Două filme românești sunt prezente la Festivalul de la Cannes din acest an: documentarul „NASTY”, care îl are în prim-plan pe Ilie Năstase, regizat de Tudor Giurgiu și „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu.
- Tomac, desemnat pentru a-i face partid lui Nicușor Dan? Care sunt reacțiile partidelor
- Prin desemnarea lui Tomac, Nicușor Dan a încălcat Constituția. Ce-a spus CCR
- Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze guvernul
- Unde mai spionează China
- CCR a decis: Ordonanța SAFE este constituțională. Conflictul constituțional Parlament-Guvern pe SAFE se judecă în 10 iunie
NASTY, documentarul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase, a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume. Filmul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu va putea fi urmărit în secțiunea «Proiecții Speciale» din Programul Oficial”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Regizorul documentarului, Tudor Giurgiu, spune că selecția producției la Cannes este un lucru extraordinar.
„În Franța, Ilie Năstase este la fel de iubit ca în România. Includerea documentarului în selecția festivalului este o recunoaștere a muncii noastre de echipă și o dovadă că poți fi selecționat la Cannes și cu un film care nu e neapărat în zona cinema-ului de autor. E un pas înainte și spre distribuția internațională a filmului, sper să fie văzut în toată lumea. I-am dat vestea și lui Ilie și s-a bucurat foarte tare”, a spus Tudor Giurgiu. Festivalul de la Cannes, ediția din 2024, are loc în perioada 14-25 mai, pe Riviera Franceză.














































