Actual

(Surse) Curtea de Apel București se opune desființării SIIJ

UPDATE

Judecătorii ÎCCJ şi judecătorii de la cele mai mari curţi de apel din ţară au votat pentru menţinerea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în urma consultării iniţiate de ministrul Cătălin Predoiu.

Anterior, adunările generale ale judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Alba, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Ploieşti şi alte instanţe au votat împotriva desfiinţării SIIJ.

Știrea inițială

Curtea de Apel București se opune intenției de desființare a Secției Speciale, au declarat surse judiciare pentru Q Magazine.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a trimis o scrisoare către toate parchetele și instanțele din țară, prin care îi consultă pe magistrați pe patru teme importante, și anume pensionarea anticipată a magistraților, trecerea la completuri de apel formate din 3 judecători, noul ciclu temporal de şcolarizare la INM şi Secția de investigare a infracțiunilor din justiție.

Iată întrebările referitor la SIIJ, formulate de Predoiu:

Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor Speciale din Justiţie. Se impune desfiinţarea acesteia prin abrogarea prevederilor legale prin care s-a înfiinţat şi revenirea la status quo ante? Se impune amendarea prevederilor legale prin care s-a înfiinţat şi în ce sens anume?

Astăzi, 29 noiembrie, a fost convocată Adunarea CAB, unde judecătorii s-au pronunțat cu majoritate de voturi împotriva desființării SIIJ.

De asemenea, Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă CAO au votat pentru menținerea SIIJ.

Mai mulţi magistraţi, între care cei din Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), au transmis că nu sunt de acord cu demersurile ministrului Justiției, considerând că Predoiu încearcă să treacă peste Consiliu Superior al Magistraturii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top