Soprana Claudiana Rotaru, de la acutele din „Regina nopții” de Mozart, la Penitenciarul „Poarta Albă”

Claudiana Rotaru provine dintr-o familie cu tradiție muzicală, din neamul Călinilor, din Dobrogea. Din străbunici și până astăzi a avut ansambluri folclorice, maeștri coregrafi, cântăreți și instrumentiști în familie. Ea însăși a primit mai multe daruri din partea lui Dumnezeu, dar cel pe care l-a dezvoltat în mod deosebit este vocea.

• A Snapshot of a Diplomatic Failure: A Banquet in Beijing, War Behind the Scenes
• Remus Ștefureac, INSCOP: În premieră în ultimii șase ani, PNL trece în fața PSD
• La aceeași oră, trei evenimente s-au întâmplat fără să se atingă…
• Consultări la Cotroceni în ziua în care INSCOP dă AUR pe primul loc în alegerea românilor. Simion: Am pus pe masa lui Nicușor Dan planul pentru scoaterea României din criza economică și politică
• După 7 ani la EPPO fără rezultate notabile, Kövesi demarează campania „UE e de vină”

În registrul acutelor, din toate timpurile

A studiat la colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, la clasa de canto Aida Abagief. „Aici am primit cele mai prețioase sfaturi muzicale. Această maestră avea un har special. De la ea am învățat enorm să-mi iubesc vocea și să mă dăruiesc publicului cu toată ființa mea. Chiar în această perioadă am câștigat Premiul Mozart la un concurs național de interpretare muzicală și am efectuat mai multe turnee ca solistă, în Franța și Germania.”, își amintește Claudiana Rotaru pentru Q Magazine. 

Apoi a studiat canto la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa maestrului Iulian Băiașu, dar nu a întrerupt legătura cu maestra pe care o iubea enorm și pe care o percepea ca pe o mamă.

Chiar de la începutul facultății, calitățile sale vocale au fost remarcate de profesori și nu numai. A răspuns la invitații de a participa la mai multe turnee de promovare a tinerelor talente în Germania, Austria, Spania și Japonia. Era invitată la diverse televiziuni atât în țară, cât și în străinătate, dar și la posturi de radio.

„A fost o perioadă foarte frumoasă în care, deși eram îndrăgostită de operă, totuși Dumnezeu m-a condus și pe tărâmul muzicii sacre, pe care, în primă fază, l-am tratat cu indiferență, pentru că mi se părea că nu-mi oferă satisfacția vocală pe care o așteptam. Ulterior, nu doar că am îmbrățișat-o, ci m-am și îndrăgostit de ea.”, spune Claudiana Rotaru.

Fiind soprană de coloratură dramatică și cântând cu ușurință repertoriul specific, impresiona mereu prin supraacute și culoarea vocii. Studia doar ca să-și însușească repertoriul.

Spune că supraacutele sunt un dar divin. Nu a studiat pentru ele, erau acolo: „Nu aș putea spune nici că le-am descoperit în timp ce îmi studiam vocea, pentru că de mică o imitam pe Aura Urziceanu, care pleca cu tata în turnee, și, așa cum vorbeam, așa și cântam, în registrul acut.”

În primă fază, nu a fost conștientă de acest dar pe care îl primise. Când avea 18 ani, marea soprană Joan Sutherland i-a remarcat talentul și a afirmat despre Claudiana Rotaru că este „La Bambola e un Angelo della Musica” (n.r.- O păpușă și un înger al muzicii), afirmație care a fost preluată și de presa română.

Pe când era într-un turneu la Tokyo, un dirijor japonez i-a propus să colaboreze pe viitor la Filarmonica din Târgu Mureș. A acceptat imediat. Nu știa ce îi va propune, dar din proprie inițiativă începuse să studieze Pasiunile după Matei, oratoriu sacru compus de J. S. Bach, care i se părea de o profunzime aparte. Nu a studiat doar partitura în sine, ci și-a dat seama că trebuie să acorde mai mult timp pentru a înțelege mai profund maniera în care a fost scrisă și ce dorea compozitorul să transmită.

„Aici trebuia să fiu mai temperată și să tratez cu maturitate repertoriul sacru. Îmi era mai greu să interpretez acest gen decât opera, pentru că mi se părea mult mai greu muzical, dar și vocal, datorită tehnicii speciale pe care trebuia s-o abordez. Surpriza mare a fost că, în timp ce studiam această lucrare, parcă se deschideau cerurile și mă cuprindeau și pe mine, am primit invitația de a cânta această capodoperă a muzicii sacre, alături de Filarmonica din Târgu Mureș. Acesta a fost începutul, apoi au urmat și alte invitații pe care le-am onorat cu bucurie alături de diverși dirijori.”, povestește soprana.

