Simona Miculescu, Diplomatul patrimoniului universal

La 7 noiembrie 2023, la Paris, în deschiderea celei de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, toate cele 194 de state membre au rostit același nume. Simona Miculescu, ambasadorul României, era aleasă, prin vot unanim, Președintele forului suprem al organizației, pentru o perioadă de doi ani (2023–2025).

• 20 de ani fără EA
• Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare
• ÎCCJ sesizează CCR în legătură cu ultimele modificări aduse Codului de procedură penală
• Bolojan atacă PSD și explică de ce proiectul reactoarelor modulare are probleme
• PSD, PNL, USR și UDMR au căzut de acord pe legea salarizării

RESPECT CÂȘTIGAT PRIN COMPETENȚĂ

A fost un moment istoric: pentru prima dată în aproape șapte decenii de apartenență a României la UNESCO, țara noastră prezida un organ de conducere al organizației. Totodată, Simona Miculescu devenea prima femeie diplomat român și a cincea femeie din istoria UNESCO care prelua această poziție.

Ambasadorul Simona Miculescu a inițiat un amplu proiect de digitalizare a arhivelor UNESCO cu scopul de a salva patrimoniul intelectual al umanității și de a face aceste resurse accesibile online (doar 5% din arhive  fiind acum digitalizate). Ca urmare a unui efort important de pledoarie pe lângă un număr important de personalitati din lumea diplomatica, intelectuala și din sectorul privat, Amb. Miculescu a reusit să convingă Emiratele Arabe Unite să aloce o contribuție voluntară de 6 milioane USD, pentru conservarea patrimoniului intelectual al UNESCO

Trebuie spus, fără ezitare, că acest vot a fost, în același timp, o reușită personală a Simonei Miculescu – pentru și în numele României –, dar și o demonstrație de profesionalism, respect și credibilitate, care a onorat țara noastră mai mult decât orice discurs festiv.

Într-o lume în care diplomația se confundă tot mai des cu imaginea, un diplomat român readucea în prim‑plan echilibrul, competența și eleganța intelectuală.

A fost o alegere care spune ceva esențial despre demnitatea reprezentării. Simona Miculescu a demonstrat că poți avea autoritate și poți fi ascultat fără să cauți centrul scenei.

Ambasadorul Miculescu nu practică nici diplomația tăcerii, nici pe cea a stridenței, ci diplomația măsurii – acea artă rară de a vorbi limpede, de a asculta cu atenție, de a acționa cu discernământ și de a construi punți în loc de ziduri. Aceasta este, de fapt, esența profesiei sale și semnul distinctiv al unei cariere care a traversat, cu aceeași eleganță, toate treptele reprezentării: purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, consilier prezidențial, ambasador al României la ONU și la UNESCO, înalt funcționar al Națiunilor Unite și diplomat al echilibrului în Balcanii de Vest.

Îmi amintesc o scenă care spune mai mult decât orice portret oficial. După o reuniune a Conferinței Generale, am însoțit-o pe Simona Miculescu pe coridoarele lungi ale sediului UNESCO. Clădirea e vastă, dar în acea zi drumul până la ieșire a părut mai lung decât de obicei. La fiecare pas, cineva o saluta: ambasadori, funcționari, membri ai Secretariatului UNESCO, personal administrativ. Fiecare dorea să-i spu-nă un cuvânt de apreciere pentru inter-vențiile din acea zi sau pentru o reușită recentă. Iar domnia sa, cu aceeași calmă curtenie, se oprea, asculta, răspundea, adesea cu o remarcă precisă, personalizată. Acolo, pe acele coridoare, am văzut concret ceea ce înseamnă prestigiul construit pe competență și respect, nu pe putere formală.

La 13 septembrie 2024, Amb. Simona Miculescu a inițiat Conferința internatională „Celebrarea unui secol de cooperare intelectuală internațională”, dedicată centenarului Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală (IICI), precursor al UNESCO

România a avut, de-a lungul timpului, ambasadori de excepție la UNESCO. Nicolae Manolescu, marele critic și istoric literar, a adus eleganța spiritului umanist și a promovat ideea de cultură ca patrimoniu viu. Adrian Cioroianu, istoric și profesor, a continuat această linie printr-o prezență intelectuală modernă, conectată la generațiile tinere. Iar Simona Miculescu a dus mai departe această tradiție, transformând-o într-o oportunitate unică pentru România – preluarea președinției Conferinței Generale a UNESCO, cea mai înaltă poziție de reprezentare a țării noastre în această instituție globală.

