În România, Ziua mondială a educației este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013
Foto: Mihail Oprescu/Q Magazine
Actual

Ziua educației. La mulți ani, dragi profesori!

De ziua mondială a educației, marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994, politicienii români au transmis mesaje acelor care se dedică misiunii de „a transmite tinerei generații pasiune de a învăța”.

Klaus Iohannis: Investiția în cunoaștere, singura opțiune

„Astăzi, de Ziua Mondială a Educaţiei, îi sărbătorim pe cei care, cu bucurie şi dăruire, se dedică nobilei misiuni de a transmite tinerelor generaţii pasiunea de a învăţa. Mentori, modele de urmat şi de multe ori chiar prieteni, profesorii sunt cei care le insuflă încredere copiilor şi îi ajută să deschidă porţi către cunoaştere. Este, aşadar, cel mai potrivit prilej pentru a reflecta cu toţii la valoarea inestimabilă a educaţiei în dezvoltarea individului, în formarea conştiinţei şi în modelarea societăţii noastre. Rolul profesiei didactice în construcţia unei naţiuni puternice este unul esenţial, iar investiţia în cunoaştere rămâne singura opţiune pentru un viitor mai bun. La mulţi ani tuturor celor implicaţi în procesul educaţional!”

Nicolae Ciucă: Le mulțumesc tuturor celor care contribuie la felul cum va arată România de mâine

„Astăzi, 5 octombrie, trebuie să le mulțumim tuturor celor care își desfășoară activitatea în sistemul de educație și trudesc pentru generațiile viitoare ale României. Le dorim mult succes și mulți ani cu spor în tot ceea ce fac!

Educația este unul din domeniile prioritare ale Partidului Național Liberal. În timpul mandatului meu de premier, am promovat și a fost adoptat pachetul de legi ale educației, fundamentul celei mai ample reforme a sistemului de învățământ din ultimii ani. Am pus accentul pe predictibilitate, performanță și echitate, astfel încât educația să devină un drept accesibil pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin. Ne dorim ca fiecare elev să se simtă încurajat și susținut.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la felul în care va arăta România de mâine. Urez succes tuturor elevilor, studenților și profesorilor!”

Ligia Deca: Fiți conștienți de puterea pe care o aveți!

„Astăzi sărbătorim atât educația, cât și pe cei care și-au asumat o misiune esențială: aceea de a educa.

Educația este calea spre progres și spre descoperire, spre integrare și spre performanță. Este soluția pentru a combate violența și pentru a învăța toleranța. Este, cu adevărat, forța care schimbă lumea!

Dragi profesori,

Într-o lume în continuă schimbare, fiți echilibru și modele pentru elevii dumneavoastră! Fiți conștienți de puterea pe care o aveți de a schimba destine – prin munca făcută cu profesionalism, prin aripi date în încurajări la care vă răspund sclipirea din ochii copiilor și încrederea pe care ei și-o construiesc în ceea ce pot deveni!

Mulțumesc tuturor celor ce se dedică educației, celor ce sunt inspirație și rămân, peste timp, reper în devenirea copiilor noștri!

La mulți ani de Ziua Educației! La mulți ani, dragi profesori!”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top