În urmă cu 32 de ani, mai exact în 1986, când încă nu se întrevedea un orizont deschis pentru români, poetul Laurian Stănchescu, cunoscut pentru demersurile sale de revitalizare a spiritului național, a primit o misie importantă.

Citește și: Ignoranța, un pericol pentru societate

Nepotul Luceafărului, Gheorghe Eminescu, i-a înmânat o serie de documente frumos legate spunându-i: „Ai să trăiești mai mult decât mine și poate că ai să poți într-o zi să le faci cunoscute. Adevărul trebuie aflat odată și odată”. Erau scrisorile lui Eminescu din perioada cea mai grea a vieții lui, scrisori care ilustrau cum poetul nostru național a îndurat martiriul arestărilor politice, cum a suportat excluziunea din societate, cum a răbdat umilința de a fi declarat nebun, torturile, foamea.

Deși la numai trei ani de la primirea hârtiilor scrise de Mihai Eminescu, România intra într-o nouă eră, Laurian Stănchescu a ezitat să publice scrisorile, în ciuda promisiunii făcute. Teama de reacția românilor, prinși în matricea unei biografii romanțate a Luceafărului poeziei noastre, a fost motivul pentru care momentul publicării a fost amânat sine die. La 129 de ani de la moartea lui Eminescu, o editură din Republica Moldova – acolo unde Eminescu și Ștefan cel Mare sunt aproape sacralizați – își face curaj să publice această carte intitulată „Mihai Eminescu – un Dumnezeu rănit”.

„Da, mi-a fost teamă ca lumea să nu reacționeze negativ, să nu discrediteze pe marele Eminescu care, așa cum se poate citi din scrisori, a suferit ca Hristos pe cruce”, mi-a mărturisit Laurian Stănchescu.

„Nu cred că românul, care-l iubește pe acel Eminescu frumos din fotografia de la 19 ani, care-i iubește lirica, este pregătit să cunoască un Eminescu bătut cu frânghii ude la Mănăstirea Neamțului, un Eminescu persecutat, un Eminescu căruia i s-au inventat boli pentru a-l scoate din circuitul public”, a declarat pentru Q Magazine Laurian Stănchescu, dureros de conștient de faptul că această carte va schimba percepția multor generații asupra vieții și destinului poetului nostru național. Mai mult decât atât, Stănchescu recunoaște și faptul că foarte mulți dintre cei care vor citi cartea nu vor accepta cu ușurință schimbarea imaginii idilice despre Eminescu cu care au trăit până acum.

„Rămas fără o poziție materială asigurată, și purtând lovitura mortală ca o rană care nu se poate vindeca, voiu fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal. Crede-mă stimată Doamnă, că de azi sunt un om pierdut pentru societate! O singură fericire ar renaște în sufletul meu, dacă aș putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraților mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am disprețuit, și acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s’a coborât în mocirla vremurilor de azi.” (Mihai Eminescu, Scrisoare către Veronica Micle, 8 iunie 1886)

În volumul „Mihai Eminescu – un Dumnezeu rănit” sunt adunate o serie de scrisori care recompun cea mai grea perioadă a poetului: 1887- 1888.  Cele mai multe dintre ele semnate de Henrieta Eminescu, sora poetului, care, în ciuda paraliziei și tuberculozei de care suferea, a avut grijă de nenorocitul său frate și a purtat corespondență cu societățile de binefacere care îi asigurau tratamentele lui Eminescu prin donații.

Află cine a spus că anul 1918 a fost „căderea şi înălţarea românităţii”

„Eminescu s-a luptat cu două imperii – cel austro-ungar și cel german – și cu țara lui. Cum puteai decredibiliza un jurnalist de forță, patriot și naționalist, un ghimpe în coasta conducătorilor de atunci, dacă nu declarându-l nebun și bolnav de sifilis. A fost maniera prin care au încercat să-l îndoaie, recurgând evident la modalități care înfioară: băi și injecții cu mercur, bătăi, înfometare, umilință. Se știe că la Mânăstirea Neamț, Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 și 9 aprilie 1887, fiind tratat rudimentar cu găleți de apă aruncate în cap, cu cufundări în putină și cu bătăi cu frânghia udă”, a declarat Laurian Stănchescu vizibil marcat de drama „Voievodului Limbii și Culturii Române.

Vă veți întreba ce a putut face Mihai Eminescu de a atras în asemenea manieră furia și ura atâtor puternici „zei” ai timpului, ce a putut face de a atras în jurul său ipocrizia și trădarea?

Explicația ne-o dă într-un articol regretata academiciană, devenită Maica Benedicta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, exegeta poetului.

