9 MAI, pentru români și pentru omenire

Cum trăiesc această zi?  Simt o emoție deosebită, asemenea unui copil care își serbează ziua de naștere, dar uneori și o tristețe inimaginabilă. În această zi trebuie să ne aducem aminte de bunicii și străbunicii noștri, ale căror nume le cunoaștem sau poate nu, ale căror rămășițe știm unde sunt sau poate nu! Trăiesc 9 mai din perspectivele mele multiple: cetățean român, european, mondial; profesor de istorie și copil crescut cu poveștile războiului.

La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, 10 mai, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului către Poarta Otomană de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării.

Ziua Independenței noastre

Kogălniceanu, ministrul de externe al României la acea dată, a citit în Camera Deputaților, Declarația de Independență a României, față de Imperiul Otoman a cărui vasală era.

„Suntem în stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți: suntem națiune de sine stătătoare. Avem domn de sine stătător.

[…] Așa dară, domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața reprezentațiunei naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă […]. Noi trebuie să dovedim că suntem în stare să facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii nostri și această misiune în momentele de față este încredințată fraților și fiilor nostri care mor la hotare ”, spunea acesta.

Discursul său din 9 mai 1877 din fața Parlamentului României s-a concentrat pe faptul că Guvernul considera că țara a renunțat la suzeranitatea otomană. Chiar a doua zi, Parlamentul a votat declarația de independență, validată și de principele Carol și publicată în Monitorul Oficial.

După proclamarea Independenței, România intră în războiul antiotoman alături de armata rusă, cu care avea semnată o înțelegere încă din 4 aprilie 1877. Un război greu, lung, cu sacrificii care se încheia abia în ianuarie 1878, pentru că independența trebuia consființită și apărată pe câmpul de luptă. Aceluiași Mihail Kogălniceanu i-a revenit rolul de a convinge opinia publică internațională și conducătorii marilor puteri europene să accepte dezideratul de independență al poporului român.

„Mor foarte vesel, căci poziţia (reduta) s-a luat şi sunt fericit că putui muri luptându-mă pentru ţara mea, frumoasa mea Românie“.(…)

Caporalul Iancu Pastia

Asemenea caporalului Iancu Pastia din ale cărui ultime cuvinte am citat, au fost alți 52.000 de militari români care au participat la acţiunile armate desfăşurate la sud de Dunăre. Dintre aceștia peste 10.000 au pierit în încleştările de la Plevna, Rahova, Smârdan, Tatargik, Belogradcik şi Vidin. Ziarul „România liberă” din 3 septembrie 1877 sublinia eroismul ostaşilor români: „S-au luptat ca nişte lei copiii Carpaţilor! Împotriva întăriturilor păgâne, care zvârleau plumbi încinşi, ei şi-au aruncat piepturile înflăcărate. Au murit mulţi dar au murit ca eroi, au murit jertfindu-se pentru o patrie adevărată, pentru dreptatea trecutului glorios al României”.

La capătul războiului, România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente, îi erau recunoscute Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, obţinând egalitatea juridică cu toate statele suverane, creându-se, astfel, premisele pentru Marea Unire din 1918.

Dar trebuie să vă mărturisesc primul meu motiv de tristețe: câți români mai cunosc importanța personalității lui Kogălniceanu? De ce există piața al cărui nume îl poartă?

După aproape 70 ani urma o lună mai entuziastă

Forțele armate germane s-au predat printr-un armistițiu necondiționat, la 7 mai 1945 în vestul Europei , respectiv la 9 Mai în Est.  Din cauza diferenței de timp de două ore între Berlin și Moscova, predarea a avut loc în primele ore ale zilei de 9 mai, deși începuse pe 8 mai. De aceea au loc două ceremonii de predare separate, Marea Britanie, SUA și majoritatea Europei de Vest continuă să marcheze Ziua VE la 8 mai, în timp ce Federația Rusă și multe națiuni din Europa de Est comemorează Ziua Victoriei la 9 mai.

I.V.Stalin avea să spună în acea zi: „Lupta de-a lungul veacurilor a națiunilor slave … s-a încheiat cu victorie. Curajul tău i-a învins pe naziști. Războiul s-a terminat”. Ziua Victoriei (numită Ziua V-E)…., semnifică sfârșitul operațiunilor de luptă din Germania, Scandinavia, Italia, Grecia, statele balcanice și din alte părți ale continentului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În urma sinuciderii lui Adolf Hitler la 30 aprilie 1945 și a căderii Berlinului la 2 mai, sfârșitul războiului a fost prevăzut.

Un război de peste 5 ani și 8 luni, care măcinase toate resursele umane și materiale ale lumii. Europa era în ruină fizică și morală și trebuia reclădită. Dar în acea zi, asemenea pick-up-ului ambulant care rula prin Londra, lumea vibra și „ardea spontan în sânul fiecărui membru al fiecărei familii, de la cei mai mici bebeluși, cu părul tăiat în … panglici până la cupluri în vârstă care străluceau, care, absolut fără conștiință de sine, se plimbau în sus și în jos pe străzi braț în braț în pălării de hârtie roșie, albă și albastră. ”

La 8 mai 1945 la 22:43, ora Europei Centrale (9 mai, 00:43 ora Moscovei), în orașul Karlskhorte de lângă Berlin a fost semnat Documentul de predare al germanilor. În numele Germaniei a semnat feldmareșalul W. Keitel, ca șef de stat major al forțelor armate germane și ca reprezentant al armatei (Oberkommando der Wehrmacht,; Amiralul Hans-Georg von Friedeburg în funcția de comandant-șef al marinei și colonelul general H.-J. Stumpffca reprezentant al forței aeriene. Uniunea Sovietică a fost reprezentată de mareșalul G.K. Zhukov în numele Supremului Comandament, iar aliații au fost reprezentați de mareșalul șef aerian A. Tedder în calitate de comandant suprem adjunct al Forței Expediționare Aliate. Ca martori au fost prezenți generalul Carl Spaatz, comandant al forțelor aeriene strategice ale Statelor Unite și generalul Jean de Lattre de Tassigny, comandant al primei armate franceze.

