Yehudi Menuhin, „vioara secolului XX”, sărbătorit la 100 de ani de la naştere

„De la sfârşitul anilor ’20 până la sfârşitul anilor ’50, Yehudi atinsese un nivel de virtuozitate nemaiatins vreodată”, afirmă Monsaingeon. „Apoi, el a devenit un altul, cineva care şi-a asumat greutatea lumii şi suferinţa, cu un fel de universalitate”, adaugă regizorul francez.

Există un „sunet imediat recognoscibil ca fiind al lui Menuhin”, spune el. „El este capabil de la cel mai înalt rafinament când interpretează Mozart până la cea mai extremă ferocitate când interpretează Bartok, el are un sunet care se poate adapta la toate stilurile de muzică, există o fervoare şi, de asemenea, sentimentul că el poartă greutatea lumii”, a sintetizat Monsaingeon personalitatea muzicală a lui Yehudi Menuhin.

Marele muzician s-a născut în 1916, la New York, din părinţi evrei care au părăsit Rusia în adolescenţă pentru a emigra în Palestina şi apoi s-au stabilit în Statele Unite ale Americii. El a primit prima sa vioară înainte de a împlini cinci ani şi a luat lecţii cu Louis Persinger, prim violonist al orchestrei din San Francisco, unde s-a mutat familia.

Primul concert, la vârsta de 8 ani

Un prim concert la 8 ani la San Francisco, un concert la Paris (Ceaikovski) la 10 ani cu Orchestra Lamoureux în 1927, apoi la Carnegie Hall în acelaşi an au pus bazele legendei sale.

Yehudi Menuhin l-a rugat pe compozitorul şi violonistul român George Enescu, instalat la Paris, să îi dea lecţii particulare. Întreaga familie s-a instalat apoi la Paris, la Ville d’Avray.

Cartea pe care Bruno Monsaingeon i-o dedică lui Yehudi Menuhin, conţinând într-o casetă aniversară un set de 80 de CD-uri şi 11 DVD-uri editate de de Warner Classics, scoate în evidenţă modestia materială a familiei sale atunci când tatăl său a fost concediat de la locul de muncă din San Francisco.

Dar succesul muzical al lui Menuhin nu întârzie, iar el devine o celebritate mondială, care va ajunge să ofere între 7.000 şi 8.000 de concerte în întreaga lume.

„El a devenit deosebit de cunoscut, şi nu este vorba despre un copil care interpretează genial la vioară, ci despre un mare artist care a dovedit la o vârstă precoce o maturitate excepţională: el şi-a pus amprenta pe Partitele lui Bach pe care le-a înregistrat pe când avea între 13 şi 16 de ani”, a amintit Bruno Monsaingeon.

În timpul războiului, Yehudi Menuhin a concertat de peste 500 de ori pentru forţele aliate şi pentru forţele franceze eliberatoare. El a fost în 1945 în Germania pentru concerte în lagărele de concentrare eliberate şi în taberele de refugiaţi, stârnind furia lui Menahem Begin, aflat atunci în fruntea organizaţiei paramicomemorare, litare sioniste Irgun, care a promis că îl va ucide dacă va pune piciorul în Palestina. El şi-a asumat riscul şi s-a întors în Israel în 1950, iar 40 de ani mai târziu a făcut senzaţie cu un discurs în faţa Knessetului în care a pledat pentru reconciliere cu palestinienii.

Bruno Monsaingeon a evocat ‘universalitatea’ personalităţii lui Yehudi Menuhin, capacitatea sa de a se adresa oamenilor indiferent de ţară, de nivelurile sociale, de normele în vigoare.

În Rusia, el i-a apărat în 1971 pe Soljeniţîn şi Rostropovich chiar la Kremlin şi a devenit persona non grata până în 1987.

Omagiat în lume

Cu ocazia centenarului îi sunt dedicate concerte lui Yehudi Menuhin pretutindeni în Europa, în primul rând în Anglia unde s-a stabilit în 1959, cu sprijinul ‘Menuhin Competition London’ între 7-17 aprilie, în Germania, cu 18 concerte în perioada aprilie — noiembrie (‘Live Music Now Germany’) şi Elveţia, la ‘Gstaad Menuhin Festival’ pe care el l-a fondat în 1956.