„Mai mult moartă decât vie…”

Alegerea de a urma drumul îngust al credinței, dar și al muzicii, a uimit atât profesorii, dirijorii, impresarii, cât și familia. „Părea o nebunie să renunți la ceva care-ți venea mănușă, pentru un ocean de necunoscut.”, își amintește interlocutoarea mea.

Deși a fost mereu plină de energie și cu o rezistență foarte mare la cântat, susținând chiar și 3-4 concerte pe zi, a redirecționat această capacitate „pentru a descoperi așa zisul necunoscut.” „Era fascinant, și pentru mine a rămas așa până în ziua de azi.”

După ce a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, a plecat la Viena pentru un master în Lied și Oratoriu la clasa maestrului Walter Moore, unde a studiat un an.

„Aș putea spune că am luat-o de la capăt cu studiul muzicii. Nu a fost ușor, pentru că deja aveam stilul meu și eram refractară la ceva nou, care mi se părea că nu mă pune în evidență, dar Dumnezeu începuse să mă modeleze. Era o noua abordare a muzicii, aș putea spune, și o nouă tehnică. Acum, privind în urmă, nu pot decât să mulțumesc acelor oameni care au avut atâta răbdare cu mine și mi-au iubit vocea și implicit și pe mine.”, mărturisește Claudiana Rotaru.

În această perioadă a început să compună. Admite că „nu e o maestră a compoziției”, dar așa putea să-și exprime trăirile și rugăciunile.

Deși era foarte activă, o răceală puternică a plămânilor, dar și a sinusurilor, care i-au provocat și o hemoragie pe corzile vocale, slăbindu-i imunitatea și punând-o la pat, au făcut-o să înceteze orice activitate fizică și artistică.  S-a întors în țară, unde a și fost tratată.

„Am fost mai mult moartă decât vie. La capul patului meu de suferință, terapeutele îmi cântau despre dragostea lui Dumnezeu, iar eu plângeam și Îl imploram să se îndure de mine. Dragostea Lui m-a copleșit prin cuvintele inspirate din Isaia cap. 41 cu versetul 10: Nu te teme, căci eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci eu sunt Dumnezeul tău; eu te întăresc, tot eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.

În acele momente dificile am făcut un legământ cu Dumnezeu, că dacă-mi va reda sănătatea și voi putea să mai cânt, am să o fac doar pentru slava Lui și spre binecuvântarea semenilor mei.

Mi-aduc aminte că, deși starea mea de sănătate era încă foarte fragilă, am rugat terapeutele să mă ducă în sala unde se întâlneau toți pacienții pentru a-și împărtăși experiențele frumoase trăite în acel sanatoriu din Breaza. În timp ce ascultam cuminte, într-un moment de liniște am ridicat mâna, dar doctorul mi-a făcut semn să nu vorbesc pentru că nu aveam voie și nici nu aș fi putut, dar am insistat, așa că mi-a dat cuvântul. M-am ridicat, m-am dus în față și am început să cânt de parcă nu sufeream de nimic. Toți cei prezenți s-au mirat, inclusiv eu. Am mulțumit lui Dumnezeu cu lacrimi de bucurie și recunoștință, îndreptându-mă spre locul meu, fără să pot vorbi. M-am simțit ca renăscută. Îmi răsunau în minte cuvintele din psalmul 104 cu versetul 33 : Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Această experiență m-a făcut să colind lumea, lăudându-L pe marele Creator.” povestește Claudiana Rotaru momentul marii ei Alegeri.

A organizat programe și concerte unde oamenii puteau să-L cunoască pe acest Dumnezeu plin de dragoste și îndurare. Până să se mute cu familia în Germania, fiecare sfârșit de săptămână era plin de asemenea manifestări. A fost în turnee atât în Europa: Austria, Spania, Italia, Croația, Ungaria, Germania, Bulgaria, Belgia, dar și în Statele Unite ale Americii și Japonia. A vizitat atât azile de bătrâni, penitenciare, cât și case de copii pentru a le oferi programe de integrare și muzică sacră, care să-i poată conduce la Divinitate.

După ce s-a stabilit în Germania nu a mai fost la fel de activă din punct de vedere al deplasărilor, dar a cântat și a dirijat în teatre, dar și în biserici evanghelice, luterane, adventiste și protestante. Aici a fost poreclită Nachtigall, deoarece aborda un repertoriu cu întindere vocală foarte mare.

