După 7 ani la EPPO fără rezultate notabile, Kövesi demarează campania „UE e de vină”

Laura Kövesi pare să își pregătească ieșirea din fruntea EPPO într-un mod neobișnuit pentru un înalt oficial: prin atacuri directe și tot mai explicite la adresa establishmentului de la Bruxelles, scrie Inpolitics. 

• A Snapshot of a Diplomatic Failure: A Banquet in Beijing, War Behind the Scenes
• Remus Ștefureac, INSCOP: În premieră în ultimii șase ani, PNL trece în fața PSD
• La aceeași oră, trei evenimente s-au întâmplat fără să se atingă…
• Consultări la Cotroceni în ziua în care INSCOP dă AUR pe primul loc în alegerea românilor. Simion: Am pus pe masa lui Nicușor Dan planul pentru scoaterea României din criza economică și politică
• După 7 ani la EPPO fără rezultate notabile, Kövesi demarează campania „UE e de vină”

În ultimele luni, iar acum și într-un amplu interviu acordat G4Media, Kövesi vorbește pe larg despre lipsa de sprijin politic, despre subfinanțarea deliberată a EPPO și chiar despre presiuni venite de la nivelul C.E. pentru a nu publica anumite statistici care ar putea alimenta euroscepticismul. Declarațiile sunt explozive, pe fond. Dar ele ridică o întrebare incomodă: de ce insistă să spună toate aceste lucruri pe măsură ce vine finalul mandatului?

Există, în esență, două mari explicații posibile. Și ambele sunt devastatoare.

Prima variantă este că Kövesi spune adevărul. Că Uniunea Europeană a creat un EPPO conceput mai degrabă ca instrument de imagine decît ca armă reală împotriva marii corupții transfrontaliere.

Un parchet european construit suficient de vizibil pentru a produce impresia unei lupte serioase cu frauda, dar insuficient finanțat și insuficient susținut politic pentru a deranja cu adevărat marile rețele de interese care gravitează în jurul banilor europeni.

Laura Kövesi și Georgi Georgiev, ministru bulgar al Justiției, septembrie 2025 Foto EPPO

De altfel, chiar Kövesi descrie un început aproape absurd: un buget minuscul, cu „32,5(?!!) procurori”, lipsă de personal, lipsă de resurse, dependență de statele membre și refuzul constant de a extinde capacitatea instituției. Mai mult, ea susține că un fost comisar european i-ar fi sugerat să nu mai publice statisticile privind fraudele, pentru că cetățenii ar putea ajunge la concluzia că „UE este coruptă”.

Dacă toate acestea sunt reale — și nimeni de la Bruxelles nu le-a negat convingător până acum – atunci concluzia este extrem de gravă: UE ar fi creat o instituție anticorupție fără intenția reală de a-i permite să curețe sistemul.

Dar exact aici apare și problema morală pentru Kövesi însăși.

Pentru că, dacă șefa EPPO a realizat de ani de zile că instituția este sabotată politic, subdimensionată intenționat și folosită drept decor propagandistic, atunci avea obligația morală să demisioneze public și zgomotos. Nu să rămână în funcție până la finalul mandatului, pentru ca abia pe final să explice că sistemul nu a vrut, de fapt, o luptă autentică împotriva corupției.

O demisie de protest, însoțită de un rechizitoriu public împotriva mecanismelor de blocaj din interiorul UE, ar fi reprezentat un adevărat semnal de alarmă european. Ar fi avut greutate politică și simbolică. Ar fi obligat Bruxelles-ul să răspundă, să dea socoteală.

În schimb, continuarea mandatului până la capăt riscă să transforme chiar și criticile actuale într-o formă de complicitate pasivă la ceea ce ea sugerează acum ca fiind o mare farsă instituțională. Vorba aceea, după război, mulți viteji se arată.

A doua explicație posibilă este și mai simplă: Kövesi încearcă să construiască o justificare pentru un mandat în care nu a livrat rezultatele spectaculoase promise. (S-au făcut doi ani de când EPPO se preface că anchetează afacerea Urusula – vaccinuri și nu s-a mișcat nimic).

Ani la rând, imaginea publică a fost aceea a unui „super-procuror” european care urma să curețe corupția continentală și să recupereze masiv banii furați din fondurile UE. Realitatea este însă mult mai modestă. Da, EPPO a deschis mii de anchete și a pus sechestre importante. Dar raportat la dimensiunea fraudei estimate în Uniunea Europeană, impactul rămâne limitat. Ancheta nu e condamnare, sechestrul nu e confiscare.

La 3 mai, Laura Codruța Kovesi a primit la Leipzig Premiul „Robert Blum” pentru Democrație Foto EPPO

Instituțiile europene, Kövesi însăși, vorbesc de zeci și chiar sute de miliarde de euro pierdute anual prin fraudă, evaziune, deturnări de fonduri și mecanisme de corupție sofisticate. În acest context, să anunți triumfalist că ai pus sub sechestru bunuri de câteva sute de milioane sau, în anii buni, în jur de un miliard de euro, nu arată a victorie strategică împotriva corupției sistemice.

Arată mai degrabă disproporția dintre amploarea fenomenului și capacitatea reală de reacție a instituției.
E ca și cum o primărie ar încerca să combată o invazie masivă de țînțari folosind un plici, în locul unor tratamente chimice la scară largă. Poți omorî câțiva țânțari, poți produce zgomot mediatic și poți prezenta statistici, dar problema de fond rămîne aproape intactă.

Iar dacă acesta este cazul, atunci explicațiile despre lipsa de sprijin politic și subfinanțare devin și o metodă elegantă de transfer al responsabilității. Nu instituția a fost ineficientă, ni se spune acum, ci sistemul nu i-a permis să fie eficientă.

Adevărul probabil se află undeva între cele două variante. EPPO chiar pare să fi fost construit cu limite structurale serioase și cu o voință politică ambiguă din partea statelor membre și a birocrației europene. Dar la fel de adevărat este că, după șapte ani de mandat, rezultatele sunt departe de imaginea aproape mitologică proiectată inițial în jurul instituției și al Laurei Codruța Kövesi.

Iar faptul că aceste critici apar abia acum, când mandatul se apropie de final, ridică inevitabil suspiciunea că asistăm nu doar la o dezvăluire despre problemele Uniunii Europene, ci și la o operațiune de salvare a propriei moșteniri politice și profesionale.