Oricât m-aș chinui să găsesc vreun avantaj pentru România în propunerea Comisiei Europene „Fit for 55” nu prea aflu vreunul. Și atunci, mă întreb cu voce tare: oare președintele țării sau premierul sau miniștrii n-or fi văzut și ei ce am citit și eu în acest plan? Oare ei de ce tac și aprobă cuminți nebuniile unor comisari decuplați total de realitate?
- Fosta șefă a diplomației UE, reținută pentru posibile fraude
- Mesajul de felicitare din partea lui Trump, un fake?
- Criza apei continuă, OMV anunță închiderea centralei de la Brazi
- Marius Isăilă, care a promis indirect un milion de euro fostului ministru al Apărării, trimis în judecată
- Sculptorul despre care Eliade spunea că a „introdus lumina în lemn”, omagiat în Ungaria
STAHANOVISTA COMISIE EUROPEANĂ
România se află pe antepenultimul loc în Uniunea Europeană la emisiile de gaze cu efect de seră: doar 5,9 tone de echivalent CO2/locuitor. După noi, mai „curați” sunt doar maltezii și suedezii: 5,3, respectiv 5,2 tone de echivalent CO2/locuitor. Media Uniunii Europene este de 8,4 tone de echivalent CO2/locuitor, germanii și olandezii sunt de două ori mai poluanți decât noi: 10,1, respectiv 11,1 tone de echivalent CO2/locuitor, iar luxemburghezii chiar de patru ori (20,3 tone de echivalent CO2/locuitor). O spune chiar Eurostat.
Aceste diferențe nu mai contează, poluanții majori ai atmosferei europene au decis să impună, cu rigoare teutonă, întregului continent să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, în raport cu nivelurile din 1990. Și au decis să facă asta într-o manieră uniformă, impunând aceleași ținte politice tuturor statelor. Evident, planul Comisiei Europene, pompos intitulat „Fit for 55” nu are nicio valoare dacă nu este validat de către statele membre, motiv pentru a declanșa o ofensivă „diplomatică” din partea statelor mari în vederea impunerii țărilor mai puțin influente în Uniune să accepte acest plan.
40% din energia produsă în Uniune va trebui să provină din surse regenerabile până în 2030
Să vedem în ce constă propunerea Comisiei Europene.
În primul rând, se dorește modificarea Sistemului European de Tranzacționare a Emisiilor (ETS), în sensul reducerii emisiilor în anumite sectoare ale economiei, cum ar fi producția de energie și sectoarele energo-intensive ale industriei cu 51% până în 2030. Comparativ cu nivelurile din 2005, astăzi reducerea este de 42%. De asemenea, Comisia propune reducerea treptată a emisiilor de gaze cu efect de seră permise în aviație, precum și introducerea certificatelor de emisii de carbon pentru noi sectoare: maritim, rutier și clădirile.
Apoi, se vor impune ținte extrem de ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru fiecare stat membru în parte în funcție de PIB/locuitor, pentru clădiri, transport intern naval, transport rutier, deșeuri, agricultură și industriile mai puțin energo-intensive.
În al treilea rând, așa-numitele „rezervoare naturale”, adică vegetația și mările, vor fi și ele „puse la treabă” de către stahanovista Comisie Europeană. Astfel, li se va impune „să participe” la efortul european de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu echivalentul a 310 milioane de tone de CO2 produse până în 2030.
Prin urmare, agricultura, silvicultura și utilizarea terenului ar trebui să devină neutre din punct de vedere al emisiilor până în 2035. Asta va presupune plantarea a 3 miliarde de copaci în Uniune și reducerea emisiilor agricole, adică reducerea utilizării îngrășămintelor și reducerea emisiilor provenite de la zootehnie.
În al patrulea rând, 40% din energia produsă în Uniune va trebui să provină din surse regenerabile până în 2030. De fapt, este vorba de energia consumată, dar uneori exprimarea oficialilor mai trebuie aliniată și cu fizica pentru începători.
