Suspectul, James Holmes, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că a deschis focul la miezul nopţii în timpul premierei ultimei părţi a trilogiei Batman, “The Dark Knight Rises”, provocând moartea a 12 persoane şi rănirea altor 58, relatează Los Angeles Times.
Anchetatorii, care au cercetat locuinţa de la etajul trei al unui imobil din Aurora, “au găsit un poster cu Batman pe perete, o mască şi alte accesorii ale personajului din film”, a declarat oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.
Designul şi poziţionarea dispozitivelor explozibile improvizate “păreau să indice o stare mentală haotică”, potrivit sursei citate. “Exista şi un anume nivel de sofisticare. Ar fi interesant să auzim ce ar avea de spus un criminalist după analiza substanţelor, prafurilor şi dispozitivelor plasate acolo, şi dacă acestea ar fi funcţionat ca un domino”, a adăugat acesta.















































