Părintele Necula despre Referendum: În România s-a cheltuit enorm pentru educație sexuală!

Am tăcut cuminte câteva săptămâni, privind și ascultând cum poate să decadă cultura unor oameni în zona Zoster a minciunii cu direcție.

Diletantismul informal

Mai întâi, vreme de un an, s-a tocat pe canale de comunicare tema, falsă, a familiei tradiționale. Ca și cum, conform legii, ar fi existat o altfel de familie.

De curând am constatat că circulă un extras din Codul Civil colorat cu markerul galben, neapărat, care ne spune cine alcătuiește familia în România. Deci e limpede: nu putem încălca dreptul nici unei alte familii căci ea nu există sau, oricum, nu e legală în România. Bun. M-am liniștit.

Mă neliniștește când sunt făcut oligofren pentru că încalc drepturi care nu există.

Apoi am aflat că încalc dreptul familiilor monoparentale.

Urât pentru un creștin care are dinaintea lui Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe pe iconostas de vreo 2000 de ani, într-o Biserică în care văduvele ori văduvii, copiii orfani ori alungați de prin case și școli (ar merita să vorbim zile despre proiectul „Alege Școala” și sutele de mii de copii în abandon școlar susținut prin el), pentru un om care se ocupă de ceva ani buni de dependenții de alcool și drog tocmai pentru a reda copiilor părinții.

Apoi am descoperit că, vai, de fapt cei care ne înjură nu știu nimic despre toate acestea. Din colțul de diletantism informal în care se zbat nu se vede Biserica.

Apoi am aflat că musai e un demers politic. Stau încă bine cu memoria. Depus sub Guvernul Ponta, referendumul putea fi promovat inclusiv de Guvernul Cioloș.

Desigur că putea și să nu fie promovat, de vreme ce o voce importantă a apărării drepturilor cetățenilor români ne-a descoperit fanatici, iar alții au continuat, pe tot parcursul anului 2017, să ne arunce la gunoiul moralei sociale.

Să ne înțelegem. În familia tradițională, descoperită de ei, persoana care-i deranjează nu sunt membrii ei văzuți, ci Cel Nevăzut, Iisus Hristos. Cel pe care-L batjocoresc. Că e cool, e la modă să-L scuipe deși… e minoritar.

În ciuda batjocoririi familiei, priviți atent la ecranele lor când fac publicitate. Sunt reclame construite pe liniștea familiei cu copiii, cu bunici, cu nepoți zâmbitori…

Cât despre politizarea referendumului…Dacă îmi realizează cununia civilă un primar de la PSD ori ALDE ori PNL ori… ce-o mai fi, asta nu înseamnă că am, ca familie, nuanța politică a autorității de stat care m-a cununat. E ca și cum ai spune că dacă rectorul Iașiului a ajuns ministru în Guvernul PSD, toți studenții și profesorii Universității sunt PSD-iști. Chiar nu pare că e așa!

Un an am fost bruscat de știrea că dacă sunt tată de copii și soțul soției mele devin dușmanul poporului. Ah. Greșit. Oricum eram, că sunt preot ortodox și am luptat pentru ora de religie.

Un tânăr, pe facebook, spațiul democrației absolute, m-a numit BOR-faș! E una dintre marile onoruri pe care mi le-a acordat Țara în care trăiesc.

Ba, am aflat, din cercetări remarcabile, că una din 4 femei din România a fost cel puțin o dată agresată de un partener în Familia Tradițională (adică 2 din 8, 2,5 din 10, adică 25%) . Cred. Dar ce ne facem că nu avem ca bază de comparație, cum e firesc într-o cercetare pertinentă, altă familie. De reper științific.

Este gravă orice acțiune îndreptată cu violență împotriva oricărei persoane, orice rănire a femeii e un atentat. Mă întreb însă câte sunt violentate în concubinaje, paradigma socială pentru care militează tot soiul de vectori de imagine, numindu-le parteneriate civile. Desigur că e o răutate ce scriu, sunt un incult din Evul Mediu când funcționa Inchiziția. Care, apropos, funcționa pe delațiune publică a unei opinii, alta decât cea acceptată ca fiind validă.

A ÎNCEPUT. DESENE ANIMATE CU DOI BĂRBAȚI CARE SE SĂRUTĂ

Nu am auzit de nicio plângere penală depusă împotriva unei persoane care susține homosexualitatea sau jignirea creștinilor, umilirea lor publică. Asist însă la o avalanșă de plângeri penale împotriva unor oameni care susțin familia. Ba, am aflat, că o uniune politică chiar monitorizează prin filmări realizate pe baza camerei ascunse, predicile preoților, căutând să-i prindă și depunând plângeri penale împotriva lor. Inchiziția ca exercițiu democratic? Nu cred. Filmări fără acordul persoanei filmate, fie și în spațiu privat? Nuuuuu.