Și-a însușit un repertoriu nou, din perioada renascentistă, dar a aprofundat și barocul, perioadă pe care o adoră.

A fost invitată la manifestări culturale, la Universitatea din Leipzig, la centre culturale din estul Germaniei, dar și ca solistă la operă. „Am refuzat această invitație de a fi solistă la operă și nici nu era prima pe care o declinam. Chiar dacă pentru mulți pare ciudată alegerea mea, prefer să rămân în aria mea de confort. Nu m-am gândit niciodată la carieră, ci la ceea ce pot face mai bine pentru ascultătorii mei.”, mărturisește, plină de modestie, soprana.

Își alege repertoriul cu mare atenție, pentru că își dorește ca mesajul ei să fie unul înălțător, care să pună în valoare adevărata dragoste de semeni și de Dumnezeu.

Între timp a studiat și psihologia, tocmai pentru a înțelege mai bine cum funcționează psihicul uman. A ajuns la concluzia că „cel mai mare Psiholog, care ne poate cunoaște pe deplin și care ne poate ajuta în adevăratul sens al cuvântului, este Mântuitorul nostru.”

Chiar dacă sunt perioade în care nu activează din punct de vedere muzical, asta nu înseamnă că nu studiază sau că nu vreau să mai cânte. Fiecare perioadă de pauză s-a dovedit a fi un mare câștig.

Îi place muzica profundă, adesea minoră, care își găsește rezolvarea într-o notă optimistă, nu neapărat într-o tonalitate majoră.

Deși îi plăcea opera, experiența vieții a fost mult prea puternică, încât acest drum îngust pe care l-a ales „cu toată ființa” și pe care-l urmează, nu a făcut decât să-i ofere satisfacție extraordinară, punând-o în fața unui ocean de cunoștințe. Chiar dacă vocea ei este specială, preferă să fie altfel și prin repertoriu. „Nu mă identific decât cu mine, în sensul de experiență a vieții, și nu mă regăsesc în rolurile de la operă. Pentru a fi autentic, trebuie să te identifici cu ceea ce faci. Deși luptele sunt mari, totuși Adevărul trebuie să primeze.”

Cel mai mare dar, totuși, nu e vocea…

Venită dintr-o familie în care și tatăl este un valoros acordeonist, și fratele este compozitor și pianist, Claudiana Rotaru își amintește nu doar dragostea părintelui pentru copiii lui, ci cum le-a transmis acestora „dragostea lui de muzică, de artă, de frumos, de perfecțiune”.

„Totul era așa de natural în familia noastră, cu multă dragoste, multă muzică, multă voie bună și multă binecuvântare. Tata pleca des în turnee, mai ales în Japonia, unde stătea câte șase luni. Ne topea dragostea și dorul după el, dar aveam o mamă foarte înțeleaptă care a știut cum să-și țină familia. Eu și fratele meu eram viața lor. Simțeam că totul se învârte în jurul nostru.

Eu nu aveam calitățile tatălui meu sau ale fratelui meu, dar eram foarte sensibilă și receptivă la tot ce era în jur. Trăiam printre artiști și viața noastră era diferită de viața obișnuită a omului de rând. La noi se cânta și se mergea la spectacole zilnic, pentru că tata avea ansamblurile lui, iar mama era și ea dansatoare, așa că eram mereu cu ei. Nu au vrut să ne lase cu bone, bunici și prieteni, ci ne-au ținut mereu lângă ei, așa că muzica și dansul erau ceva foarte natural pentru noi.

De la nouă ani, fratele meu a fost naist solist în orchestra tatălui, dar și în alte orchestre, așa că verile erau foarte intense. Mama alerga cu noi de la o locație la alta. Era foarte frumos. Tata și fratele meu studiau cu orele zilnic, iar vecinii nu prea aveau parte de liniște, dar ne iubeau și ne apreciau, așa că foarte rar am avut parte de reclamații.

Casa noastră era mereu deschisă și primitoare. Atât eu, cât și fratele meu, am studiat pianul de mici. El a devenit pianist, naist, acordeonist, compozitor și cântăreț. Pleca în turnee foarte des și pentru perioade lungi de până la doi ani. Dorul era foarte mare. Când se întorcea și ne reuneam familia, era mare sărbătoare. Chiar dacă am fost adesea despărțiți prin natura meseriei noastre, totuși familia rămâne cel mai mare dar din partea lui Dumnezeu pe care l-am primit pe acest pământ.”, mărturisește Claudiana.

