În discursul de adio de ieri din holul central al DNA, Laura Codruța Koveși a anunțat că va fi publicat un raport al activității pe care a desfășurat-o pe perioada deținerii funcției de procuror șef al DNA.
Citește și: Avertismentul lui Kovesi
Pe site-ul DNA acest raport a fost publicat în miez de noapte, iar ideea generală este aceea că fostul procuror șef nu a făcut altceva decât să facă din DNA „o structură eficientă, pro activă și care își îndeplinește rolul instituțional de a investiga cauze de corupție la nivel înalt și mediu”.
Documentul publicat de DNA arată că mandatul lui Kovesi a durat din 15 mai 2013 până în 5 iulie 2018, nu până în 9 iulie când a fost anunțată semnarea de către președinte a decretului de revocare a procurorul șef DNA.
Potrivit raportului de activitate, Kovesi consideră că obiectivele stabilite au fost îndeplinite.

„În cei 5 ani de mandat a crescut anual numărul rechizitoriilor, numărul inculpaților trimiși în judecată, numărul demnitarilor investigați și a crescut valoarea măsurilor asiguratorii dispuse.
În ultimii 5 ani DNA a trimis în judecată 68 demnitari: 14 miniștri și foști miniștri, 39 deputați, 14 sentori și 1 membru al Parlamentului European.
Dintre aceștia au fost condamnați definitiv 37, după cum urmează: 9 miniștri și foști miniștri, 21 deputați, 6 senatori și 1 membru al Parlamentului European.
În aceeași perioadă de timp valoarea măsurilor asiguratorii instituite de DNA a fost de peste 2 miliarde Euro”, se arată în raport.

Despre achitări, Kovesi afirmă că „s-a menținut la 10%, fiind sub media europeană”.
Evident, în prezentare se arată că DNA a câștigat încrederea publică pentru că a aplicat legea în mod egal, devenind un model pentru mai multe țări din regiune.
„Procentul de achitări s-a menținut la 10% fiind sub media europeană. Acest procent dovedește că am fost preocupați în mod permanent de respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor și de respectarea garanțiilor procesuale, aplicând legea în mod egal.
Câștigarea încrederii publice s-a realizat prin faptul că Direcția Națională Anticorupție a aplicat legea în mod egal, nu a avut și nu are rețineri în a atinge vârful piramidei rețelelor de corupție, indiferent de apartenența politică sau calitatea oficială a persoanelor cercetate și indiferent de averea deținută de aceștia.
Direcția Națională Anticorupție a devenit un model în lupta anticorupție pentru mai multe țări din regiune.
În Raportul anticorupție al Uniunii Europene publicat în 2014, DNA este prezentată drept unul dintre cele 5 exemple de bune practici la nivelul Uniunii Europene”, se arată în preambulul raportului de activitate.
În raportul de activitate al Laurei Codruța Kovesi nu există niciun aspect negativ, nicio problemă care să fie semnalată. Ba, mai mult decât atât, în finalul raportului sunt prezentate distincțiile și premiile pe care fostul procuror șef al DNA le-a primit pentru lupta împotriva corupției pe care a desfășurat-o timp de cinci ani: Distincția „Femei curajoase din întreaga lume” în anul 2014 din partea Ambasadei SUA la București, Decorația „Comandor al Ordinului Steaua Polară” oferită de către regele Suediei la 14 iunie 2016; Decorația „Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare” oferită de Președintele Franței la 15.01.2016; Premiul „Europeanul Anului 2016”, distincție care recunoaște „lupta curajoasă și susținută împotriva corupției la nivel înalt” oferit de Reader’s Digest în anul 2016 Premiul „Speranța” din partea Societății Timișoara, distincție acordată Direcție Naționale Anticorupție „Pentru cea mai însemnată contribuție la instaurarea democrației, destrămarea structurilor comuniste și menținerea speranței în România”.
Raportul integral îl puteți citi aici.
















