În acești doi ani (2023–2025), UNESCO a fost condusă de trei femei remarcabile – Audrey Azoulay, Director General; Vera El-Khoury Lacoeuilhe, Președinta Consiliului Executiv; și Simona Miculescu, Președinta Confe-rinței Generale.

Această triadă nu a început de la zero, ci a continuat o tradiție de leadership feminin inaugurată de Irina Bokova, Director General între 2009 și 2017 – o prietenă a României și una dintre cele mai respectate figuri din istoria UNESCO. Sub această succesiune de viziuni, organizația și-a păstrat coerența și a demonstrat că poate fi, prin dialog și luciditate, un spațiu al echilibrului global, într-o lume în care dezechilibrul a devenit constanta.

MEMORIA LUMII

Dar ceea ce diferențiază mandatul Simonei Miculescu este viziunea concretă și generativă. A înțeles că o instituție nu trăiește doar prin decizii, ci și prin memorie, și a făcut posibil, prin mobilizarea partenerilor internaționali, cel mai amplu program de digitalizare din istoria UNESCO – o contribuție de 6 milioane de dolari, oferită de Sharjah Book Authority (Emiratele Arabe Unite), pentru a transforma arhiva organizației într‑un patrimoniu digital accesibil lumii întregi.

În contextul în care doar 5% din arhivele UNESCO erau digitalizate, acest proiect a devenit un act de salvare a memoriei intelectuale a umanității.Vor fi restaurate și digitizate peste 2,5 milioane de pagini de documente, 165.000 de fotografii și mii de ore de înregistrări audio și video.

Printre acestea se numără și celebrul dialog epistolar dintre Albert Einstein și Sigmund Freud, purtat în 1932 sub egida Societății Națiunilor, o reflecție de o forță intelectuală rară asupra cauzelor războiului și posibilității păcii durabile.

Einstein invoca puterea rațiunii și a educației ca antidot la instinctul violenței, iar Freud răspundea că doar civilizația poate transforma pulsiunea distructivă în creație.

UNESCO avea să considere, mai târziu, acest schimb de idei ca pe un act fondator al propriei sale misiuni: pacea prin cunoaștere și cultură.

În aceleași cercuri intelectuale ale anilor 1920 și 1930 se afla și Martha Bibescu, prezentă în Comitetul Inter-național pentru Cooperare Intelectuală al Societății Națiunilor, alături de Henri Bergson, Albert Einstein și Paul Valéry, pledând, încă de atunci, pentru pace prin educație și cultură. Alături de ea, cu siguranță, vor fi regăsite și alte nume românești pe care, la București, de multe ori le uităm cu prea multă ușurință.

Prin acest proiect – sau, mai exact, prin viziunea și eforturile Simonei Miculescu – România a devenit parte activă la restituirea memoriei umanității. Ceea ce fusese, vreme de decenii, o arhivă inaccesibilă se transformă astăzi într-un laborator al cunoașterii universale, unde trecutul și prezentul dialoghează sub semnul rațiunii și al culturii. Este, în același timp, un gest de modernitate și o formă de recunoștință față de istorie, prin care o instituție globală precum UNESCO își redescoperă propria identitate fondatoare.

A lansat platforma „Mentors on Multilateralism”, un proiect de conectare între femei diplomat și lideri pentru a sprijini tinerele generații aspirând la o carieră în domeniul diplomatiei

Așa cum spunea însăși Simona Miculescu: „Natura și moștenirea noas-tră intelectuală sunt cele mai valoroase bunuri ale umanității. Sunt pașapoartele noastre către un viitor sustenabil. Dacă ele dispar, dispărem și noi.” Iar de Ziua Internațională a Educației, în 2025, adăuga – evocându-l pe Aristotel – că „a educa mintea fără a educa inima nu înseamnă deloc educație”. În aceste cuvinte se regăsește întreaga sa viziune: un apel la o alianță între rațiune și conștiință, între știință, etică și cultură.

