Actual

Ion Țiriac vinde turneul ATP de la București

Ion Țiriac, proprietarul turneului ATP de la București, a declarat, miercuri, că între 16 -24 aprilie 2016 se dispută ultima ediție, el dorind să vândă această competiție, în condițiile în care nu se va mai juca pe terenul central de la Arenele BNR din București.

Meciurile de la turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy, programat în 18-24 aprilie la Bucureşti, nu vor putea fi găzduite de terenul central al complexului “Progresu” (Arenele BNR), urmând ca partidele să fie jucate pe terenurile doi şi trei; informează ProSport.

Motivua a fost făcut public de Ilie Năstase, fostul lider ATP: arena de 5000 de locuri nu are avizul ISU, exact ca în cazul Naţional Arena.

Situaţia jenantă l-a făcut pe Ilie Năstase să anunţe astăzi, într-o conferinţă de presă, că nu se dispus să-şi mai “pună numele în joc” pentru o astfel de competiţie şi că acesta va fi ultimul an în care Bucureştiul va găzdui tureul. “Turneul se vinde”, spune Ţiriac, deranjat de problemele repetate pe care le-a întâmpinat.

“Am făcut tot ce se putea pentru ca acest turneu să continue. În trecut am cumpărat licenţa tot de la un român, am plătit toate datoriile existente şi cred că am ajuns să avem un turneu decent la Bucureşti. Turneul se vinde… E ultimul an când vedeţi acest turneu la Bucureşti pentru că eu nu-mi mai pot permite să-mi bat joc de numele meu, poziţia mea şi de trecutul nostru Eu am vândut Dubaiul, care a fost al meu, dar timp de 12 ani în leasing. Aşa este şi acest turneu de vânzare. BNR-ul nu are niciun fel de vină, ei nu trebuie să facă infrastructuri de sport. S-a nimerit ca ei să fie acolo. “, a spus Ţiriac într-o conferinţă de presă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top