Președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan li s-au cerut explicații referitoare la numărul mare de mandate de securitate națională
Foto: presidency.ro
Actual

2843 mandate de securitate națională au fost emise la București din ziua primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024

Deputatul Andrei Gușă a transmis o scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan și liderilor coaliției de guvernare, în care cere explicații privind numărul foarte ridicat de mandate de securitate națională emise după alegerile prezidențiale din 2024.

Numărul mandatelor de securitate națională ar fi de peste 28.000. În plus, peste 56.000 de de persoane ar fi urmărite de către statul român.

Iată scrisoarea lui Gușă către președinte și premier:

„Domnule Bolojan, dacă pentru monitorizări de persoane neîncadrabile din punct de vedere juridic, nevinovate, se cheltuiesc sute de milioane de euro pe an, din surse necunoscute, întrucât bugetul nu le acoperă, atunci de ce nu luați măsuri de austeritate și în acest sens? De ce nu se conduce o analiză? Poate nu era nevoie, totuși, cu adevărat, de peste 2800 de mandate de securitate națională, sau peste 56.000 de persoane urmărite de către statul român.

Domnule președinte Nicușor Dan, vă simțiți confortabil să conduceți o țară, unde în mandatul dumneavoastră se monitorizează peste 56.000 de cetățeni fără să se știe de ce, fără să fi fost găsit vreunul vinovat? În afară de un cetățean al Republicii Moldova, fost șef de serviciu secret, care ar fi vândut secrete? Dar despre ce secrete discutăm, pentru că în tot cazul acestea nu erau ale României.

Și în caz că nu știați, domnule președinte, mandatele se securitate națională se prelungesc o dată la 6 luni, iar cei care sunt(em) ascultați din decembrie 2024, ni s-a prelungit mandatul în iunie 2025, când erați deja președinte, și suntem încă monitorizați pe mandat de securitate națională până în decembrie, când s-ar putea să se prelungească din nou. Jos poliția politică, și austeritatea din România să NU mai fie doar pentru CETĂȚENI!”, a scris Andrei Gușă pe Facebook.

Potrivit gandul.ro, 2843 mandate de securitate națională au fost emise la București din ziua primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024, în care finaliștii au fost Călin Georgescu și Elena Lasconi, și până în ziua trimiterii în judecată a dosarului în care, potrivit Parchetului General, s-ar fi pus în pericol ordinea constituțională a statului român.

Zeci de mii de români au fost urmăriți pas cu pas și li s-au restrâns drepturile și libertăți fundamentale prin cea mai intruzivă metodă de supraveghere. La nivelul ultimilor 3 ani, cifrele oferite de ÎCCJ sunt și mai înfiorătoare: 8603 mandate de supraveghere au fost emise de judecătorii specializați ai ÎCCJ pe vremea fostei șefe a Curții Supreme – Corina Corbu, ultimii 2 ani de mandat al lui Klaus Iohannis, interimatul lui Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni și începutul mandatului de președinte al României al lui Nicușor Dan.

Nicio solicitare nu a fost respinsă nici de Parchet, nici de judecătorii ÎCCJ. Spre deosebire de America, în România, filtrul care ar trebui să protejeze drepturile și libertățile oamenilor nu există.

Prin comparație, în America, cu o populație de 18 ori mai mare decât a României și cu un angrenaj de securitate național complex, au fost emise în 2024 de 8 ori mai puține mandate de supraveghere pe motiv de securitate națională de către instanța FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act) decât la București.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top