Marin Preda, Q Magazine
Actual

Educația prin ochii tinerilor la Centrul Europe Direct din București


O Uniune Europeană care pune accentul pe educație și pe un acces cât mai larg al cetățenilor săi la sistemul educațional.


La 50 de ani de la desemnarea ei, Ziua Mondială a Educației vine să reliefeze importanța actului educațional în viața cetățenilor și a societății și să puncteze rolul pe care profesorii îl au în formarea viitoarelor generații.

Ziua Mondială a Educației a fost sărbătorită astăzi în București la Centrul Europe Direct prin organizarea evenimentului „EDU Film Club” la care au participat un grup de elevi din clasa a IX-a de la Liceul Nicolae Kretzulescu din București. În cadrul acestei manifestări a avut loc vizionarea unui film documentar „Școala noastră” ce prezintă situația copiilor romi din Târgu Lăpuș și încercarea de a fi integrați în sistemul educațional. După vizionarea documentarului tinerii liceeni au avut oportunitatea de a-și exprima liber părerile despre problemele educaționale observate în filmul documentar dar și despre asemănările și deosebirile dintre sistemul educațional românesc și cele întâlnite în celelalte state ale Uniunii Europene.

Gabriela Drăgan, Director General al Institutului European din România susține că prioritățile Comisiei Europene sunt cel mai bine exprimate de tineri prin acțiunile și necesitățile lor. „Europe Direct este o rețea vie în România ce își propune ca informația europeană să ajungă la cetățeanul obișnuit fie că el e copil, student, angajat sau senior. Rolul intermediar al Institutului European din România face ca această instituție să fie un liant între instituțiile publice și cetățenii statului român. Cele 31 de centre Europe Direct din România și-au propus ca acțiunile de astăzi, 5 octombrie, de Ziua Educației, să reliefeze importanța pe care o are educația pe tânărul român și european. Iar, de exemplu, cel mai bine despre Erasmus poate vorbi un tânăr care a avut această experiență. Accesul la educație este una din prioritățile Comisiei Europene alături de cele 10 puncte ale planului Junker”, a declarat Gabriela Drăgan.

Viitorul Uniunii Europene este unul al educației

Aceste acțiuni care să se apropie de sufletul și gândurile copiilor și tinerilor, consideră Loredana Licuța, coordonator de proiect (Europe Direct București) sunt menite să-i învețe pe tineri să gândească, să-și exprime punctele de vedere asupra problemelor cu care se confruntă și, de ce nu, să ofere posibile soluții.

În România, există 31 de Centre de Informare Europe Direct, ce oferă informații generale şi specializate privind Uniunea Europeană şi fac trimitere la surse de informare specializate, şi promovează dezbaterea pe teme europene.

Educația fiind sărbătorită astăzi la nivel mondial a reprezentat un bun prilej pentru o acțiune comună a centrelor Europe Direct din România: „Coordonatorii Centrelor au ales cei care au ales această zi. Toate centrele și-au dorit mult să aibă activități, deși separate de distanța dintre ele, în aceeași zi și având aceeași temă educația – fie prin metoda formală, fie prin cea non formală. Este una dintre cele mai solicitate teme la centre și are darul de a aduce împreună mai multe generații în același loc. În toate cele 28 de state membre există rețele Europe Direct și este prima activitate a unei rețele care se desfășoară simultan în toate centrele rețelei. Coordonatorii sunt persoane care au legături puternice cu comunitățile lor locale și își doresc ca centrul să devină un spațiu public frecventat prin reflex de toți din comunitate. Mulți dintre ei nici nu s-au așteptat să aibă atâta public, este adevărat că au fost ajutați de faptul că azi a fost zi de vacanță și mulți profesori au vorbit elevilor despre ce se întâmplă în centrul din zona lor”, a concluzionat Ioana Marchiș, de la Reprezentanța Comisiei Europene la București, coordonator al rețelei de centre Europe Direct din România.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top