Actual

Românii au ajuns să trăiască mai mult din importuri

După primele trei trimeste, deficitul comercial al României a ajuns la 8.88 miliarde de euro. Potrivit unui document transmis joi de Institutul Național de Statistică, valoarea este cu aproape două miliarde mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Indicatorul care arată diferența dintre valoarea exporturilor și cea a importurilor a crescut cu aproape un miliard de euro pe lună. În septembrie, ultima lună a trimestrului trei, valoarea importurilor a depăşit-o pe cea a exporturilor cu un miliard de euro, de la 5,5 la 6,5 miliarde de euro. 

Mare parte a schimburilor comerciale a fost în spațiul Uniunii Europene: România a exportat bunuri și servicii de 35,36 miliarde euro și a importat de 42,10 miliarde euro.

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2017, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,6% la export şi 37,1% la import) şi alte produse  manufacturate (33,6% la export, respectiv 30,9% la import).

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top