Liberalul Daniel Gheorghe consideră că „obligativitatea așa numitei educații sexuale” în școli este o temă predilectă noului val al extremei stângi.
- „Mircea Lucescu” va zbura spre marile capitale ale lumii
- Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
- Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei
- Ucraina a lovit Sankt Peterburg-ul în ziua în care Putin patronează „Davos-ul” său în acest oraș
- În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Daniel Gheorghe afirmă că, pe lângă încălcarea Constituției, se creează un cadrul ilegitim de încălcare a drepturilor părinților.
Liberalul este de părere că educația pentru sănătate este necesară și atrage atenția că acest agresiv promovatul proiect al educației sexuale în școli este un adevărat proiect de re-educare.
Daniel Gheorghe lansează și un apel: „Nu faceți experimente ideologice perfide pe copiii României!”
Vă prezentăm textul postării lui Daniel Gheorghe:
“Obligativitatea așa numitei educații sexuale în școli este o temă tipică pentru agenda anticreștina a noului val, post-modernist, al extremei stângi de extracție directă din gradina cu bălării de pe aliniamentul totalitar Gramsci – Lukacs – Marcuse. Nu mai spun că se calcă în picioare articole întregi din Constituție și se creează un cadru ilegitim de încălcare a drepturilor parentale și de intervenție brutală a statului în viața familiei.
Educația pentru Sănătate este necesară, binevenită și are caracter practic în vederea creșterii și dezvoltării copilului, iar ea nu este un adevărat proiect de reeducare precum se întâmplă cu foarte agresiv promovata educație sexuală. Interesant este un alt aspect: cei mai fanatici susținători ai impunerii “educației sexuale” în școlile românești sunt exact cei care ar înlătură definitiv studiul Religiei în unitățile de învățământ, studiu care, ce să vezi, se desfășoară exact cu acordul părinților! Nu întâmplător obligativitatea “educației sexuale” ar restrânge drastic libertatea religioasă din România și va reprezenta un regres notabil pentru Țara noastră sub aspectul drepturilor omului, unul care ar putea afecta România inclusiv pe plan internațional. România nu este terenul viran al celor care se joacă prin colbul istoriei cu praful de pușcă al neo-marxismului ci este o Țară liberă care garantează libertatea cuvântului, libertatea conștiinței si nu în ultimul rând care garantează libertatea religioasă; de asemenea este afirmat limpede la art. 29 din Constituția României faptul că părinții au dreptul la educarea copiilor în spiritul propriilor valori și principii! Nu faceți experimente ideologice perfide pe copiii României!”, a scris Daniel Gheorghe pe Facebook.
Liderul USR PLUS, Dan Barna, un susținător al legii educației sexuale în școli, a declarat în urmă cu câteva zile că „trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”.
Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților. Cei care trăiesc încă în Evul Mediu pot să-și asume lucrul ăsta, dar să-și asume retragerea copilului, nu statul să vină să spună copiii n-au dreptul la educație sexuală și doar părinții înțelepți și cărora le pasă de copii pot să-și ducă copilul la oră. Este o lege medievală și este regretabil că am văzut – de la PSD nu ne mirăm, dar am văzut și parlamentari PNL susținând această inițiativă.”
















































