Actual

UNJR: Stelian Ion încalcă legislația în selecția reprezentantului român EUROJUST

Uniunea Națională a Judecătorilor din România îi solicită ministrului Justiției, Stelian Ion, să reia procedura de selecție pentru membrul național EUROJUST, cu respectarea expresă a legislației interne și a prevederilor Regulamentului UE 2018/1727, ce impune includerea în selecție numai a judecătorilor și procurorilor”, arată un comunicat al Uniunii.

Includerea de către Ministerul Justiției, în procedura de selecție demarată în 6 noiembrie 2020 și aflată în curs de desfășurare, printre persoanele selectate ca viitor membru național EUROJUST a două persoane „asimilate judecătorilor și procurorilor” este o vădită încălcare a legislației naționale și europene, cu riscul compromiterii anchetelor penale și a cooperării judiciare dintre România și celelalte state membre UE.

Astfel, în anunțul de începere a procedurii de selecție s-a indicat în mod vădit nelegal că poate fi numită în poziția de membru național EUROJUST o persoană care, printre alte condiții, are o vechime de minimum 12 ani în funcția de judecător, procuror sau „magistrat asimilat”, această din urmă funcție fiind inexistentă în dreptul național și neavută în vedere de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Regulamentul UE 2018/1727.

Acest anunț vine în contradicție cu procedurile anterioare, la procedura de selecție a adjunctului membrului național EUROJUST magistrații asimilați neavând vocația de participa, ci exclusiv judecătorii și procurorii, fiind dificil de înțeles care ar putea fi motivele pentru care, în numirea membrului național EUROJUST, Ministerul Justiției ar urma o procedură diferită de cea pentru selecția adjunctului.

Dispozițiile art. 7 din OUG 123/2007 stipulează că membrul național român la EUROJUST este selectat de Ministrul Justiției dintre procurorii cu o vechime în magistratură de minimum 12 ani, cu experiență în combaterea formelor grave ale criminalității transnaționale organizate, a corupției sau a terorismului, precum și cu experiență practică în domeniul cooperării judiciare internaționale, iar cele ale art. 2 din Decizia 2002/187/JAI arată că EUROJUST este compus din câte un membru național, detașat de fiecare stat membru, în conformitate cu sistemul său juridic, având calitatea de procuror, judecător sau de ofițer de poliție cu competențe echivalente.

Aceste prevederi au fost reiterate prin Regulamentul UE 2018/1727, care, în art. 7 alin. (4), prevede explicit că membrii naționali și supleanții au statut de procuror, judecător sau reprezentant al autorității judiciare cu competențe echivalente cu cele ale unui procuror sau judecător în temeiul dreptului intern al acestora, având, potrivit aceluiași regulament, competența de a emite sau executa orice cerere de asistență juridică sau de recunoaștere reciprocă, de a dispune, solicita sau executa măsuri de investigare, astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

Cu ignorarea prevederilor Regulamentului UE 2018/1727, Ministrul Justiției a inițiat o procedură prin care a creat premisele ca membrul național EUROJUST să poată fi desemnat și dintre magistrații asimilați.

Reamintim Ministrului Justiției că asimilarea personalului de specialitate juridică vizează strict o „asimilare” din perspectiva drepturilor și îndatoririlor judecătorilor si procurorilor, iar nu din perspectiva atribuțiilor judiciare și competențelor specifice exclusiv judecătorilor și procurorilor, stabilite numai prin lege.

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor nu are niciun fel de competență judiciară stabilită prin lege, fiind sfidătoare față de judecători și procurori conferirea de către Ministrul Justiției a unei vocații în afara legii acestui personal.

Potențiala desemnare a unui „magistrat asimilat” ca membru național EUROJUST ar pune sub semnul întrebării procedurile judiciare penale în care ar fi administrate acte de către o persoană care nu are atribuțiile și competențele unui procuror sau judecător, vulnerabilizând atât aceste proceduri judiciare penale, cât și însăși respectarea de către România a obligațiilor sale de membru al Uniunii Europene.

UNJR reiterează, cu această ocazie, situația personalului asimilat judecătorilor si procurorilor, care desfășoară o activitate pur administrativă, dar care de multe ori a ajuns să dobândească drepturi egale sau chiar superioare celor ale magistraților, fără a avea și răspunderea corespunzătoare.

UNJR a atras atenția, în mod constant de-a lungul timpului, că noțiunea de personal de specialitate juridică „asimilat magistraților” este o ficțiune legislativă situată în afara cadrului constituțional. Atunci când vorbește despre magistrați – „adunările generale ale magistraților” din art. 133 alin. 2 lit. a – Constituția se referă exclusiv la judecători și procurori, nefiind admisă extinderea acestei noțiuni constituționale prin „asimilare” de către legiuitorul ordinar. O extindere a funcțiilor, adunate sub umbrela tot mai largă a noțiunii de „magistrat”, subminează statutul judecătorilor și al procurorilor, singurele reglementate la nivel constituțional.

Procedura de selecție pentru Eurojust este un nou exemplu al lipsei de respect atât față de lege, cât și față de judecători și procurori și statutul acestora arătată de Ministrul Justiției, Stelian Ion, atitudine în care acesta arată constant că excelează.

Solicităm, prin urmare, Ministrului Justiției sa reia procedura de selecție pentru alegerea membrului național EUROJUST, cu stricta respectare a prevederilor Regulamentului UE 2018/1727 si sa elimine vocația personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor de a participa la aceasta selecție.”, se arată în comunicatul UNJR

Marți, 16 februarie 2021, Ministerul Justiției a reluat procedura de selecție a membrului național la EUROJUST, potrivit unui comunicat.

Candidaturile depuse până la data de 2 decembrie 2020 inclusiv, ora 17:00 vor fi analizate de către Comisia de analiză a dosarelor și de interviu.

Afișarea rezultatelor cu lista persoanelor calificate pentru interviu va avea loc în perioada 1-4 martie 2021, pe site-ul Ministerului Justiției. Persoanele care întrunesc condițiile prevăzute la punctul 2 din anunțul privind selectarea membrului național la EUROJUST, publicat în data de 6 noiembrie 2020, vor susține un interviu în perioada 9-11 martie 2021. Modalitatea și condițiile de susținere a interviului vor fi comunicate în termen util, luând în considerare și evoluția situației epidemiologice.

Interviul se va desfășura în limbile română și engleză.

Afișarea rezultatelor interviului va avea loc în data de 17 martie 2021.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top