Canalul franco-german ‘Arte’ consacră pe 1 mai o zi specială lui Yehudi Menuhin, în care va fi difuzat documentarul ‘Le violon du siecle’ realizat de Bruno Monsaingeon în 1995 şi un concert omagial al Konzerthausorchester din Berlin cu participarea violonistului Daniel Hope.

“Am crescut în Africa, ascultând discuri cu Rapsodiile Române. Nu mi-am imaginat vreodată că într-o zi voi ajunge în Europa, de care mă îndrăgostisem ascultând muzica lui Enescu și că voi deveni parte din viața celebrului său discipol, Yehudi Menuhin”, scrie Eleanor Hope, fosta secretară a Lordului Yehudi Menuhin, astăzi producătoare și agent celebru, într-o scrisoare de la Viena transmisă organizatorilor Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.“În anul 1975, lucram deja de mai bine de șase ani pentru Lordul Yehudi Menuhin, când l-am însoțit la festivalul Menuhin de la Gstaad. Acolo, în cabana în care locuia, aveam să descopăr o mare surpriză: un bust din bronz al unui bărbat chipeș. Mi-a atras atenția imediat.  Nu știam al cui este. , profesorul meu, a spus Lordul Yehudi Menuhin, ca o introducere“,  rememorează Eleanor Hope.

Lawrence Foster, dirijor, director artistic al Festivalului Enescu în 1998, când președinte de onoare al Festivalului era Lordul Yehudi Menuhin, transmite un mesaj tinerilor muzicieni participanți la Concursul Enescu 2016: “Să-și păstreze curiozitatea. Aceasta este trăsătura esențială care i-a unit pe Enescu și pe Menuhin. Fără curiozitate, nu poate exista progres personal. Iar aceasta înseamnă să cunoști istoria, poezia și literatura relevante. Nu există Beethoven fără Schiller, Schubert fără Goethe, Schuman fără Heine, Ceaikovski fără Pușkin și tot așa. Învățați! Lărgiți-vă orizonturile! Acesta este mesajul ar fi și mesajul lui George Enescu și al marelui său discipol, Yehudi Menuhin!”. La ediția din 1998 a Festivalului Enescu, Yehudi Menuhin a dirijat la București un concert cu lucrări de Bartok și de Enescu în program.

Violonistul Vlad Stănculeasa, în prezent concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Gothenburg (Suedia), laureat al Concursului Enescu 2007, povestește: “Faptul că am avut privilegiul să studiez la Academia Menuhin din Suedia și că  astăzi pot cânta pe una dintre viorile lui George Enescu face ca gândurile mele față de Enescu și de Menuhin să fie unele foarte speciale. Ce am învățat cel mai mult de la cei doi este că în muzică se găsește energia în stare pură, acea energie care ne dă puterea să ne urmăm cele mai profunde dorințe și visuri și să trăim în acord cu minunatele forțe ale vieții care acționează asupra noastră.”

“Îmi voi aminti întotdeauna cursurile cu Yehudi Menuhin, prezența sa politicoasă, amabilă, atentă, exigentă și entuziasmul său pentru realizarea amănunțită a intențiilor muzicale”, își amintește violonistul Bogdan Zvorișteanu, care a studiat cu violonistul Yehudi Menuhin în ultimii ani de viață ai celebrului muzician. “Deși nu l-am auzit niciodată vorbind de Enescu, spiritul acestuia îl resimțeam palpabil în felul lui Menuhin de a interpreta și de a respira muzica. Acele repetiții de 5-6 ore fără pauză în care toți studenții oboseau a cânta în picioare, iar domnia sa, la onorabila sa vârstă, era permanent proaspăt, total absorbit în lumea sunetelor, în căutarea absolutului din fraze, părând încărcat cu energii pe care noi nu reușeam a le înțelege…”