Mircea Diaconu, prin ochii fiicei sale: Avea un suflet cât o lume întreagă!

„Mircea Diaconu a murit de cancer de pancreas, nu de colon. A descoperit că are această boală necruțătoare acum un an și jumătate – nu de ani de zile – și s-a luptat în tăcere, plin de speranță, până în ultima clipă”, a scris Ana Diaconu, fiica celebrului actor, într-o comunicare publică, la o zi de la decesul tatălui său.

• UNESCO: Libertatea presei a cunoscut cel mai abrupt declin – a scăzut cu 10% din 2012
• Semne „bune” economia are: tot mai multe companii se închid
• Papa Leo XIV surprinde lumea catolicǎ. Fost imigrant ascuns în portbagaj, numit episcop în SUA
• Românii vor ca Ilie Bolojan să demisioneze. Sondaj
• La ce mai sunt bune cărțile?

„Nu a uitat niciodată de unde a plecat. A iubit satul natal și s-a întors mereu la rădăcini, dar a locuit lângă București în ultimii 24 de ani. Nu a lăsat în urmă niciun testament, nici nu a suferit vreo traumă în urma divorțului meu de acum 13 ani. 

„Nu m-am simţit niciodată vedetă. Ce înseamnă vedetă? Eu sunt un actor cunoscut, în România în orice caz, ba chiar şi uşor pe dincolo, prin ţările apropiate. N-am fost şi nu voi fi niciodată vedetă.”

S-a născut la țară, în comuna Vlădești, Argeș, în Ajun de Crăciun. Deși un țărănuș, a reușit să intre fără pile la Facultatea de Teatru și Film din București, unde a fost remarcat de regizori importanți ai vremii, care l-au distribuit în numeroase filme și piese de teatru.

Toma Caragiu l-a iubit ca pe fiul său, la fel și Radu Beligan, iar inegalabilul Liviu Ciulei s-a luptat pentru a-l aduce la Teatrul Bulandra, unde a dormit pe un pat pliant într-o cabină de la subsolul teatrului, neavând locuință repartizată de partid.

A fost un actoraș care a jucat pe cele mai importante scene ale țării, alături de monștrii sacri ai teatrului și cinematografiei, cum ar fi Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Ștefan Bănică, Dem Rădulescu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Octavian Cotescu sau Jean Constantin. Cu toții l-au îndrăgit și îi spuneau ăsta micu.

Într-adevăr, a lăsat în urmă o avere impresionantă: sute de filme, piese de teatru și de televiziune, o familie care îl iubește nemărginit, care îi va fi alături pentru totdeauna și îi va onora memoria. 

Câteva dintre piesele de teatru în care a jucat sunt: Caragiale… dar nu teatru, Cartofi prăjiți cu orice, Diavolul alb, Harfa de iarbă, Fata morgana, A murit Tarelkin, Alexandru Lăpușneanu, Mincinosul, O scrisoare pierdută, Revizorul, Elisabeta I, Militarul fanfaron, Răceala, Furtuna, Conu’ Leonida față cu reacțiunea, Voluptatea onoarei, Mormântul călărețului avar, Cumințenia pământului, Pădurea, Cum vă place, Râs și plâns, Ultimul bal, Într-o dimineață, Burghezul gentilom, Operele complete ale lui WLM SXPR (prescurtate), Castelul, Variațiuni enigmatice, Scandal la Operă, Vacanță în Guadelupa, Teatru descompus, Noaptea regilor, Ghetou.

A lăsat în urmă o adevărată moștenire culturală, nu a făcut doar umbră pământului. 

A fost distribuit și în zeci de filme, dintre care amintim: Nunta de piatră, Explozia, Capcana, Actorul și sălbaticii, Filip cel bun, Mere roșii, Cuibul salamandrelor, Profetul, aurul și ardelenii, Bietul Ioanide, Înainte de tăcere, Vacanță tragică, Artista, dolarii și ardelenii, De ce trag clopotele, Mitică?, Sfârșitul nopții, Secvențe, Buletin de București, O lumină la etajul zece, Promisiuni, Căsătorie cu repetiție, O vară cu Mara, Campioana, Asfalt Tango, Față în față, Corul pompierilor, Filantropica, Aventurile unei zile, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, Legături bolnăvicioase, Happy End, Ticăloșii, Tache.

A intrat în politica românească și europeană, nu pentru că a vrut și el la ciolan, ci pentru că avea un spirit civic foarte puternic. Liberal convins, trădat și dezamăgit, a ales calea independenței politice. Un spirit liber care a spus întotdeauna lucrurilor pe nume. 

Era un om simplu, modest, de o naturalețe izbitoare, un optimist incurabil și un povestitor desăvârșit. Era o plăcere să-l asculți! Avea un suflet cât o lume întreagă!

Mai puțin cunoscut este faptul că avea o voce minunată, cântând cu multă pasiune romanțe, colinde sau cântece vechi lăutărești, învățate de la tatăl său. A scris cărți, a fost premiat și tradus, a pictat, a sculptat, a fost pasionat de istorie și de romane polițiste. 

Iubea satul românesc, familia, tradițiile și obiceiurile, munții și dealurile înverzite, iubea viața și pe Dumnezeu, fără urmă de habotnicie sau ipocrizie. 

Iubea România cu toată ființa sa!

Nu putea sta departe de țară, iar dorul de România, sentimentul de apartenență, iubirea de neam și de ai lui, naivitatea lui incurabilă, speranța – dar și convingerea – că acasă este cel mai bine i-au și grăbit sfârșitul! Toate s-au lovit în țara lui iubită de resemnare, indolență, dezinteres, lașitate, lipsă de profesionalism și empatie. 

A avut o viață curată, fără scandaluri și vulgarități. Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau să vă plictisesc cu lucruri frumoase, clar nu fac audiență!

Unele televiziuni nici nu au considerat important să transmită știrea despre înmormântarea lui. Măcar un cap video și trei poze alb-negru pe fundal, maxim 10-15 secunde din prime-time. Am aflat însă cu exactitate câți cozonaci se vor vinde de Crăciun. Dacă stau să mă gândesc mai bine, au dreptate, în curând vin Sărbătorile de iarnă, iar Diaconu este trecut, old news.

El era oricum din altă lume, o lume pe cale de dispariție.

Am sufletul sfâșiat că nu mai este lângă noi, însă, pe de altă parte, știu cât l-ar fi durut să vadă cum se degradează România. Tupeul și nesimțirea s-au transformat în calități, respectul și bunul-simț sunt o raritate, iar normalitatea nu este deloc cool. 

O lume din ce în ce mai urâtă, mai lipsită de valori și de modele, o lume în care sufletul lui prea bun și curat nu s-ar mai fi regăsit. 

În concluzie, pentru cei care încă mai citesc: Mircea Diaconu, tată, drum lin acolo sus, iar noi, pe aici pe jos, vom încerca să-ți ținem amintirea vie și să-ți ducem numele mai departe cum putem noi mai bine. 

Te iubim o veșnicie!”

Actor, om politic și profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, director al Teatrului „Nottara” din București, Mircea Diaconu a fost de asemenea membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD, senator din partea PNL din 2008 până în 2012, europarlamentar independent, membru al Grupului ALDE și vice-președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din 2014 până în 2019.