În al cincilea rând, eficiența energetică a clădirilor va fi cuantificată și anumite standarde vor fi impuse statelor membre, ceea ce presupune, printre altele, ca, în fiecare an, 3% din clădirile publice să fie renovate.
În al șaselea rând, autovehiculele vor trebui să își reducă emisiile cu 55% până în 2030 și cu 100% până în 2035, ceea ce înseamnă că, după acest an, nu se vor mai înmatricula decât autovehicule neutre din punct de vedere al emisiilor. În plus, la fiecare 60 km de șosea se va instala o stație de alimentare a mașinilor electrice și la fiecare 150 km o stație de alimentare a mașinilor cu hidrogen.
În al șaptelea rând, în domeniul aviatic și maritim se va impune alimentarea exclusiv cu energie electrică din surse regenerabile a porturilor și aeroporturilor, se va impune utilizarea de combustibili „sustenabili” și se vor impune niveluri maxime de emisii pentru energia utilizată de vasele care ancorează în porturile din Uniunea Europeană.
Și, pentru că ambițiile Comisiei Europene nu se opresc la micuțul nostru continent, UE își propune să exporte țintele de reducere a emisiilor și în afara Uniunii.
Cum? Simplu, introducând taxarea suplimentară a importurilor din afara UE care nu respectă standardele energetice din Uniune. În vederea acestui lucru, se va introduce un Mecanism de Ajustare Internațională a Tranzacțiilor cu conținut de emisii cu efect de seră: Carbon Border Adjustment Mechanism.
China, SUA și Rusia singure sunt responsabile pentru jumătate din poluarea globală, iar India produce gaze cu efect de seră cam cât toată Uniunea noastră la un loc.
FIECARE GERMAN POLUEAZĂ CERUL EUROPEI DE DOUĂ ORI MAI MULT DECÂT UN ROMÂN
Să lămurim ce categorii de gaze intră în aceste „gaze cu efect de seră”: 81% dintre ele – dioxidul de carbon, încă 11% metanul, 5% protoxidul de azot și 2% hidrofluoro carburi.
Ce sectoare economice produc aceste gaze?

Cum se încadrează ambițiile UE în realitatea de la firul ierbii. De exemplu, este Uniunea Europeană un mare poluator al universului sau doar se bagă în seamă mai mult decât este cazul? Doar 9% din aceste emisii de gaze provin din micuța noastră Uniune. China, SUA și Rusia singure sunt responsabile pentru jumătate din poluarea globală, iar India produce gaze cu efect de seră cam cât toată Uniunea noastră la un loc. Și încă asta era situația în urmă cu șapte ani. Acum, din Uniune a plecat a doua sursă de poluare, Marea Britanie, și s-au redus major emisiile de gaze cu efect de seră din energie și industriile energo-intensive.

Oare cât de disonanți să fie membrii Comisiei Europene să-și închipuie că pot salva planeta cu reducerea drastică a emisiilor doar în cadrul celor 27 de state ale noastre? Să fie doar disonanță? Oare nu a analizat nimeni aceste cifre la Bruxelles? Oare oamenii aceștia consumă substanțe interzise în fiecare seară?
Să vedem și cine a creat problema, adică să vedem cui datorăm poluarea Europei, de care vrea să ne scape Ursula von der Leyen și colegii ei.
Emisii totale de gaze cu efect de seră* pe stat UE în 2017
906 611 Germania
470 509 Regatul Unit
464 593 Franţa
427 708 Italia
413 781 Polonia
340 231 Spania
193 260 Olanda
(*echivalent de kilotone de CO2)
Germania singură produce peste o cincime din poluarea continentului, iar britanicii, francezii, italienii și polonezii – fiecare dintre aceștia peste 10% din poluarea continentală.
Mai clar, dacă adunăm emisiile de gaze cu efect de seră ale primilor cinci poluatori ai Uniunii ajungem la peste două treimi din poluarea europeană. Spaniolii sunt și ei „vinovați” pentru 7-8% din poluarea din Uniune, iar Belgia, Cehia și Olanda împreună mai vin și ele cam cu 10% din poluare. Modesta Românie este abia al zecelea poluator, deși are a șaptea cea mai mare populație.