O întreb ce simte când cântă pentru Dumnezeu, dacă ajunge la El sau coboară El la ea, dar spune că „asta este ceva greu de redat în cuvinte.” „Când cânt pentru El, mă detașez de ce este în jur și încep să-i vorbesc, să mă adresez direct Lui, să mă rog. Trăiesc un sentiment extraordinar de acceptare în sfera divină, parcă mă desprind din lumea aceasta și adesea îmi este greu să revin la ea. Asta se întâmplă chiar când cânt singură în casă. Când interpretez Oratorii, Cantate sau Lieduri cu cadențe din cele mai îndrăznețe din punct de vedere vocal, am o bucurie vădită, parcă sunt printre îngeri. Sunetele înalte, contra Fa, contra Sol sau contra La, pe care îmi place adesea să mă joc, îmi oferă o satisfacție extraordinară.

Aleg cu mare atenție repertoriul pentru că îmi doresc ca mesajul meu să fie unul înălțător, care să pună în valoare adevărata dragoste de semeni și de Dumnezeu. Ce mă impresionează cel mai mult este că și cei în fața cărora cânt intră într-o stare de introspecție și poate chiar de rugăciune, de parcă s-a revărsat cerul peste noi. Înainte să cânt, mă rog mereu ca Bunul Dumnezeu să primească glasul meu și să-l folosească așa cum știe El mai bine.”

Vorbim despre diferențele dintre genurile lirice și-mi spune că Opera i se pare mai profundă decât Opereta sau Musicalul: „Cred că încărcătura emoțională este mult mai mare la acest gen dramatic, aș putea spune. Chiar și ariile sunt mult mai greu de executat din punct de vedere vocal. Eu, după ce am renunțat la Operă, am căutat să aprofundez lucrări care să mă satisfacă atât vocal, cât și sufletește – emoțional, așa că s-ar putea ca răspunsul meu să fie unul subiectiv.”

A avut propuneri să devină soprană principală a Operei din Leipzig sau chiar a Scalei din Milano și a refuzat. „Nu este idealul meu și nici nu mă identific cu acea lume a teatrului, deși intru foarte bine în rolul meu. Când aveam 18 ani, profesorii mei de la Conservator mi-au propus să fiu solistă la Operă, ceea ce mi se părea ceva extraordinar, dar nu eram pregătită ca din atmosfera de acasă, plină de dragostea părintească, să sar direct pe scena unei opere care implica mai mult decât mă așteptăm eu, chiar dacă mergeam în turnee și cântam pe diferite scene doar în concerte. Deși eram curtată pentru rolul Reginei Nopții din Opera Flautul fermecat de W. A. Mozart, am refuzat, pentru că psihologic nu mă simțeam pregătită, deși cântam adesea aceste arii  în concerte. Am fost solicitată să fiu solistă și la operetă, dar, deși vocea mea era potrivită, nu mă regăseam în acel gen, chiar dacă interpretam arii de J. Strauss. Mi s-a prezentat și Opera din Tokyo, pe care am vizitat-o și unde mi s-a spus că aș putea fi solistă, dar, deși frumoasă ca instituție, era o lume cu care nu mă puteam identifica. Când cântam în concerte, coloraturile mele erau remarcate și adesea primeam invitații sau eram direcționată către anumite teatre de operă. Așa s-a întâmplat și cu Opera din Leipzig, însă niciodată nu am putut întreprinde ceva doar de dragul carierei, al faimei și al gloriei. Am preferat să rămân devotată alegerilor mele.”

„Ascult și învăț de la mulți cântăreți, dar în ceea ce privește coloratura, puritatea și naturalețea vocii, pentru mine este încă de neegalat soprana Ingeborg Hallstein.”

Își amintește că în copilărie asculta muzică clasică la discuri de vinyl. Să fi avut vreo 7-8 ani când Opera Lucia de Lammermoor de Donizetti a cucerit-o prin dramatism, dar și prin posibilitățile vocale pe care le punea la dispoziția cântărețului, așa că undeva în mintea ei s-a născut dorința de a cânta așa ceva.

S-a demonstrat și științific că muzica ajută activitatea cerebrală. „Sigur că aici se poate vorbi mult, dar am să mă rezum la câteva aspecte.

Atât timp cât muzica are impact asupra creierului, are și asupra sufletului.

