Practicat deja de foarte multe firme, dar și de persoane private, acest obicei în rândul utilizatorilor de internet ar putea să devină istorie, grație implicării experților.
Citește și: Google, Facebook și Apple se alătură alianței pentru inteligența artificială
Astfel, surse oficiale de la Facebook anunță schimbări majore pentru platforma lor de socializare, mai exact în rândul celor care abuzează de încrederea utilizatorilor. Concret, Facebook va începe să elimine postările de tip spam și „bait” (n.r. momeală) care cer utilizatorilor să distribuie, să comenteze, să aprecieze sau că eticheteze prieteni. Reacția vine în condițiile în care acest fenomen s-a accentuat în ultimul timp și oficialii Facebook consideră că trebuie găsită o soluție.
Numite și „clickbait”, aceste postări sunt folosite și în presă, unde un titlu pompos ascunde de cele mai multe ori un material publicitar sau un articol, în cel mai bun caz, mediocru.
Citește și: Reprezentanții Facebook, Twitter și Google chemați în Congresul american
Facebook cu bune și cu rele
Algoritmul Facebook, care ajută companiile și instituțiile de presă să-și distribuie mesajele, este, pe de altă parte, nociv pentru public, dacă este folosit pentru postările făcute doar pentru click. Prin urmare, o postare pe Facebook care are mai multe aprecieri, comentarii, distribuiri și prieteni etichetați va fi văzută de cât mai mulți utilizatori, răspândindu-se ca un virus.
Totodată, echipa Facebook anunță că postările care cer ajutor legitim, solicită consultanță sau organizează strângere de fonduri nu vor fi afectate de actualizare.
Citește și: După 12 ani, fondatorul Facebook, s-a reîntors în camera lui de cămin de la Harvard
Identificarea „vinovaților”
Facebook a reușit să deruleze o acțiune avansată prin care a revizuit și a clasificat sute de mii de postări. Folosind inteligența artificială, compania va izola materialele de tip „momeală”, astfel încât să nu mai ajungă la utilizatori: „Vrem să reducem răspândirea conținutului care este spam sau înșelător, pentru a promova conversații mai semnificative și mai autentice pe Facebook”, au precizat reprezentanți ai rețelei de socializare.
Citește și: Cum îți găsești job pe Facebook
Utilizatorii de internet care dețin pagini ce foloseau tactici imorale de atragere a clienților se așteaptă la o scădere a razei de acțiune a instrumentelor de promovare. Acțiunea de îmbunătățire a rețelei de socializare începe din această săptămână.















































