Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu este revoltat pentru că „un neica nimeni” l-a atacat pe Octav Bjoza, eliberândul din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
Postarea lui Gelu Diaconu este extrem de dură. Fostul șef ANAF pune față în față cei doi „actori” ai evenimentului de astăzi: Octav Bjoza și Florin Cîțu.
Pe primul, Diaconu îl descrie ca fiind „de un calm suveran, fără nici cea mai mică ranchiună față de călăii săi și cu profundă deferență față de martirii anticomuniști”.

La polul opus, Gelu Diaconu îl poziționează pe premierul Cîțu pe care îl caracterizează ca fiind „un neica nimeni, un ratangiu de treapta a doua, un pilos devenit liberal peste noapte, un marginal profesional, o calamitate managerială, o paiață vorbitoare gângavă”.

Diaconu îi îndeamnă pe liberali să îl respecte pe acest OM:
Vă prezentăm textul integral al postării fostului șef ANAF, Gelu Diaconu.
„Diferența dintre un învârtit printre fustele Alinei Gorghiu și un erou al poporului român
Am avut privilegiul să îl cunosc pe d-l Octav Bjoza. Venise cu o problemă de fiscalitate la ANAF și am profitat de răbdarea dânsului, primind răspunsuri la întrebări despre istoria noastră. Istorie presărată de erori, dar și de suplicii individuale eroice.
Nu cred că își mai aduce aminte de discuția noastră, mai ales că față de statura domniei sale eu nu eram decât un funcționar banal. De un calm suveran, fără nici cea mai mică ranchiună față de călăii săi și cu profundă deferență față de martirii anticomuniști, cu vorba cumpătată, mi-a explicat cu răbdare ce mare nedreptate trăim cu toții in vremurile noastre.
Generația sa, profund anticomunistă a pierdut totul: familie, prieteni, oameni dragi, casa părintească, dreptul la învățământ, funcții publice… pâinea cea de toate zilele. Chinurile din pușcăriile odioase aproape că nici nu au mai contat. Li se rupseseră aripile vieții, pierduseră sensul existenței și, fără excepție, li s-au irosit viețile.
Fiind un supraviețuitor al calvarului, asista neputincios la pensiile speciale și multe alte privilegii acordate securiștilor sadea și a urmașilor acestora!
Și vine un neica nimeni, un ratangiu de treapta a doua, un pilos devenit liberal peste noapte, un marginal profesional, o calamitate managerială, o paiață vorbitoare gângavă și îl atacă pervers pe acest OM. Adică Florin Vasile Cîțu!
Îmi reprim cu greu cuvinte mult mai dure.
Aveți respect față de acest om lichelelor… liberali de duzină, impostori profesionali de conjunctură, useriști pleziriști care jonglați cu istoria patriei, animale politice orbite de profit imediat, grohăitori de lozinci din panoplia politically correctness ș.a.
Ați înmulțit funcțiile publice să vă ajungă pentru toate slugile și amantezele și vă împiedicați de singurul om care avea dreptul dat de suferință să se ocupe de semenii lui??
Barbarilor!
P.S. Nu pierdeți timpul să îmi căutați și mie vreo tentă antisemită. Cei care mă cunosc știu că am un adevărat cult față de poporul evreu și istoria sa. Pe care continui să o citesc aproape zilnic.”, a scris Gelu Diaconu pe Facebook.












