SIMBOL VIU

Într-un alt registru, îmi amintesc un alt simbol al acestei participări culturale românești pe scena diplomatică globală: vasul de Cucuteni, una dintre cele mai vechi piese din colecția UNESCO, datând de peste cinci milenii și oferită de România, în 1971 – în anul în care Ministerul Educației era condus de marele profesor și diplomat Mircea Malița. Am văzut pentru prima dată vasul de la Cucuteni în 2007, expus la etajul 6, în apropierea biroului Directorului General de la acea vreme, Koïchiro Matsuura. L-am regăsit în biroul Președintei Conferinței Generale, restaurat cu grija și implicarea directă ale Simonei Miculescu și ale altor români de excepție, despre care presa sau politicienii nu au timp să vorbească. Acel vas nu mai este doar un artefact, ci o metaforă: civilizațiile dispar, dar spiritul creației rămâne, dacă cineva îl readuce la lumină. În jurul acelui obiect – privit de sute de ambasadori și delegați din întreaga lume – România a devenit, fără ostentație, prezentă prin cultură.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără un tip special de înțelegere a diplomației.

La inițiativa Președintei Conferinței Generale, împreună cu Președinții  altor 3 instituții ale ONU – Președintele Adunării Generale, Presedintele ECOSOC și Președintele Curții Drepturilor Omului  – au semnat două declarații comune, în 2024, sub titlul «A Press for the Planet: Journalism in the face of the Environmental Crisis», și în 2025 «Reporting in the Brave New World: the impact of the AI on the press and the media», subliniind rolul esențial al jurnalismului liber, independent și pluralist în criza climatică și în era noilor tehnologii

Simona Miculescu aparține unei școli rare, aproape uitate, a diplomației ca artă a simțurilor: istorice, culturale, juridice, morale, estetice și, mai ales, umane.

A ști să asculți e un simț. A ști când să vorbești – altul. A ști să acționezi, să întârzii un gest sau să-l grăbești – de asemenea, o calitate aparte. A ști să recunoști în cultura altuia o formă de demnitate egală cu a ta – încă un simț, pe care puțini au înțeles să-l cultive, prin educație și toleranță. Această măiestrie a simțurilor face diferența dintre un diplomat „funcționar” și un diplomat de excepție.

DIPLOMAȚIA CA ARTĂ

Simona Miculescu – în mod evident – deține și utilizează cu naturalețe toate aceste „simțuri diplomatice”. De-a lungul timpului, numeroși șefi de stat și de guvern, miniștri, ambasadori, intelectuali de renume mondial s-au adresat plenului Conferinței Generale a UNESCO, conferind greutate simbolică și culturală prezenței lor. România a avut, la rândul ei, oportunități de a face acest gest cu încărcătură aparte; din păcate, uneori ele au fost ratate. În schimb, vocea Simonei Miculescu s-a auzit clar, cu o profunzime intelectuală și o forță etică remarcabile.

La 23 octombrie 2025, la Paris, în Sala 1 a UNESCO, a avut loc concertul „The Soul of Romania: Celebrating Together the Cultural Heritage” – un eveniment organizat sub egida Președinției Conferinței Generale. A fost o seară românească în inima lumii, o sinteză între artă și diplomație, între identitate și universalitate.

Amb. Simona Miculescu și-a încheiat mandatul de Președinte cu o Gală intitulată „Sufletul României”, în cadrul căreia folclorul și tradițiile țării au fost puse în valoare pe scena sediului principal al UNESCO, din Paris

Pentru România, acest moment nu e doar un apogeu simbolic al celor doi ani de mandat în fruntea UNESCO, ci dovada că, atunci când îți reprezinți țara cu inteligență, lumea te ascultă. Știu că la acest eveniment au participat mulți români inimoși, tineri și mai puțin tineri, care au vibrat la fiecare notă muzicală purtând ecoul românismului autentic – cel care nu se afirmă prin lozinci, ci prin sensibilitate, inteligență și respect față de lume – și care au jucat rolul de „gazde bune” pentru invitații din întreaga lume.

În final, poate că aceasta este adevărata lecție a mandatului Simonei Miculescu: că diplomația nu e doar o profesie, ci o formă de cultură a spiritului. Ea nu înseamnă absența conflictului, ci măiestria echilibrului. Nu înseamnă tăcere, ci forța de a vorbi cu sens. Nu înseamnă să te impui, ci să convingi prin claritate și calm. În acești doi ani, prin Simona Miculescu, România a arătat că poate fi prezentă acolo unde se decide viitorul culturii, al educației și al păcii – nu prin zgomot, ci prin rafinamentul convingerii. Iar acest rafinament, odată dovedit, nu se mai pierde.

