Actual

Putin, despre investigația lui Navalnîi: E plictisitor, fetelor!

Vladimir Putin a dezminţit luni, 25 ianuarie, că este proprietarul reședinței din Ghelendjik de pe malul Mării Negre, prezentate într-o anchetă recentă a lui Aleksei Navalnîi. Preşedintele rus a fost întrebat cu privire la această investigație în cadrul unei întâlniri online cu studenţii ruşi.

„Nu am vizionat acest film, pur și simplu pentru că nu am avut timp liber pentru a vizualiza astfel de informații, ci am răsfoit selecțiile video pe care mi le-au adus asistenții. Nimic din ceea ce este indicat acolo ca proprietate a mea sau a rudelor mele nu ne aparțin și nu ne-a aparținut vreodată”, a răspuns Putin.

Șeful de la Kremlin consideră că au încercat „să spele creierul cetățenilor ruși” cu zvonuri despre palatul său din Ghelendjik: „Aceste informații au fost deja vehiculate de mai bine de 10 ani. Și acum, pentru că e o situaţie convenabilă, au adunat totul și au decis să spele creierul cetățenilor noștri cu toate aceste materiale, au lansat tot felul de filme, materiale video pe internet”.

Putin a declarat că în raport cu orice astfel de proprietate imobiliară ar trebui să existe unele documente, date privind tranzacțiile financiare, „cel puțin unele înregistrări la notar, ar trebui să existe și urme acolo, în cărțile notariale, în formă electronică”.

„Au postat o fotografie cu înotul meu în stil fluture – cam neglijent, dar îmi place uneori să înot astfel – într-o piscină în care nu am fost niciodată. Nu știu ce fel de piscină este, dar am înotat așa în Enisei în 2016. În astfel de cazuri, este doar o compilație, editare. În limbajul unuia dintre personajele noastre celebre, puteți spune: E plictisitor, fetelor!”, a adăugat președintele.

Fondul de luptă anticorupţie (FBK) al lui Aleksei Navalnîi a publicat marţi, 19 ianuarie, la două zile după arestarea sa, o anchetă care arată că Vladimir Putin ar deţine un palat pe malul Mării Negre situat pe o suprafață de 7.000 de hectare.

Reşedinţa ar avea un patinoar de hochei camuflat sub o peluză, un heliport, un cazino, sală de teatru, sală de sport, conform blogului lui Navalnîi.

Camerele imense sunt mobilate cu mobilier de lux, potrivit imaginilor publicate de FBK. Numai dormitorul lui Putin ar avea 260 de metri pătrați.

100 de miliarde de ruble (1,12 miliarde de euro la cursul zilei) au fost cheltuite pentru a construi acest complex care în acte este proprietatea FSB (Serviciul Federal de Securitate rus), potrivit opozantului Alexei Navalnîi.

Clipul a ajuns la peste 86 de milioane de vizualizări.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top