Cei trei au fost aduși luni cu mandat la Parchet, pentru a fi audiați în calitate de suspecți sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
În dosarul care are ca obiect incendiul produs în clubul Colectiv din București, sub coordonarea procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, echipe mixte formate din ofițeri de poliție, experți criminaliști, specialiști pirotehniști continuă cercetarea la fața locului, precum și audierea persoanelor în vederea lămuririi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
















