„Eminescu a fost declarat nebun și internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro- Ungaria, prin care renunța la pretențiile asupra Ardealului și se angaja să îi anihileze pe cei catalogați drept naționaliști. Eminescu nu a acceptat să facă niciun compromis și de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizații independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire și promivare a spiritului românesc și de refacere a Daciei Mari”, scria Zoe Dumitrescu Bușulenga.

Iar, ca o completare, putem spune că startul odioasei conspirații a fost dat de P.P. Carp, junimist și francmason, prin mesajul transmis lui Titu Maiorescu: „Mai potoliți-l pe Eminescu!”. Comanda a fost executată la data de 23 iunie 1883. De conspirație n-au fost străini nici regele României, nici serviciile secrete – române și străine.

„Tratamentul” de care beneficia Eminescu din partea autorităților  era câteodată accentuat și de lirica sa nu doar de rândurile scrise în gazetă. Celebra poezie „Doina”, citită la inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare, a deranjat enorm. Cum să le placă adevărul din versurile?

„De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinatate.

Din Hotin și pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Și strainul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos la vale
Și-au facut dusmanii cale;

Din Sătmar până ‘n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vara lui
Și-i străin în țara lui.

Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dușmanii în puhoiu
Și s-așeaza pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinatate.

Numai umbra spinului
La usa creștinului.
Își desbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă
Sărac în țara săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.

Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasă grija Sfinților
În sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!

Tu te ‘nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îți vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toti dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!”

Moartea lui Eminescu a fost deci rezultatul unei conspirații, a fost un asasinat fără doar și poate. În acest volum pe care l-a îngrijit Laurian Stănchescu apare pentru prima dată certificatul de deces al poetului. Din punctul de vedere al autorului, și certificatul este o ultimă palmă umilitoare dată celui care „nu s-a coborât în mocirla vremurilor”.

Eminescu, biograful autorizat al Universului

Se învață la școală că Eminescu este un geniu. Dar, din păcate, elevii nu află și de ce este poetul național un geniu. Însuși Mihai Eminescu mărturisea că finalitatea poeziilor sale ar fi să descopere „ecuațiile matematice ale Universului, ale lumii, ale continentelor, ale orașelor, ale corpului omenesc!”. S-au găsit caiete care cuprindeau studii de astronomie, trigonometrie, fizica, chimie, genetică etc. Dacă ne aplecăm cu atenție asupra poeziei „La Steaua”, vom observa că versurile sunt în fapt o expresie a teoriei relativității în stare pură. Albert Einstein a luat la cunoștință de opera lui Eminescu datorită unei românce, Melania Șerbu, care a corespondat cu acesta. Melania Șerbu i-a prezentat lui Einstein nuvela „Sărmanul Dionis”, atrăgându-i atenția că se regăsesc aici elemente ale teoriei relativității timpului și spațiului. Einstein i-a răspuns: „Înțeleg că v-a căzut în mână o lucrare de popularizare a teoriei relativității”. Să nu trecem peste faptul că nuvela Sărmanul Dionis a fost publicată în 1873, că poezia La Steaua a fost publicată în 1886, în timp ce Einstein formula teoria relativității în 1916.

„Din punctul meu de vedere, Eminescu este biograful autorizat al Universului, el este cel care a scris Evanghelia teoriei relativității, este geniala minte care a putut cuprinde necuprinsul”, l-a descris Stănchescu pe Eminescu.

Citește și: Istoria nu trăiește din marketingul demitizărilor

Iertare, Luceafăr al poeziei!

„Trebuie să ne cerem iertare de la Mihai Eminescu. Și pentru asta, primul pas trebuie să fie cunoașterea adevărului gol-goluț despre Eminescu. Chiar academicianul Mihai Cimpoi, un exeget al poetului, a spus că viața lui Eminescu trebuie rescrisă. Ceea ce e trist este că Academia Română respinge aceste adevăruri. O să vedeți, în carte, pe lângă scrisori sunt și articole ale eminescologilor.”, a declarat Stănchescu pentru Q Magazine.

O acțiune pe care Laurian Stănchescu o dorește înfăptuită pentru restabilirea oficială a adevărului este deshumarea poetului. „Împreună cu Miron Manega, vom cere Parchetului General acordul pentru deshumarea lui Eminescu. Nu este o impietate. Și Napoleon Bonaparte a fost deshumat iar aceasta nu a însemnat umilință. Dacă ni se va permite acest lucru, se va proceda la realizarea unei echipe internaționale de medici legiști pentru a afla tot ceea ce ce se poate afla despre Mihai Eminescu”, ne-a spus Laurian Stănchescu.

Când și dacă vom afla adevărul absolut, vom vedea. Până atunci însă volumul dedicat lui Mihai Eminescu îi va face pe cei care vor citi să sufere, să îi doară și să le crape obrazul de rușine că nu am știut să ne protejăm diamantul culturii române.