Acțiunile militare rusești, un mesaj pentru Occident

Mărturisesc faptul că nu am crezut în scenariul unor operațiuni militare la scară largă. Într-adevăr, forțele ruse au lansat atacuri asupra infrastructurilor militare ale Ucrainei, atât în est cât și în vest și în sud.

• Triumful Rusiei în Franța. A câștigat și s-a prăbușit în genunchi
• Cine va securiza Neptun Deep, care nu e în apele teritoriale ale României? Specialist: Probabil am avea o bâlbă colectivă!
• Ionuț Lupescu, regrete după 28 de ani
• Nicuşor Dan a convocat o şedință la Constanța după explozia dronei ucrainene în Port. Ce s-a decis
• În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%

Totuși, aceste operațiuni militare nu înseamnă și invazia teritoriului Ucrainei, care presupune trimiterea trupelor la sol, urmată de ocupație. Invazia este circumscrisă la bazinul Donbass (poate și la litoralul ucrainian al Mării de Azov pentru a se realiza contiguitatea teritorială cu Crimeea anexată), astfel încât frontiera celor două entități separatiste, Harkov și Lugansk să corespundă limitelor administrative ale oblasturilor omonime. Cele două așa-zise republici ocupau numai 30 % din teritoriul Donbass-ului.

Încă un cuvânt despre geografia țintelor alese de forțele rusești. Ele vizează distrugerea întregii capacități militare a Ucrainei iar faptul că acestea au loc și în vest, în Lvov și Luțk, au și darul de mesaj la adresa Occidentului în sensul că Rusia nu va accepta ca niciun centimetru din teritoriul ucrainian să fie în orbita UE sau NATO.

Ceea ce m-a suprins însă și continuă să mă surprindă este prețul ales de Vladimir Putin și de cercul decident de la Moscova să îl plătească pentru un asemenea scenariu. Acordurile de la Minsk erau favorabile Rusiei, jocul diplomatic din ultima vreme a pus în centrul scenei internaționale Rusia care apărea în ochii opiniilor publice de pe mapamond drept pol de putere major. Această percepție era cel mai mare câștig și era o percepție care avea șansele să se accentueze prin prelungirea procesului diplomatic.

Percepția de forță militară pe care o proiectează acum Rusia nu compensează ruptura majoră în relațiile cu Occidentul și aruncarea efectivă în brațele Chinei. Căci acesta este prețul cel mai scump plătit de Rusia – China devine partenerul major, fără posibilitatea de a-l echilibra prin relațiile cu marile puteri europene precum Germania și Franța. Or, raportul demografic de 1 la 10, în defavoarea Rusiei și în favoarea Chinei, dezechilibrul economic, emanciparea tehnologică a Chinei inclusiv în ce privește echipamentele militare, o relație economică dominată de materiile prime (hidrocarburi și cereale) înseamnă o postură a Rusiei de partener junior. Este inexplicabil pentru o țară care a căutat obsesiv reconstrucția parității cu puterile cu dimensiune globală.

Rămân însă convins că după încetarea operațiunilor militare și în condițiile sancțiunilor occidentale mai dure, diplomația își va relua cursul și va recăpăta centralitatea în criza dintre Rusia și Occident.