Avantajul de a juca la patru capete

Grupul de la Visegrad este vital sau toxic pentru România? Câteva răspunsuri.

Anul de cotitură

Ideea creării unui grup regional al țărilor V4 are ca model precedentul istoric oferit de regii din Europa Centrală, la 1335. Aceștia au fost de acord să coopereze în politică și comerț, menținând o veșnică prietenie.

Cooperarea regională a (re)început în toamna anului 1989, când popoarele din Europa Centrală au început să-și ia soarta în propriile mâini, părăsind regimurile comuniste. Prima generație de politicieni ce aveau ca valoare centrală ideea de democrație a realizat foarte multe: primele alegeri libere, demararea procesului de transformare democratică și economică a societății, revenirea la valorile creștine.

În acest timp, statele V4 și-au articulat clar intențiile de politică externă, cum ar fi eforturile lor de a intra în structurile UE și NATO. Statele care au aparținut acestui spațiu – Cehoslovacia (apoi și separat – Cehia și Slovacia), Polonia și Ungaria – au reușit să-și sincronizeze acțiunile, predominante rămânând interesele Europei Centrale, chiar dacă au existat și sincope pe parcurs iar reprezentanții acestor țări proveneau din medii politice diferite.

Bunele relații din cadrul V4 au primit confirmarea timpului. Legăturile bazate pe bună vecinătate, solidaritate, respect și prietenie autentică între politicieni, instituții, oameni aveau să modifice, inclusiv, percepția internațională asupra celor patru țări, Grupul de la Visegrad devenind însă o nucă prea tare pentru o Uniune Europeană ce se conduce de latinescul dicton: „Divide et impera”.

Eforturile pentru destructurarea Grupului de la Visegrad (V4) s-au dovedit a fi imprudente, mai ales că aceste țări ajută la dezvoltarea stabilității și a productivității întregii Uniuni Europene, mai mult decât multe altele.

Polonia a ajuns a 18-a putere economică a lumii, în timp ce veștile privind economia germană și cea franceză nu debordează de optimism.

Cele patru țări au reușit să creeze prosperitate pe termen lung, cu economii care arată o creștere economică peste medie și rate scăzute ale șomajului – obiective care ar fi fost mult mai dificil de realizat de fiecare țară în mod independent.

Obiectivele V4 s-au concentrat pe dezvoltarea infrastructurii transeuropene în toată Europa Centrală, având la bază bugete multianuale. Rezultatele se văd cu ochiul liber. Efortul a fost dublat de ambiții privind realizarea unei infrastructuri energetice și de comunicații, dezvoltate în egală măsură.

În același timp, țările V4 au încercat să evite o extremă politică de mediu, care ar determina companiile să-și piardă competitivitatea. La fel, Grupul V4 a încercat să convingă statele sceptice ale UE că extinderea uniunii este calea de urmat. Datorită V4, UE a abordat problema migrației într-un mod rezonabil, în ciuda apelurilor pentru frontiere deschise, nu este doar o asociere împotriva cotelor de migrație. V4 înseamnă, în același timp, obiective de tipul: prezervarea valorilor, credințelor și tradițiilor comune, ocrotirea familiei, a religiei creștine, o promovare – bazată pe cooperare, şi nu pe competiție directă – a intereselor comune.

Neo-marxismul și Comisia Europeană

Jean-Claude Juncker, fostul premier al Luxemburgului, ajuns la conducerea Comisiei Europene, a încercat din răsputeri să destabilizeze V4, pe perioada mandatului său devenind evidentă ostilitatea față de grupul celor patru țări din centrul continentului. Instrumentele propagandistice ale politicii așa-zis progresiste nu au lipsit din confruntare, de asemenea, nici banii proveniți din zone ne-guvernamentale obscure.

Exagerările și acuzele lipsite de fond au dominat relația dintre structurile unionale și V4, în luptă fiind aruncate chestiuni precum „nerespectarea statului de drept” ori încălcarea principiilor democratice.

Peste noapte, a nu accepta imixtiuni în politicile interne, a nu permite derapaje în numele globalismului și progresismului, au devenit adevărate crime pentru care Comisia Juncker cerea tragerea la răspundere a politicienilor din cele patru țări, ba chiar și suspendarea alocărilor de fonduri europene.

Politicile obstrucționiste cu mase de manevră în stradă au eșuat atât la Budapesta, cât și la Praga, unde 200.000 de indivizi, dintr-o așa-zisă „diasporă”, nu au reușit să șteargă încrederea în guvernanții care aduceau prosperitate cetățeanului de rând și o perspectivă mai luminoasă asupra viitorului.

