Actual

NASA a lansat o arhivă online gratuită cu studii ştiinţifice. PubSpace poate fi deja accesată

NASA a lansat o arhivă online gratuită cu studii ştiinţifice finanţate de guvernul american. Arhiva PubSpace va fi pe deplin funcţională abia la sfârşitul anului, precizează Agenţia Spaţială Americană.

 

Arhiva online va fi un instrument util atât cercetătorilor, cât şi publicului larg pasionat de acest domeniu. PubSpace este deja disponibilă online şi poate fi accesată gratuit. ”Prin accesarea mai uşoară a studiilor ştiinţifice sporim impactul cercetărilor noastre”, a declarat Ellen Stofan, cercetător şef în cadrul NASA, potrivit theverge.com.

NASA precizează însă că arhiva va fi pe deplin funcţională la sfârşitul anului, timp în care toţi autorii şi coautorii care au primit finanţări pentru cercetările lor de la NASA sunt invitaţi să transmită copii ale lucărilor lor ştiinţifice pentru ca arhiva să fie completă.

Nu vor fi disponibile, în schimb, materialele ştiinţifice care conţin referiri la date confidenţiale, controlul exporturilor, restricţii de brevete sau care fac trimitere la legi ori reglementări ale domeniului securităţii naţionale, precizează sursa citată.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top