Actual

Marcel Ciolacu arată care e singurul mod logic în care România trebuie să reacționeze

Marcel Ciolacu, președintele PSD, speră ca guvernul să aibă răbdarea să găsească soluții astfel încât aplicarea sancțiunilor împotriva Rusiei „să aibă cât mai puține consecințe negative asupra salariaților și economiei naționale”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ciolacu a reafirmat că PSD nu va fi niciodată de acord cu măsuri care afectează angajații români. În acest context, liderul PSD solicită Consiliului interinstituțional să înțeleagă că scopul sancțiunilor nu este acela de a lăsa fără loc de muncă mii de români.

„PSD susține sancțiunile împotriva Federației Ruse, dar NU vom fi vreodată de acord cu măsuri care afectează angajații români, locurilor de muncă și, în general, economia națională. După situația de la fabrica din Slatina, a venit rândul uzinei din Reșița a TMK Artrom să se confrunte cu probleme severe generate de modul eronat în care anumite autorități ale statului interpretează aplicarea sancțiunilor împotriva oligarhilor ruși.

Solicit din nou Consiliului inter-instituțional responsabil cu aplicarea acestor măsuri să înțeleagă că activitatea companiilor de care depinde viața a mii de familii de români trebuie să continue, oamenii să-și primească salariile, iar familiile acestor angajați să nu sufere! Scopul sancțiunilor este ca banii produși în România să #nu ajungă în Federația Rusă, nu să lași fără loc de muncă mii de români! Este inadmisibil să permiți companiilor plăți pentru contractele vechi, dar să nu-și poată vinde marfa produsă în ultima lună!

Sper că Guvernul va găsi din nou răbdarea și determinarea să se inspire din soluțiile europene astfel încât aplicarea sancțiunilor să aibă cât mai puține consecințe negative asupra salariaților și economiei naționale. Aceasta este singurul mod logic în care România trebuie să reacționeze!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top