Grupul de la Visegrad a fost etichetat ca fiind „toxic” și un pericol pentru întreaga arhitectură unională. Cu toate acestea, nici una din țările V4 nu a luat vreodată în calcul să părăsească UE, cum nici „dictatorul” Viktor Orban nu a luat în calcul să părăsească PPE, doar pentru că viziunile popularilor difereau substanțial de viziunile pe care le împărtășea.

În timp ce V4 își consolida relațiile cu Statele Unite, atât în domeniul energetic, cât și în cel militar, politica „progresistă” împingea UE tot mai departe de administrația de la Casa Albă, uniunea rămânând în siajul democraților americani, susținători ai precedentei administrații – Obama.

V4 a ajuns între timp una din piesele centrale ale I3M (Inițiativa celor Trei Mări), odată cu stabilirea unui port unguresc la Trieste și începerea tratativelor cu Slovenia, Croația și Italia, conferind o nouă anvergură construcției regionale, care deja beneficia de proiecte de infrastructură fără precedent, dar și de perspectiva unor schimburi comerciale mai consistente.

Cu o Franță sufocată de șomaj, nemulțumire socială și migrație, cu o Germanie în pragul recesiunii, cu Regatul Unit ce părăsea structurile Unionale, era tot mai evident faptul că polii puterii se modifică în Europa.

Încercarea de a distruge V4 din rațiuni politice, căpăta astfel și rațiunile economice ale celor care și-ar dori să vadă Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia devenind țări slabe și izolate în Europa, cu economii devastate și reduse la statutul de consumatoare pasive.

Dacă ostilitatea politicienilor PPE nu putea fi domolită, la instalarea Comisiei Ursula von der Leyen existând un conflict deschis între Manfred Weber și Viktor Orban, de o abordare diferită s-a bucurat premierul Andrej Babis în relația cu cei de la Renew Europe, aflați în zona intereselor lui Emmanuel Macron. Acesta, pe lângă multe alte dispute, are și una pentru întâietate în Europa, iar această luptă o duce tocmai cu Germania.

Aici, avantajul de a juca la patru capete a contat imens pentru V4, începând cu numirea comisarilor și mergând până la stabilirea de relații speciale cu Franța, fără a renunța însă la interesele grupului.

Macron, la rândul său, a înțeles că succesul V4 înseamnă și succesul Europei, indiferent de disputele ideologice. Ca atare, Grupul de la Visegrad s-a asigurat că noua Comisie Europeană va apăra tratatele existente, iar organizarea structurilor unionale va deveni una mai puțin politică, în același timp, mai concentrată pe binele comun al cetățenilor UE.

DINCOLO DE HUBURILE TERESTRE ȘI MARITIME

Portul Central de Comunicare (CPK), cunoscut și sub numele de Solidarity Transport Hub, ar putea servi până la 45 de milioane de pasageri pe an și, dezvoltat, poate deservi cca. 100 de milioane de pasageri pe an. Noul aeroport este menit să înlocuiască, în cele din urmă, Aeroportul Chopin din Varșovia, care funcţionează în prezent la capacitate maximă.

Centrul de Transport este destinat să ocupe o suprafață de 3.000 de hectare în apropiere de Baranów, aflat la 37 de kilometri de Varșovia. Hubul nu doar că va avea un aeroport important, care este de așteptat să fie finalizat până în 2025-2027, dar include și investiții feroviare menite să conecteze mai bine întreaga țară, oferind conexiuni rapide pentru Varșovia și alte orașe importante. În total, 1.600 de kilometri de trasee noi sunt construite, începând cu o linie feroviară între Varșovia și Łódź.

CPK va deveni un concurent direct, redutabil, și pentru aeroporturile germane, în special pentru cel din Berlin, și pentru rețelele de comunicare ale statelor partenere din regiunea Intermarium (I3M).

Cel mai mare flux este așteptat să vină din partea polonezilor, la asta adăugându-se și cel de tranzit important. Revenind însă la germani, aceștia ar trebui să investească suplimentar peste 1,1 miliarde de euro la Tegel, pentru a face față zborurilor intercontinentale, aceasta fiind condiția prezenței companiilor internaționale de zbor pe aeroport. Atracția principală a Berlinului ca locație de afaceri o reprezintă conexiunile sale de zbor către Beijing, Shanghai, Singapore, Mumbai, New York și Washington D.C.

