Asociația Salvați Copiii
Actual

Avocatul Copilului devine o urgență pentru România

Asociația Salvați Copiii (n.r. Save the Children), care activează și în România, a reafirmat necesitatea înființării instituției Avocatul Copilului, ținând cont de situația în care se regăsesc mulți copii din țara noastră. 

Prin adoptarea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 35/1997, referitoare la organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, România devine a 36-a țară europeană cu o instituție independentă dedicată apărării drepturilor copiilor.

Proiectul de Lege, care se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, garantează înființarea acestei instituții și numirea unei persoane care să o conducă.

Părerile oficiale

Importanța înființării unei astfel de instituții a fost punctată de Asociația Salvați Copiii, prin intermediul președintelui executiv, Gabriela Alexandrescu: „De peste două decenii, Salvați Copiii militează pentru înființarea unui Avocat al Copilului, căruia copiii să i se poată adresa atunci când drepturile le sunt încălcate. Ne bucurăm că suntem atât de aproape acum de acest deziderat și suntem deciși să monitorizăm în continuare felul în care copilul este protejat în România și să acordăm tot sprijinul, acolo unde este nevoie.”

Înființarea Avocatului Copilului în România a fost una dintre prioritățile Asociației, care a desfășurat evenimente publice pe această temă, încă din 2001, „marcate de prezența și suportul unor înalți demnitari și reprezentanți internaționali”, arată un comunicat de presă al instituției, remis publicației Q Magazine.

actual Q Magazine_Asociația Salvați Copiii

Alexandru Manda (Sursă foto: Asociația Salvați Copiii)

La dezbaterea publică din Parlamentul României, care a avut loc astăzi și despre care a scris și Q Magazine, s-a remarcat și reprezentantul Asociației Elevilor din Constanța, Alexandru Manda: „Viitorul Avocat al Copilului să fie un susținător și un apărător al drepturilor elevilor. Din păcate, la firul ierbii, încă se încalcă constant drepturile prevăzute de Statutul Elevilor și este imperios necesar ca în fiecare județ al țării reprezentanții Avocatului Copilului să dea curs solicitărilor care vor exista din partea beneficiarilor primari ai actului de educație.”

Puține petiții legate de problemele copiilor 

Necesitatea înființării unei instituții separate vine și din faptul că Avocatul Poporului a analizat foarte puține petiții referitoare la protecția drepturilor copiilor, în comparație cu alte țări, arată datele prezentate de Asociație. De exemplu, autoritatea responsabilă din Polonia a analizat 10.000 de petiții în 2015, adică una pentru fiecare 760 de copii. Autoritățile din Croația și Irlanda au avut un randament de o petiție la 600 de copii și în Franța de una la 3.500 de copii. Prin comparație, situația din România este dramatică, dacă ținem cont că a fost analizată o petiție pentru fiecare 35.000 de copiii, de 10 ori mai puțin decât în Franța.

Care sunt problemele cu care se confruntă copiii?

În aceste condiții în care puține cazuri sunt raportate sau soluționate, situația actuală din țară arată o vulnerabilitate pentru sistemul de protecție al copilului și al familiei. Per total, copiii din România se confruntă cu mai multe probleme:

Risc de sărăcie și excluziune socială: 51% din copii se află în risc de sărăcie sau se excluziune socială, iar unul din trei copii trăiește în condiții materiale precare. Există, de asemenea, aproximativ 40% analfabeți funcționali și o rată de părăsire timpurie a școlii de 19,1%. Datele arată că 34.293 de copii au abandonat învățământul primar și gimnazial în anul școlar 2014-2015.

Violența asupra copilului: 38% din părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor, în familie, iar 63% dintre copii recunosc că sunt bătuți de părinți. Și mai îngrijorător este faptul că doi din 10 părinți sunt de părere că bătaia este o metodă de a-și educa copiii, iar cei mai mulți nu consideră că trasul de urechi sau lovirea cu palma sunt forme de abuz fizic.

Bullying: fenomenul care presupune că un copil este umilit fizic sau verbal a luat amploare și în România. Astfel, 8 din 10 elevi au fost umiliți pentru că nu au știut răspunsul corect la școală, 3 din 10 au fost excluși din grupul de colegi și au fost amenințați fizic, iar unul din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.

Victime sexuale: datele oferite de Parchetul General arată că în jur de 500 de copii sunt victime ale unor infracțiuni contra vieții sexuale. Stigmatizarea și expunerea copiilor care au fost victime face ca astfel de cazuri să nu fie raportate mereu.

Copii rămași singuri acasă: o altă problemă se referă la copiii care au părinți plecați la muncă în altă țară, categorie în care se înscriu aproximativ 95.000 de tineri, conform datelor oficiale. De fapt, inspectoratele școlare județene trimiteau organizației Salvați Copiii date despre 212.000 de copii aflați în această situație, iar un studiu din 2008 arată că 350.000 de copii ar avea părinți plecați la muncă în Europa.

Mortalitatea infantilă: al șaselea și ultimul motiv pentru necesitatea unui Avocat al Copilului este fenomenul de mortalitate infantilă. Datele arată că 7,4 copii mor în România la fiecare 1.000 de nașteri, înainte să împlinească 1 an. În schimb, media la nivel european este de 3,7 copii.

Presiuni din străinătate

Rapoartele periodice pe care Asociația le-a trimis Comitetului ONU au fost urmate de recomandări adresate statului român pentru a acorda prioritate drepturilor copiilor. Iar acest lucru se putea realiza cel mai bine prin specializarea unui dintre adjuncții Avocatului Poporului sau prin înființarea unei instituții separate.

Ca urmare a presiunilor din partea organismelor internaționale și a cererilor repetate din partea societății civile, Guvernul a decis, încă din octombrie, înființarea Avocatului Copilului. Noua instituție va funcționa în legătură directă cu Avocatul Poporului, al cărui adjunct va fi desemnat pentru funcția de Avocat al Copilului.

actual Q Magazine_Asociația Salvați Copiii3

Gabriela Alexandrescu (Sursă foto: Asociația Salvați Copiii)

„Copilul este resursa prioritară a oricărei societăți, iar de felul în care arată sistemul de protecție și de garantare a drepturilor copilului depinde întreaga societate. Nu este loc aici de lucruri făcute pe jumătate și nici de cuvinte frumos scrise pe hârtie, ci de acțiuni concrete, asumate pe agenda guvernamentală.”

Gabriela Alexandrescu (Președinte Executiv al „Salvați Copiii România”)

Dezbaterea pentru promovarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților și ai cărui co-inițiatori sunt Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul de Justiţie, a avut loc astăzi, în Sala Nicolae Bălcescu a Palatului Parlamentului, informează Asociația Salvați Copiii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top