Preot Constantin Necula: De un an înviem în Hristos clipă de clipă! E cea mai lungă zi de Înviere la care am participat vreodată

Suntem uneori certați că trăim. Am descoperit că porți vina vieții tale în Hristos dinaintea unei uri incredibile. O lehamite de Dumnezeu locuia în vintrele unor propagandiști ai rănii morale. Și s-a făcut liniște. Au amuțit brusc.

Dinaintea morții de Covid, ori a morții pur și simplu, problematica pentru care au accesat fonduri- și le-au făcut praf și pulbere- au dezvoltat programe (non) educaționale îndreptate împotriva noimei vieții și s-au constituit în lobiști au dispărut brusc. Ecouri au reapărut îndată ce s-au mai dezmorțit un pic interesele politice, ori eșicherele de interese s-au intersectat cu propriile lor interese.

Tăcerea lor e vinovată. Sunt parte integrantă a ipohondriei naționale în care ne zbatem. Parte din educația spre depresie la care ne-au conjurat studiourile de televiziune prin „studioșii” lor.

Am avut mereu sentimentul, în anul care a trecut deja, că alerg pe un culoar al morții și că între mine, ca preot, și gâlcevitorii de pe facebook se destramă o lume și se cască o prăpastie uriașă. Prăpastia fricii de moarte. Purtând Împărtășania bolnavilor și muribunzilor, încurajând, sprijinind asumarea unor proiecte legate de bolnavi ori dependenți, predând la școală ori povestind copiilor povești, am descoperit că oamenii au nevoie de oameni ca să-L vadă pe Dumnezeu. Și Dumnezeu prin oameni s-a arătat dinaintea noastră. De aceea îndrăznesc să scriu rândurile acestea: De un an înviem în Hristos clipă de clipă! E cea mai lungă zi de Înviere la care am participat vreodată. Și văd cu ochii mei cum Paștele din anul acesta se leagă cu Paștele din anii trecuți dovedind forța incredibilă a biruinței morții prin care Hristos Domnul este Stăpânul Vieții. Dumnezeu-Omul Înviat!

Suntem mereu în drum spre cimitirele vieții.

Golăneala ideologică prin care scuipăm pe dumnezeirea lui Hristos și ne lăsăm seduși de reducționismul moral al vremii de acum își prezintă nota de plată.

Și nu e totul finalizat. Cum nu e totul pierdut. Avem curaj să recunoaștem că nicio teorie ce părea bătută în cuie la nivelul falselor științe exacte ale politicului și socialului și nicio descoperire a fantasticei divizii NASA care așează roboți pe Marte nu ne vindecă de moarte, de frica ei obscurantistă?

Am auzit deseori că Biserica este obscurantistă. Și m-am întrebat dacă Biserica, Tainica Mireasă a Luminii, este obscurantistă, atunci cum sunt instituția mediocrității și insuficienței propovăduite de apologeții lumii fără Hristos, fără Biserică? Dacă morala comunității creștine e rigoristă și greoaie, cum vi s-au părut absurditățile din comentariile lipsite de sens asupra libertății și morții în care ne complacem de mai bine de un an?

Ce propun societarii derutei morale la schimb cu Învierea? În fața evaluărilor morților de acum, ce cuvinte, din care doctrină atee, ne mai ajută să mergem mai departe?

Care este mesajul materialist prin care insuflăm curaj unor generații arestate la locul de visare?

Revedem în taina ritualului Bisericii Învierea Domnului Hristos. Dacă îmi veți spune că lumea nu are nevoie de ritual vă rog să priviți atenți în jur. În toate gesturile simple ale vieții și morții prin care trecem e ceva din ritualul Învierii. Încurajării în credință. Și asta pentru că numai Hristos ne oferă credibil soluția la toată spaima în care ne-am lăsat înfundați de înfumurații analiști ai momentului.

Cu moartea pe moarte călcând. Deschideți-vă inimile! Se întoarce Acasă Dumnezeu.