Germanii estimează că își vor termina lucrările cu 5 ani înaintea polonezilor, dar nici așa nu pot avea garanția că își vor mai menține fluxurile și în condițiile unei concurențe reale cu CPK.

Conducerea proiectului CPK s-a întâlnit deja cu reprezentanții Aeroportului Changi din Singapore, iar aceștia și-au exprimat interesul de a participa la proiect.

De ce discutăm despre un aeroport din Polonia? Pentru a vedea impactul unui proiect marginal la scară regională.

45 de milioane

de pasageri pe an ar putea servi Portul Central de Comunicare (CPK) – megaproiectul dezvoltat de Guvernul Poloniei.

PRAGA ȘI BUDAPESTA, ÎN CREȘTERE

Potrivit Companiei internaționale de cercetare Euromonitor International, numărul turiștilor care vizitează Praga a crescut în 2019, metropola cehă înregistrând peste 9,2 milioane de vizite. Datorită creșterii numărului de turişti, cercetătorii au plasat Praga pe locul 22 printre cele mai vizitate orașe din lume.

În total, 722 de milioane de vizitatori au venit în Europa, cheltuind 520 de miliarde de euro. Cea mai mare atracție europeană este Londra, care a înregistrat aproximativ 19,6 milioane de vizitatori, dar Uniunea Europeană poate deja să spună adio atât Londrei, cât și banilor care provin din Regatul Unit.

Parisul și Roma mai generează venituri interesante, însă asistăm la un interes tot mai crescut pentru capitalele Europei Centrale, anume pentru zonele neafectate de migrație și de recesiune. Praga și Budapesta urcă în topuri și există șanse mari ca în viitorul apropiat să își adjudece o parte importantă a încasărilor din turism, concurând deja sau fiind la egalitate cu destinații precum Roma, Tokyo sau Dubai.

GERMANIA

Economia a înregistrat cea mai importantă scădere în ultimii 7 ani, iar Institutul de politici macroeconomice a confirmat că există o probabilitate de 60% de intrare în recesiune.

Germania a început să înregistreze scăderi în industria auto, dar și la nivelul exporturilor, cererea de forță de muncă stagnând. Ultimele rapoarte au arătat semne negative și în Franța. Pentru zona euro în ansamblu, activitatea de producție s-a redus pentru a opta lună consecutiv – în mare parte din cauza industriei germane – în timp ce creșterea din domeniul serviciilor a încetinit.

Austeritatea a redus deja consumul din Germania, scăzând și comenzile din sectorul productiv. Comenzile de producție germane au scăzut cu o medie lunară de 0,6 la sută în acest an, comparativ cu scăderile lunare de 0,4 la sută înregistrate anul trecut.

Economia germană axată pe export a fost lovită de războiul comercial SUA-China, de incertitudinea cu privire la Brexit și de o scădere accentuată a industriei auto, care a fost perturbată de noile reguli privind emisiile de dioxid de carbon și trecerea la vehiculele electrice.

Cu toate acestea, politicile elaborate de Angela Merkel par să rămână neschimbate, mergând în continuare pe austeritate și susținerea migrației, „progresism” și limitarea libertăților pentru cetățeni. Cea mai nouă limitare a libertăților vizează libertatea de exprimare.

În timpul celui mai recent discurs din fața Bundestagului, cancelarul german Angela Merkel le-a spus parlamentarilor că libertatea de exprimare trebuie să fie limitată, pentru a menține societatea liberă. „Exprimarea unei opinii nu are costuri zero”, a declarat șeful statului german.

Anul trecut, parlamentarii germani au interzis utilizarea așa-numitelor „discursuri ale urii”. În conformitate cu noua lege, site-urile web pot fi amendate cu până la 50 de milioane de euro, pentru că n-au eliminat așa-numitul „hate speech” de pe platformele lor.

Graţie legii, unii germani au fost acuzați de discurs al urii, deoarece au evidențiat statistici privind violurile comise de migranți, ratele șomajului în rândurile migranților beneficiari de ajutoare de stat și alte fapte pe care stângiștii ar prefera să le ignore. La sfârșitul lunii septembrie, Camera superioară a Parlamentului german (Bundesrat), a făcut un alt pas, pentru a limita libertatea de exprimare cu propunerea de lege, care ar putea interzice orice fel de denigrare a UE.

