Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite l-a desemnat oficial joi pe fostul premier portughez Antonio Guterres drept succesorul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, pentru un mandat de 5 ani.
Guterres, 67 de ani, a fost timp de 10 ani șeful Înaltului Comisariat pentru Refugiați și a fost desemnat candidat favorit cu unanimitate de voturi, săptămâna trecută, de membrii Consiliului de Securitate.
Guterres, al cărui mandat va începe la 1 ianuarie 2017, a promis să acționeze ca un “mediator onest” și a afirmat că va avea o abordare corectă în încercarea de a soluționa probleme globale, acordând o atenție deosebită demnității umane.
“Diversitatea ne aduce împreună, nu ne desparte”, a declarat Guterres în fața Adunării Generale a ONU.
“Trebuie să fim siguri că suntem capabili să spargem această alianță între toate acele grupări teroriste sau extremiști violenți, pe de o parte, și manifestări de populism și xenofobie, pe de altă parte. Aceste două părți se întăresc reciproc și trebuie să fim capabil să le combatem cu determinare”, a menționat noul secretar general al ONU.
Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au recomandat în unanimitate săptămâna trecută ca Adunarea Generală să-l numească pe Guterres. El a câștigat în fața altor 12 candidați, dintre care șapte sunt femei, în contextul unei campanii pentru alegerea primei femei în această funcție.
Guterres a declarat în fața Adunării Generale că protejarea și promovarea drepturilor femeilor este un angajament prioritar. El a promis să lucreze pentru egalitatea între sexe în cadrul mandatului său la ONU, informează AFP.
Un diplomat din cadrul Consiliului de Securitate, a declarat, sub rezerva anonimatului, că unele persoane au insistat ca Guterres să nu facă nicio înțelegere pentru a obține voturile Rusiei și Chinei. “Guterres este tipul de persoană care își va forma o echipă puternică, bazată pe merit”, a afirmat diplomatul, adăugând că ‘este clar faptul că China lansează o provocare semnificativă pentru Departamentul de Menținere a Păcii. Credem că Rusia ar trebuie să fie reprezentată corespunzător în secretariatul general”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin întrebat la începutul acestei luni dacă țara sa este interesată să dețină o poziție importantă în cadrul ONU.

















