Nu vi se pare acum că, impunând aceleași reguli peste tot, Comisia Europeană îi pedepsește pe micii poluatori, printre care ne găsim și noi, pentru nesăbuința marilor poluatori?
Dacă fiecare german poluează cerul Europei de două ori mai mult decât un român, de ce să nu le impunem nemților obligații de reducere a poluării de două ori mai ambițioase decât românilor? Nu așa ar fi corect? Păi nu mai e valabil principiul „poluatorul plătește”?
Regulile nerealiste ale comisarilor europeni vor lovi exact populația statelor mai sărace și în primul rând statele estice, din cauză că sărăcia energetică se concentrează în câteva state, situație datorată, de altfel, tot reglementărilor abuzive și nerealiste ale comisarilor bruxellezi.
33% dintre bulgari, 22% dintre greci, 21% dintre ciprioți, 19% dintre portughezi, 14% dintre italieni și aproape 10% dintre români nu-și permit să-și încălzească locuințele suficient, în vreme ce doar 3% dintre nemți sunt în această situație dureroasă.
PARCĂ TOT LA BIG PHARMA AJUNGEM…
Și ce decide Comisia Europeană? Să îi penalizeze la fel și pe bulgari și pe români și pe nemți, deși unii sunt mari poluatori și alții nu!
Pe măsură ce mă uit mai bine la nebuniile propuse de Comisie, descopăr noi aberații scrise în propunerile echipei von der Leyen. De exemplu, ce-o fi însemnând reducerea emisiilor provocate de îngrășăminte în agricultură? Nu cumva reducerea utilizării acestor fertilizatori?

Ceea ce fie ar duce la reducerea producției vegetale, fie la creșterea rolului plantelor modificate genetic. Reducerea producției vegetale ar afecta țările mari producătoare, cum sunt Franța, România, Italia, Spania, dar nu și nordul industrializat, iar plantele modificate genetic ar duce la îmbolnăvirea masivă a europenilor săraci și la fericirea firmelor farmaceutice.
Nu sunt chiar conspiraționist, dar parcă tot despre Big Pharma ar fi vorba pe aici…
Apoi, ce-o însemna oare reducerea emisiilor produse de animale și păsări domestice, dacă nu chiar reducerea populațiilor de animale și păsări?
Adică ni se va impune să trăim „sănătos”, cu un consum de carne moderat spre deloc. Eu zic că Ceaușescu era chiar un vizionar și ar merita să fie recitit cu evlavie de către comisarii europeni.
Cât privește taxarea irațională a emisiilor de gaze din sectoarele energetic și industrial, asta nu va duce decât la scumpirea energiei pentru toată lumea.
Dar românii, bulgarii, grecii și croații fiind mai săraci decât nemții, luxemburghezii și olandezii nu vor avea bani să plătească facturile. Și atunci, ce vor face? Vor sta în frig sau, cel mai probabil, vor emigra în țările bogate, pentru a spăla vasele austriecilor și a culege sparanghelul nemților.
Nu se vor mai înmatricula autoturisme pe benzină sau motorină? Cine va avea bani de mașini electrice sau pe hidrogen? Păi tot cei bogați. Săracii vor trăi mai „sănătos”, nevoiți să meargă pe jos.
Restricțiile aberante impuse industriei vor aduce după sine nevoia de retehnologizare a producției și vor favoriza tot statele bogate care își vor permite aceste investiții.
Fraierii de români își vor vedea iarăși fabricile închise și vor trebui să emigreze pentru a-și întreține familia. Se va rezolva problema lipsei de forță de muncă calificată din Germania, Olanda și Franța.
Se va taxa poluarea din transportul rutier? Păi se va trece la transportul feroviar în mod masiv.
Cine va fi favorizat? Păi statele cu rețele feroviare importante și bine întreținute, adică Germania, statele nordice, Austria, Olanda, Franța, Spania și Italia.











































