Învingătoare, Simona Halep așteaptă cu nerăbdare următorul meci
http://www.wtatennis.com
Sport

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Stuttgart

Numărul 1 mondial, Simona Halep, s-a calificat, miercuri seara, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, învingând-o, după aproape două ore, pe slovaca Magdalena Rybarikova cu 4-6, 6-2, 6-3, relatează wtatennis.com.

Citește și: Nu mai goniți spectatorii din tribune, că moare fotbalul!

Simona Halep a câștigat partida după o oră şi 53 de minute. „Ea a jucat foarte bine în primul set. A fost întotdeauna un adversar foarte dur pentru mine”, a spus Halep, într-un interviu, despre Rybarikova.

„Am vrut doar să păstrez mingea și să joc mai mult cu reverul ei. Am încercat să revin pentru că am lipsit foarte mult la începutul celui de-al doilea set, apoi mi-am intrat în ritm și am jucat punct cu punct”, a dăugat ea.

Halep a fost încântată de weekend-ul reușit la Fed Cup, care a adus România înapoi în grupa mondială împotriva Elveției, dar Rybarikova s-a adaptat deja la terenul cu zgură, eliminând-o din prima rundă pe Daria Kasatkina, vicecampiona de la BNP Paribas Open.

„Este foarte alunecos și, în primul set la 3-3, am simțit un mușchi la picior. Mi-a fost greu să continui jocul, dar nu am vrut să mă opresc … Am ignorat durerea și am continuat să joc. E greu pe acest teren și nu am jucat niciodată cel mai bun tenis pe el, dar dacă te obișnuiești, poți ajunge la un nivel bun”.

Citește și: Sportivele Alina Dumitru, Andreea Chițu și Sandra Izbașa, înaintate în grad

După o pauză din motive medicale, Halep a recuperat și a câștigat ultimele cinci game-uri ale celui de-al doilea set. „Setul final a fost bun și cred că am jucat inteligent”, a spus ea, după meci.

„Am jucat cum am făcut-o și la început, dar am ajuns să joc plat, fără unghiuri și de aceea nu am putut să câștig primul set. Apoi am schimbat tactica și m-am simțit cu adevărat mai bine”, a mai spus Halep.

Ea a mai spus că, din punct de vedere mental, e bine, iar de când a ajuns la Stuttgart doarme non-stop și nu s-a antrenat prea mult, deși a admis că trebuie să se obișnuiască cu terenul.

„Aștept cu nerăbdare următorul meci, să fiu mai bună pe teren. Sper că nu voi mai juca Siegemund (n.r Laura, din Germania) pentru că ar fi al treilea an la rând. Dar poate că voi câștiga de data asta”, a afirmat Halep.

Citește și: Ivan Patzaichin: Sunt 100 de ani de când România este o mare echipă

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top