Un document strict secret al SRI, care viza dosarul Gala Bute, a fost invocat miercuri, de la tribuna Senatului, de fostul preşedinte Traian Băsescu pentru a demonstra cum ajungeau procurorii DNA la politicieni.
Citeşte şi: Fratele procurorului care a instrumentat cazul Greblă: Tot dosarul este plin de …SRI
Senatorul PMP Traian Băsescu nu a citit integral documentul, ci doar a prezentat câteva paragrafe din el. El a afirmat că documentul i-a parvenit acum câteva luni de la UMUM 0198 SRI. Documentul este datat 9.11.2011 şi invocă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă ICCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.
Fostul preşedinte Băsescu spune că documentul dezvăluie mecanismul prin care procurorii ajungeau la politicieni. “Asta probează de data aceasta un sistem. Îi prinzi şi pe mituitor şi pe cei mituiţi şi, pentru a scăpa, dau un nume de om politic important. Documentul vizează Gala Bute. Cei menţionaţi în document ori au fost disjunşi ori denunţători după ce au dat şi 8 declaratii”, a afirmat senatorul PMP.
Declaraţia pe care am făcut-o astăzi,16.05.2018, în Senatul României. Aceasta reflectă un mod de lucru practicat în multe dosare penale, adică cei care încalcă legea se transformă în denunţători şi scapă.
Posted by Traian Băsescu on Wednesday, May 16, 2018
“Finalul documentului spune în conformitate <<cu dispozitiile articolului 8 si 57 din protocolul de coperare dintre Parchetul de e lânga ICCJ şi SRI, pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, vă adresăm rugămintea ca datele prezentate să fie destinate informării procurorului de caz potrivit principiului necesităţii de a cunoaşte fără a fi introduse în dosarul cauzei>>. Acest documet strict secret arată ca protocolul dintre parchet de pe lângă Înalta Curte şi SRI a funcţionat din plin, s-a întocmit un plan de acţiune şi informaţiile care au fost transmise DNA nu au fost destinate şi avocatului şi inculpaţilor” , a mai spus Băsescu.
Citeşte şi: Presiuni incredibile ale Codruţei Kovesi asupra procurorului care se ocupa de dosarul Toni Greblă
El a mai spus că documentul va fi transmis Comisiei de Control SRI, Inspecţiei Judiciare şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dosarul Gala Bute, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost condamnată anul trecut, în primă instanţă, la 6 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Pronunţarea definitivă în dosarul Gala Bute a fost stabilită de instanţă pentru 23 mai.
Într-un răspuns adresat instanţei supreme privind dosarul Gala Bute, DNA a susţinut că, pe parcursul urmăririi penale, a cerut SRI sprijin pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere, o expertiză şi declasificarea unor interceptări pe mandate de siguranţă naţională.
Citeşte şi: Alina Mungiu Pippidi: Avem procurori activiști, cu scrupule puține și prost pregătiți













