ROMÂNIA ȘI V4

Relațiile dintre Grupul de la Visegrad și România au fost multă vreme camuflate. Puținele discuții purtate de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu cu reprezentanții V4 au adus o firavă apropiere a României de grup, lăsând chestiunile să se desfășoare într-o zonă de incertitudine.

Bunăoară, când cei din V4 au decis să își dezvolte infrastructura, câteva proiecte au vizat și România, însă au intrat în coliziune cu opacitatea politicilor interne. Un rezultat al acestor negocieri este linia ferată de mare viteză ce urmează să lege Clujul de Budapesta și Viena.

În ceea ce privește cooperarea în domeniul energetic, ieșirile naționaliste și politicianiste au pus cruce oricăror inițiative. Mai mult, odată cu instalarea la Palatul Victoria a „Guvernului meu 2”, au venit și complicațiile suplimentare.

A existat un acord între fostul guvern social-democrat și autoritățile de la Budapesta privind alocări de la bugetul de stat al Ungariei pentru obiective punctuale ce vizau comunitatea maghiară din Transilvania.

Odată cu instalarea liberalilor la putere, ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurcă, i-a transmis vicepremierului maghiar Semjen Zsolt că Programul guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania nu a fost discutat cu Guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri.

Cu alte cuvinte, „Programul de Dezvoltare a Ardealului”, iniţiat de Guvernul ungar, nu a fost negociat cu Guvernul Ludovic Orban. Partea română a transmis, de altfel, că nu este de acord cu investițiile făcute în România, mai ales că unul dintre beneficiarii proiectului ce prevede sprijinirea fermierilor era Vasile Gliga, de la PSD Mureș. Sau, cine știe, mesajul putea fi interpretat și că oficialii de la București așteaptă „o atenție”, pentru ca proiectele gata cuprinse în bugetul Ungariei privind alocarea unor sume nerambursabile să se poată derula.

În timp ce segmentul de xenofobi din România continuă văicărelile privind secesiuni ale Transilvaniei, ar fi mai curând de observat cum au evoluat relațiile bilaterale dintre Ungaria și Slovacia, țări care au avut același gen de probleme precum cele existente cu România, bazate pe temeri privind revendicările teritoriale etc. Bunăoară, Bratislava (Pozsony – în maghiară) a fost timp de secole capitala Ungariei. Cu timpul însă discursurile naționaliste au amuțit, trecutul a rămas în urmă și viitorul a ajuns principala preocupare pentru ambele părți.

Cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, premierul Viktor Orban a rostit un discurs la Timișoara, îndemnând România să se asocieze proiectului Visegrad.

Orban s-a referit la românii care au sprijinit revolta antisovietică de la 1956, apoi a evocat eroismul celor care și-au dat viața în 1989 pentru ideea de libertate –  români și maghiari deopotrivă, menţionând că aceştia au înțeles: niciodată nu vor primi libertatea în dar de la marile puteri.

Viktor Orban i-a îndemnat însă pe români să nu se gândească doar la trecut, ci să îndrăznească să privească și către viitor. Un scop comun ar fi să nu ne mai numărăm printre țările de rang secund din UE, ci să devenim țări prospere, competitive și sigure.

Desigur, spunea premierul ungar, la astfel de obiective atât Ungaria, cât și România ar putea ajunge mai rapid, dacă ar coopera, chiar mai repede, dacă România s-ar integra în grupul țărilor din Europa Centrală.

În prezent, imaginea României și a Grupului V4 sunt substanțial diferite. Interesele României enunțate de Iohannis sau de Ludovic Orban par a fi substanțial eterogene. Rămânem, așadar, cu întrebarea dacă Grupul V4 ar fi sau nu un sigur punct de sprijin pentru politicile regionale și nu numai sau dacă merită să ignorăm și pe mai departe realitățile din jurul României.

Alianță împotriva populismului

Primarii celor patru capitale ale țărilor din Grupul Visegrad au încheiat în 16 decembrie, la Budapesta o alianță împotriva populismului și a crizei climatice. Aceştia au semnat „Pactul oraşelor libere“, baza unei alianţe de protejare a electoratului urban proeuropean care înfruntă guvernele conservatoare şi îmbrăţişează politicile verzi.

„Patru decenii şi jumătate de comunism nu rămân fără repercusiuni. Nu există schimbare politică pentru a transforma într-o zi un câmp de mătrăgună într-o livadă înflorită. Noi aprindem lumina, încă o dată, în oraşul care a dat –  pentru prima oară – lumina Europei. La mulţi ani, Timişoara!” – Viktor Orban.