au pronunţat pentru “restabilirea” acesteia, scrie AFP.
“Conştienţi că rămân numeroase obstacole de depăşit, ne exprimăm speranţa ca întâlnirea noastră să contribuie la restabilirea acestei unităţi dorite de Dumnezeu”, au afirmat cei doi lideri ai Bisericii Romano-Catolice şi, respectiv, al principalei Biserici Ortodoxe, în acest document semnat la finalul acestei prime întâlniri după Schisma din 1054.
Patriarhul rus Chiril şi Papa Francisc au pledat, cu ocazia întâlnirii istorice, pentru intensificarea legăturilor celor două biserici, condamnând conflictele militare, persecutarea creştinilor, secularismul, consumismul și avortul şi adoptând o poziţie comună pentru apărarea valorilor creştine fundamentale.
În acelaşi timp, ei au lansat un apel “comunităţii internaţionale la acţiuni urgente care să împiedice continuarea izgonirii creştinilor din Orientul Mijlociu (…) În Siria şi Irak, violenţa a dus la pierderea a mii de vieţi, lăsând milioane de oameni fără adăpost şi fără resurse”.
“Dragă frate, în sfârşit”, i-a spus şeful Bisericii Catolice Patriarhului rus Chiril, îmbrăţişându-se cu ocazia întâlnirii istorice din Cuba, prima între liderii celor două comunităţi creştine după Marea Schismă din anul 1054.
“Acum, lucrurile sunt mai uşoare”, a răspuns Chiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse, potrivit ziarului italian La Stampa. “Este mai clar că este voinţa lui Dumnezeu”, a adăugat Papa Francisc.

Întâlnirea privată între Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse şi Papa Francisc a durat aproximativ două ore, în incita aeroportului din Havana, în prezenţa Mitropolitului Hilarion, consilierul pentru Relaţii Externe al Patriarhiei de la Moscova, a cardinalului Kurt Koch, preşedintele Consiliului pontifical pentru Unitatea creştinilor, şi a interpreţilor.
O declaraţie comună prezentată după întrevedere pledează pentru coexistenţa în pace şi comuniune a membrilor celor două comunităţi creştine, enumerând priorităţi comune precum încetarea conflictului separatist din estul Ucrainei şi a persecuţiilor care vizează creştinii în Orientul Mijlociu, scrie The Wall Street Journal.
“Suntem preocupaţi în primul rând de acele regiuni ale lumii unde creştinii sunt victime ale acţiunilor de persecutare. În multe ţări din Orientul Mijlociu şi din Africa, familii întregi, sate şi oraşe ale fraţilor noştri întru Hristos sunt exterminate. Bisericile din aceste zone sunt distruse şi jefuite în mod barbar, obiectele sacre sunt profanate, monumentele sunt distruse”, se arată în declaraţia comună.
“Sperăm că întrevederea noastră contribuie la restabilirea unităţii dorite de Dumnezeu”, precizează declaraţia.
“Am avut o discuţie deschisă, fiind conştienţi în mod deplin de responsabilitatea pe care o avem pentru viitorul creştinismului şi al civilizaţiei umane”, a declarat Patriarhul Chiril după întrevedere.
“Am vorbit sincer, ca fraţii”, a explicat Papa Francisc, alături de Patriarhul Chiril, după întâlnirea care a avut loc în incinta Aeroportului Jose Marti din Havana. La conferinţa de presă din aeroport a fost prezent şi preşedintele Cubei, Raul Castro.
“Nu vreau să plec fără a exprima recunoştinţa faţă de Cuba, faţă de marele popor cubanez şi faţă de preşedinte. Dacă lucrurile vor continua în această direcţie, Cuba va deveni capitala unităţii”, a adăugat Suveranul Pontif.
















