La referendum nu-l votăm pe Dumnezeu

Descopăr în schimb libertatea de gândire a multora dintre credincioșii ortodocși. Au tot dreptul din lume să nu participe sau să spună NU la referendum. Și știu asta și vor acționa ca atare. Sunt dilematici, se îndoiesc că e cea mai bună soluție, nu e momentul și altele de acest gen. E dreptul lor, libertatea lor asigurată tocmai de educația creștină unde, contrar necredinței unora, nimic nu se face forțat.

Chiar dacă ne însemnăm cu semnul Crucii, spre disperarea unei voci din public, nu uităm drepturile câștigate de Jertfa Mântuitorului. Cel mai adânc dintre ele este chiar acela de a-I spune NU lui Dumnezeu, ceea ce, să ne înțelegem, nu e cazul la referendum.

Nu, la Referendum nu-l votăm pe Dumnezeu, asta ca nu cumva să se bucure vreunii că, nevotat, Dumnezeu a trecut în atât de iubita de ei, neființă. Nu. E un exercițiu de libertate și democrație. Un exercițiu care poate fi, de ce nu, boicotat. În fond, unii refuzăm invitații în viață mult mai importante decât un referendum.

Costă referendumul? Corect. Și e mult. Sper să reușim, cât mai repede, să punem banii la loc. 3 milioane de români or merita ceva suport pentru un exercițiu democratic de vreme ce voia unui singur român, mai țineți minte, ne-a costat cam la fel, punându-ne să facem referire precisă asupra voinței noastre cu privire la ora de religie.

Cred că, în general, în România s-a cheltuit enorm pentru seminarii și formări pe teme de educație politică, egalitate de gen sau educație sexuală. De multe ori din bugetul țării. Și așa este firesc.

Suntem fii aceleiași Țări. E firesc să beneficiem de educație și dezvoltarea unei culturi și pedagogii sociale cât mai intense. Iar lucrurile dobândite teoretic ne obligă la exersarea lor practică.

Am învățat că a fi mafiot nu e în concordanță cu a fi creștin? Ok. Putem încerca acum să facem o campanie fără penali în funcții publice? Desigur. Un referendum? Sigur. Referendumul, fiind un exercițiu de suveranitate, oferă oricărei națiuni dimensiunea suveranității sale! Poți boicota? Fără îndoială. Suveranitatea este trăsătura națiunii și a fiecărui cetățean. Nu opțională, e drept, ci fundamentală, Dar al celor care au creat Națiunea. Murind pentru ea. Pentru că suveranitate înseamnă și referendum și vot și gândire liberă. Plătite de jertfe  grele.

Recunosc că mă doare cumplit ce se întâmplă în Țară. Unii spun că referendumul a rupt Țara. Nu vă mințiți. Țara e ruptă de mult. Doar că acum, hârtie de turnesol, în ruperea ei s-a aplicat referendumul pentru Familie.

Recunosc cu durere că nu mă identific în creștinii care urăsc, jignesc sau calcă în picioare orice minoritate din multele care ne alcătuiesc viața socială.

Desfid pe oricine crede că Evanghelia îi dă dreptul la înjosirea cuiva. Dacă o face, o face pe cont propriu. Dar am învățat și că Journalism is not Political Activism, cum m-a învățat Mohamed Fahmy (care scrie cu Carol Shaben teribila carte Celula Marriot. Eliberare din Închisoarea Scorpionului, Random House Canada, 2016, publicată și de Rao în 2016 în limba română). Nu. Asta nu înseamnă să nu scrii ce gândești, ci să gândești ceea ce publici, să fii atent la perspectivă, să nu refuzi să vezi adevărul, mai ales când el poate fi urmărit în dezvoltarea sa în spații care ți-s la îndemână.

Recunosc că îmi pare rău, tare rău, că am ajuns la referendum pentru o chestiune de morală. Dar sunt recunoscător creștinilor acestei Țări. Și oamenilor care mărturisesc Cerul  prin alte religii și confesiuni ce ne-au fost alături.

Un Dumnezeu Unic e mai presus decât voințele noastre și fiecare moment din istoria noastră, personală și ca Neam, e o lecție. Am avut lecția noastră de învățat.