Alexandru Noapteș, fostul director general al CFR Călători, a murit într-un spital din București. la vârsta de 60 de ani.
- Val de naturalizări fără precedent! Număr record de pașapoarte germane în 2025
- Putin: Nimeni nu poate spune proveniența unui aparat de zbor până când nu este efectuată o expertiză
- Radu Miruță anunță semnarea unor contracte de miliarde vineri noaptea, la 21.45
- Nicușor Dan: O parte dintre drone au fost doborâte pe teritoriul ucrainean și una a avut traiectoria modificată și a ajuns în Galați
- Andreea Nistor, co fondator al Asociației „Tehnologia pentru Umanitate” a anunțat de la Palatul Cotroceni că „una din opt surse oficiale răspândește dezinformare în mediul digital”
Alexandru Noapteș a fost internat la Spitalul Militar la 1 august cu numeroase afecțiuni și transferat ulterior la Spitalul de Urgență Floreasca unde a încetat din viață miercuri, 12 ianuarie, la orele 18.

Alexandru Noapteș a murit la vârsta de 60 de ani, după o lungă suferință
Absolvent al Facultății de Cibernetică Economică și Planificare din cadrul Academiei de Studii Economice București, Alexandru Noapteș a devenit director general al CFR Călători în martie 2005. Mandatul său s-a întins până în 2009.
În ultimii ani, el s-a retras din viața publică din cauza unor probleme de sănătate, care s-au accentuat. Ultima funcție publică deținută de Alexandru Noapteș a fost cea de director adjunct al ADP Sector 1, la care a renunțat în 2016.
Era tatal Irinei Noapteș, fosta sotie a lui Andrei Hrebenciuc.
Trupul lui va fi depus vineri, 14 ianuarie, la Biserica Sfântul Ilie Rahova, str. Sf Ilie Nr.5, lângă Patriarhie în jurul orelor 10. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 16 ianuarie, ora 12 și va fi îngropat în Cimitirul Nou din Tunari.

















































