Afganistan este o ţară distrusă de război, terorizată de talibani şi aflată în plin proces de reconstrucţie. După ce talibanii au preluat controlul în 1996, ei au interzis dreptul femeilor de a munci şi au introdus un regim islamist extremist.
În anii 1960, Afganistan era o ţară care încerca să îmbrăţişeşe o gândire liberală şi un stil de viaţă vestic, contrastând puternic cu regimul taliban care vine în minte oricui când se vorbeşte despre această naţiune. Un profesor universitar, Bill Podilch, din Arizona, s-a mutat ţara din Orientul Mijlociu, alături de soţia lui, Margaret, şi cele două fiice adolescente, Jan şi Peg. El a surprins, într-o serie de fotografii inedite, viaţa din Afganistan, conform dailymail.co.uk.

Bill Podilch a plecat în Afganistan în 1967, cu familia sa, printr-un program UNESCO, pentru a lucrat la un colegiu din Kabul. El a decis să documenteze perioada şederii sale acolo, fiind fascinat de ţară.
În timp ce Podilch a predat în Afganistan, fetele lui au învăţat la Şcoala Americană Internaţională, unde mergeau alți adolescenți străini stabiliți în Kabul.
Una dintre fetele lui Podilch, Peg, a povestit că imaginile sunt foarte importante pentru ea: „Când mă uit la ele, îmi amintesc de Afganistan ca o ţară cu mii de ani de istorie şi cultură. A fost foarte greu să aud de suferinţa prin care au trec afganii în ultimii 40 de ani”.
Fetele doctorului Bill Podilch , Jan şi Peg, în Grădinile Paghman, care au fost distruse în anii înainte de invazia americană

Câteva fetițe se joacă în curtea şcolii

Copiii pe stradă, în Afganistan.













