În cadrul unei mese rotunde dedicate colecției de artă UNESCO, Amb. Miculescu a subliniat importanța acesteia, de la fresce monumentale la artă abstractă și caligrafie tradițională, ca „o expresie vie a diversității culturale globale” și a evidențiat restaurarea unui vas Cucuteni (Neolitic de Est Europa) ca simbol al diplomației culturale românești și valorii păstrării memoriei colective prin artă

UN MODEL COMPLEX

Evident, mandatul de doi ani al Ambasadorului Simona Miculescu în fruntea UNESCO a fost mult mai bogat și mai complex decât aș putea eu cuprinde într-un singur editorial.

La Samarkand (Uzbekistan), acolo unde s-a desfășurat cea de-a 43-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO (30 octombrie – 13 noiembrie 2025), Simona Miculescu a predat ștafeta succesorului său – ambasadorul Khondker M. Talha, reprezentantul Bangladeshului, un moment simbolic, nu doar de tranziție instituțională, ci și de continuitate a unei misiuni nobile: aceea de a construi pacea în mintea oamenilor, prin educație, știință și cultură.

Sper ca despre această reușită a diplomației românești să se vorbească mai mult – în lunile și anii care vor urma – și la noi, în România, nu doar pentru a cinsti un moment de excepție, ci și pentru a oferi noilor generații de diplomați și oameni politici posibilitatea de a învăța de la cei care au performat cu adevărat în acest domeniu.

Sunt, de asemenea, convins că Excelența Sa, doamna Ambasador Simona Miculescu, va publica, la momentul potrivit, o serie de reflecții și documente care se vor adăuga capitalului intelectual și simbolic al diplomației românești, îmbogățind arhiva noastră de memorie instituțională și umană. 

SIMONA MICULESCU PENTRU Q MAGAZINE

Voi ține minte mereu… momentul în care am fost aleasă, prin aclamație, de 194 de state membre ale UNESCO, președinte al Conferinței Generale, forul suprem de decizie, devenind primul român, în istoria de 80 de ani a organizației, care prezidează un organ de conducere al UNESCO, și doar a cincea femeie în această poziție.

Datorez enorm… familiei și prietenilor pentru dragostea, înțelepciunea, echilibrul și susținerea necondiționate, mentorilor mei care mi-au îndrumat pașii în această călătorie profesională fascinantă, colegilor și echipelor cu care am construit meticulos multe victorii pentru țară și… României pentru că, iubind-o atât de mult, mi-a fost sursă de inspirație și energie perene.

Diplomatul meu ca model este… Mihai Botez, eminent ambasador al României la ONU și la Washington, care simt că a sădit în mine o făclie spirituală și profesională pe care mi-a dat-o să o port mai departe. Și încerc să îi onorez încrederea în fiecare zi.

Evenimentul diplomatic care a schimbat viața mea a fost… Încrederea pe care mi-a acordat-o președintele României Ion Iliescu, mie, un simplu diplomat de carieră – deci un profesionist apolitic – să devin consilierul său prezidențial de politică externă.

Reproșez țării mele… Țara nu are niciodată nicio vină, deci nu am ce îi reproșa! Culpa ne aparține! Trebuie să o iubim și mai mult, să o slujim cu și mai mult devotament și pasiune, să o purtăm în suflet și să o promovăm oriunde ne cresc aripile, să o apărăm cu și mai multă ardoare și înțelepciune…

Apreciez România pentru… simplul fapt că înseamnă ACASĂ și asta este tot ceea ce contează!

Un diplomat bun știe să… transforme unghiurile în curbe.

Diplomația înseamnă… Diplomația multilaterală – pentru că este preferata mea – presupune o experiență multiculturală profundă și o exigență de cunoaștere și respect antropologic față de diversitatea culturală. Este arta de a armoniza nu doar interese, ci și identități, sensibilități și moduri diferite de a înțelege lumea.

Amprenta României este… unicitatea, diversitatea și frumusețea tradițiilor sale.