La 8 mai 1945, înainte de semnarea Documentului de predare, I. V. Stalin a semnat decretul prezidiului suprem sovietic al URSS prin care se declara ziua de 9 mai Ziua Victoriei.

„În noaptea de 9 mai 1945, cetățenii Moscovei nu au dormit. La ora 2:00, radioul a anunțat că va fi făcut un anunț important. La 2:10 am Yuri Levitan a citit Documentul de predare și Decretul prezidiului sovietic suprem al URSS privind declararea zilei de 9 mai Ziua sărbătorii naționale – Sărbătoarea Victoriei. Oamenii au fugit din casele lor pe străzi … s-au felicitat reciproc cu o victorie mult așteptată. Au apărut bannere. Din ce în ce mai mulți oameni se adunau, se îndreptară spre Piața Roșie. A început o demonstrație spontană. Fețe vesele, cântece, dansuri însoțite de acordeon. Seara a fost lansat un salut: treizeci de salvări de la mii de arme în cinstea Marii Victorii”, ne spunea, Alexander Ustinov, corespondent militar.

În acea zi, „Pravda” a scris: „Nouă mai! ….Am fost martori la evenimentele care aveau să descrie volume de texte. Dar astăzi există un singur cuvânt care le conține pe toate: Victoria! .. ”.

Intervine al doilea motiv de tristețe: la 9 octombrie 1944, când, la întâlnirea de la Moscova, Churchill a stabilit cu Stalin celebrul acord de procentaj, Marea Britanie mai spera încă să menţină în Polonia echilibrul între influenţa occidentală şi cea sovietică. Paritatea de 50-50 a fost însă o iluzie. O iluzie a fost şi ideea unei minime deschideri în România, unde procentele fuseseră de 90% pentru URSS şi 10% pentru Vest. Prin urmare, în momentul capitulării Germaniei, la 7-9 mai 1945, nici Polonia, nici România, nici alte ţări din Est nu puteau sărbători cu adevărat. Se aflau deja sub ocupaţie sovietică.

Spre deosebire de polonezi, românii îşi eliberaseră singuri capitala prin lovitura de la 23 august 1944, dar Moscova a impus în martie 1945 guvernul pro-sovietic Groza. Cu armata română luptând în Vest, fără sprijinul Aliaților şi cu soarta Transilvaniei incertă, regele Mihai nu avusese de ales.

Dar până şi diplomaţii occidentali de la Bucureşti erau şocaţi de nepăsarea cu care şefii lor acceptau sovietizarea României. Churchill îşi certa ambasadorul îngrijorat repetându-i că „noi, britanicii, avem interese de doar 10% în România şi nu suntem decât spectatori”.

De altfel, la prima paradă de 9 Mai, cea din 1945, unul dintre cele două batalioane care au defilat prin faţa regelui Mihai I și a Comisiei Aliate de Control, aparţinea NKVD. A doua zi, de 10 Mai, Ziua Națională, bucureștenii îl ovaţionau pe rege. Dar zarurile erau deja aruncate.

Pacea mondială nu putea fi protejată fără depunerea unor eforturi creative proporționale cu pericolele care o amenințau. Contribuția pe care o Europă vie și organizată o putea aduce civilizației era indispensabilă pentru menținerea relațiilor pașnice.

9 mai, Ziua Europei

La 5 ani după teribila încrâncenare, Robert Schuman, ministrul francez de externe de atunci, și-a expus ideea pentru o nouă formă de cooperare politică în Europa, care să facă războiul dintre națiunile europene (în special, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre Franța și Germania) de neimaginat.

Viziunea sa a fost crearea unei instituții europene care să pună în comun și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un tratat care creează un astfel de organism a fost semnat un an mai târziu. Propunerea lui Schuman este considerată a fi începutul a ceea ce este acum Uniunea Europeană.

Europa trebuia reconstruită „prin realizări concrete care creează mai întâi o solidaritate de facto. Reuniunea națiunilor europene necesită eliminarea opoziției seculare a Franței și a Germaniei. Orice măsură întreprinsă trebuie să privească în primul rând aceste două țări”.

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. În 1985, liderii Comunităţii Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România. Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre (țări care și-au unit forțele  pentru ca cetățenii lor să aibă o viață mai bună și mai sigură și care au decis sa se ajute reciproc!).

Toate aceste state, inclusiv România lucrează împreună pentru a se asigura că pe Bătrânul Continent este pace, cetățenii trăiesc bine, toată lumea este tratată egal, sunt respectate toate culturile și limbile cetățenilor, economiile lor sunt puternice și au aceleași simboluri și valori! 9 mai este, așadar, o zi a bucuriei, o zi importană pentru români, o sărbătoare națională, europeană, mondială.