Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu
Actual

Primarii către MS: Nu avem fonduri pentru a suporta costurile cu organizarea centrelor de vaccinare

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) cere Ministerului Sănătăţii asigurarea resurselor financiare pentru organizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19. Primarii sunt nemulțumiți de proiectul Ordonanţei de urgenţă iniţiat de minister potrivit căruia aceste fonduri se asigură din bugetul autorităţilor administraţiei publice locale, se arată într-un comunicat al AMR. 

“Constatăm ignorarea de către Ministerul Sănătăţii a principiului potrivit căruia nici o alocare de atribuţii în sarcina administraţiei publice locale să nu fie realizată fără o alocare financiară corespunzătoare”, transmit primarii. 

“Potrivit art. 6 din proiectul OUG: (1) Pentru funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19, din bugetul autorităţilor administraţiei publice locale se asigură fondurile necesare asigurării finanţării următoarelor categorii de cheltuieli: a. pentru organizarea, dotarea şi operaţionalizarea centrelor de vaccinare; b. pentru plata personalului medico-sanitar şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 organizate cu această destinaţie în alte locaţii în afara unităţilor sanitare;”, se arată în comunicat. 

Asociaţia Municipiilor din România mai transmite că “susţine principiul european al subsidiarităţii, potrivit căruia decizia trebuie să fie luată de către autoritatea administraţiei care se află cel mai aproape de cetăţean, cu descentralizarea şi alocarea resurselor financiare aferente”.

De asemenea, AMR solicită Ministerului Sănătăţii asigurarea resursei financiare aferente pentru organizarea, dotarea şi operaţionalizarea centrelor de vaccinare precum şi pentru plata personalului medico-sanitar şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare, indiferent de locaţie.

“Asociaţia Municipiilor din România arată faptul că bugetele administraţiilor publice locale se vor adopta la 45 de zile de la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 ( cel mai probabil martie, aprilie, 2021). De asemenea, cheltuielile aferente procesului de vaccinare transferate fără resursă financiară în sarcina administraţiilor publice locale vor împiedica administraţiile locale să asigure finanţarea corespunzătoare a altor obligaţii şi servicii legale oferite cetăţenilor.

Asociaţia Municipiilor din România reafirmă implicarea pragmatică a primarilor în susţinerea şi operaţionalizarea procesului de vaccinare pe care îl consideră de interes naţional, de protejare a sănătăţii publice şi extrem de important în procesul de revenire la starea de normalitate pe care am avut-o înainte de pandemie. Dar, în egală măsură, solicită Ministerului Sănătăţii asumare de responsabilităţi, nu doar transfer de atribuţii către administraţia locală, fără asigurarea resursei financiare aferente”, este mesajul AMR. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top