Sunt multe maxime scrise pe tema aceasta, ceea ce a făcut ca ulterior și știința să cerceteze impactul muzicii asupra creierului uman. Un citat celebru spune că Muzica poate schimba lumea, pentru că poate schimba oamenii –Bono. Chiar în vechime, în Vechiul Testament, avem multe exemple. Unul dintre acestea fiind acela când împăratul Saul îi cere lui David să-i cânte pentru a-i calma tulburarea. Știm adesea că în triburi se folosea muzica pentru a invoca spiritele. Este adevărat că muzica are puterea de a te conduce prin tot felul de stări, poate chiar să te scoată din starea apăsătoare în care te afli și să te ducă pe meleagurile unei lumi imaginare de unde preferi să nu te mai întorci. Adesea are efect de drog prin motivele repetitive; parcă te ține blocat într-un labirint din care nu poți ieși. Chiar dacă ai capacitatea să-ți dai seama, totuși nu ai puterea de a ieși din el, și poate nici voința.

Vasile Ghica spune că și muzica îmbată, chiar mai subtil decât alcoolul, dar și că Muzica poate face dintr-un suflet răvășit o catedrală. Nu este rău să evadezi din realitate pentru un scurt timp de meditație, rugăciune și introspecție, dar toate acestea ar trebui să te întărească și să-ți dea putere să mergi plin de încredere și să înfrunți obstacolele realității.”

Claudiana Rotaru a părăsit România, în urma unei decizii de familie. Atât ea cât și soțul, medic, și-au dorit să se dezvolte și să cunoască și o altă dimensiune a lumii.

„Am locuit 10 ani în Germania, iar acum trăim în Elveția. Deși îmi iubesc țara și îmi este atât de dor de locurile natale, de oamenii frumoși cu care am crescut și am învățat, totuși, școala Occidentului te ajută, dacă pot spune așa, să te cunoști mai bine și să înțelegi că lumea funcționează și altfel decât ai înțeles tu până la un anumit moment din viața ta.

Aici cred că am trecut prin aproape toate etapele de maturizare, nu spun că s-au oprit, dar am trecut de la discriminare la acceptare, de la incertitudine la încredere, de la indiferență la iubire. Mi-e dor de părinții mei și de muzica pe care o făceam în casă, de colegi, dar și de biserica adventistă pe care am cunoscut-o în timpul facultății, unde am activat ani de zile, ca o împătimită a muzicii sacre. Ce satisfacție aș putea avea, decât aceea a bucuriei că arta mea este apreciată, că soțul meu se poate dezvolta profesional și nu numai, că fetița noastră are acces la informații de bună calitate și se dezvoltă frumos, că pot dirija, scrie și picta, arte ce sunt inspirate atât de mult din mediul în care ne aflăm?”, spune soprana.

Experiența de la „Poarta Albă”

Cântă rar în România și atunci, preponderent în context religios. „Adevărul este că nu am luptat să mă afirm. Bucuria mea este aceeași atât pentru un om simplu, cu inima deschisă, care primește mesajul meu și chiar îl împarte cu cei apropiați, cât și pentru un om învățat, din înalta societate, care din punct de vedere spiritual are aceeași nevoie.

Am fost mereu deschisă și am răspuns la aproape toate invitațiile de a cânta atât în biserici, cât și în diferite locații unde se dorea prezența mea. Am participat la emisiuni Radio și TV, unde mi-am împărtășit experiențele cu Dumnezeu și arta mea, dar nu pot face mai mult decât ține de mine.”

În 2021, după o perioadă pandemică în care deținuților le-au fost interzise vizitele familiei, fiind înlocuite cu convorbirile prin zoom, conducerea Penitenciarului Poarta Albă a acceptat solicitarea profesoarei de pian Georgeta Popescu, alături de membri ai Corului Mănăstirii „Radu Vodă” din București și de soprana Claudiana Rotaru, de a susține un concert caritabil pentru deținuții Secției Exterioare.

„Înainte să plec din țară cântam des în penitenciare, dar experiența pe care am trăit-o acum câțiva ani la Secția Exterioară a Penitenciarului Poarta Albă a fost una specială. Mi-am adus aminte de trăirile din trecut, iar stările prin care treceau cei cărora mă adresam prin cântul meu m-au impresionat până la lacrimi. Am fost mult timp sub influența acelor momente unice. Oamenii plângeau, se rugau cu voce tare, îmi spuneau că sunt trimisă de cer și că nu au mai auzit așa ceva. Mă gândesc adesea că acei oameni pot fi mai liber decât noi, mai liberi în Dumnezeu, poate chiar mai fericiți, pentru că L-au găsit pe Cel care a murit în locul lor, oferindu-le veșnicia.”

Claudiana Rotaru rezumă crezul ei în puține cuvinte: „Iubesc oamenii, iubesc muzica și îmi doresc ca prin arta mea, toți cei cu care intru în contact să fie mai fericiți, mai aproape de divinitate, atinși de bunătatea și dragostea lui Dumnezeu!”.